1. Cred cu toată convingerea că oriunde ar poposi de-a lungul vieții, adevărații artiști nu uită care le sunt rădăcinile.  De când datează, stimată Alexandra Iulia Stoenescu, pasiunea matale pentru pictură și  ce persoane din domeniul artei, cu care în mod programat sau cu totul întâmplător ai intrat în contact, te-au stimulat  la început, ca astfel să devii pictoriță?

A/lexandra Iulia/ S/toenescu/:  Născută la București, România, am studiat de copil, sub îndrumarea renumitului pictor Semproniu Iclozan, în atelierul acestuia din cartierul Patriarhiei.Au fost ani frumoși când în fiecare duminică desenam sau pictam, până cădea amurgul, și când anticipam cu mare emoție momentul corecturii.  De multe ori învățam privind  pe Maestru la lucru, în atelierul împodobit cu fructe uscate și obiecte vechi din aramă sau lemn așezate cu grijă pe pianul cu coadă. Ele stârneau în mintea mea de copil și mai apoi de adolescentă dorința de a le descrie cât mai amănunțit pe pânză sau hârtie. Astfel, socot că am fost privilegiată, căci am fost martora creării multor opere de artă ale Maestrului Semproniu Iclozan, într-un ambient aparte, când în atmosfera atelierului pluteau lumina de nord și muzica preclasică. In paralel, am absolvit Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” din București, promoția 1984.

2. Atunci când Emile Zola afirma că “o operă de artă este un colț al creațiunii văzută prin prisma unui temperament” dădea una dintre cele mai cuprinzătoare definiții formulate cu referire la plămădirile minții umane în plan estetic.  Cum se intitulează prima  lucrare a matale care ți-a dat certitudinea că poate fi socotită o operă de artă? Câți ani aveai atunci?

A.S.:  Poate că certitudine n-am avut niciodată.  M-am dezvoltat târziu ca artist plastic, deși învățasem alfabetul cu mult timp înainte.  Desprinderea s-a produs, cred, tot în atelierul Maestrului Iclozan când imediat, respectiv a doua zi după un eșec la examenul-concurs de la Institutul Grigorescu, am refuzat să-mi „iau liber” și am început să desenez pe o planșetă o natură statică de mai mare anvergură, care cuprindea trei planuri suprapuse, legate între ele de o draperie.  Nu i-am dat niciodată un titlu, dar am descoperit cu acea ocazie că o natură statică poate depăși cu mult constrângerile cerințelor academice, deloc de lepădat, de altfel. 

3. Indiferent de aparențele pașnice ale vieții sociale și familiale, există o luptă lăuntrică a artistului cu sine însuși, luând uneori chiar forme violente. “Per aspera ad astra” afirma anticul Seneca. Ce a urmat în perfecționarea artistică  a matale?

A.S.:  După bacalaureat, am continuat să mă perfecționez. Maestrul Iclozan a plecat în străinătate. Eu mi-am continuat drumul lucrând în cadrul câtorva ateliere de artiști, precum cele ale pictorilor Vasile Chinschi și Aurel Nedel, în vederea pregătirii pentru examenul –concurs de admitere la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București.

4. Înseamnă că ai dobândit o bază solidă pentru vocația matale, în sensul că ai făcut conștiincios liceul și facultatea de profil. Care a fost următorul pas spre cariera artistică visată?

A.S.: După stabilirea în Statele Unite, am absolvit cu titlul BFA (de licență în Artele frumoase) Colegiul de Arhitectură, Arte plastice și Proiectare Urbanistică din cadrul Universității Cornelldin Ithaca NY sub îndrumarea artistului Profesor Willard Stanley Taft.  Semestrul de toamnă al anului 1993 l-am petrecut în Italia, în cadrul programului “Cornell in Rome”.  In acea ambianță, mi s-a conturat interesul pentru arhitectură (mai ales pentru cea ecleziastică) și relația acesteia cu pictura.  Sejurul italian îmi va marca multe dintre  lucrările de mai târziu.

5.  Așadar, ai urmat exemplul maestrului tău și ai avut șansa unor studii înalte, cum puțini colegi cu care ai pornit la drum s-au putut bucura. Înțeleg că rezultatele tale au fost excelente.  Ce ți-a dat sentimentul că ai fost o studentă apreciată a promoției matale de la Universitatea Cornell din Ithaca  New York?

A.S.: Faptul că la absolvire am primit distincția “Medal of Art”, acordată de Corpul profesoral, precum și titlul “Merrill Presidential Scholar” a fost încurajator pentru mine.

6.  Înțeleg că nu ai rămas la Ithaca, ci te-ai mutat împreună cu fratele matale în New York City. În ce împrejurări ai ajuns la New York, capitala lumii, care poate fi un mare stimulent pentru oricare artist?

A.S.:  Inainte de-a deveni un “acasa”, m-am mutat la New York City venind de la Universitatea Cornell din Ithaca NY, unde am dobândit titlul de BFA (Bachelor of Fine Arts) pentru a urma studiile din cadrul Secției de Arte Plastice ale Colegiului Brooklyn, NY.  Aici m-am confruntat cu un alt tip de experiență, unică în felul ei, având acces la o mulțime de muzee și galerii de primă mână, o sursă de inspirație inestimabilă pentru travaliul oricărui artist.

7.Îmi lași impresia unei anumite pedanterii în ascensiunea artistică, dacă am în vedere impresionantul traseu urmat în pregătire, rară șansă pentru un tânăr român stabilit în America. Care este titlul cu care ai ieșit din Colegiul newyorkez?

A.S.:  De la Brooklyn College sub îndrumarea artistului Profesor Lennart Anderson - din cadrul Complexului universitar CUNY al megapolisului newyorkez – am dobândit în 1997 titlul magisterial MFA (Master of Fine Arts).

8.  O metropolă a artei moderne, cum este orașul New York, oferă tinerilor artiști cadrul unei băi artistice continue, care te ține conectată cu mișcarea cea mai avansată în domeniu pe mapamond. Care sunt lucrările admirate în muzeele newyorkeze la care te întorci cu plăcere, nu numai ca să le revezi, ci chiar spre a le studia?

A.S.:Aș aminti Pasărea în văzduhși Mademoiselle Pogany expuse la Muzeul MoMA (Muzeul de Arta Modernă), aparținând marelui sculptor Constantin Brâncuși, și, de asemenea,  Portretul unui bărbat de Frans Hals sau St. Jerome de El Greco, ambele picturi fiind expuse la Muzeul Frick.

9. De data aceasta am venit la New York ca să-l sărbătorim cum se cuvine de “poetul nepereche” Mihai Eminescu și astfel ne-am cunoscut. Data viitoare sper să ne facem timp ca să revedem împreună  aceste lucrări splendide. La prima noastră întâlnire, apropiindu-mă de numai câteva dintre  creațiile matale , admir la Sanctum, Devotional, La figlia che piange, Guardian Angel, Deicide in My Native Land, Da sotto in Su, No Exit, Ecclesiastical  raportul compozițiilor obiectuale cu figurile simbolice, fie că este vorba de îngeri sau de statui, imagini pe care le-am remarcat și în pictura Adinei Romanescu, puternic influențată, și dânsa, de experiența italiană a contactului cu statuile lui Bernini din Piața Catedralei Sf. Petru la Roma.  Tot astfel,  așezarea în spațiu din Homage to Marino Mariniși Mater dolorosa ale tale, mi-i amintește  pe Constantin Ilea și Nicolae Barcan, dar nu numai pe acești pictori români, pe care nu știu dacă îi cunoști, trăind în America.   Care sunt temele tratate în lucrările tale cele mai reprezentative, amintindu-ți de România? Ce titluri poartă acelea?

A.S.:  Sunt lucrări legate de momente trăite în a doua jumătate a lunii decembrie 1989 în România. Dintre titluri amintesc seria Timișoara, Sibiu, București.

10. Sunt convinsă că modelele începutului tău sunt artiștii pe care i-ai studiat în țară. Ce pictori români și, apoi, pe care dintre cei străini îi admiri în mod deosebit?

A.S.:  Pictorii români pe care-i simt de mult timp foarte aproape sunt: Ion Andreescu, Theodor Pallady și Semproniu Iclozan.  Din galeria universală ar fi mulți de remarcat, dar aș menționa acum: Giotto, Pierro della Francesca, Vermeer, Jackson Pollock.

12.  În ce mod a influențat stabilirea în "capitala lumii" viața ta de artistă româncă?

A.S.:  M-a eliberat de academism, lucru care este și bun și rău, dar această desprindere ar fi putut să nu fi survenit vreodată și ar fi fost cred, pentru mine, un mare neajuns.

13.  Care sunt curentele sau direcțiile picturii americane cele mai reprezentative, după opinia matale?

A.S.:  Cele mai reprezentative curentele americane în opinia mea sunt  Expresionismul Abstract al lui Jackson Pollock și Minimalismul lui Richard Serra.

14. Spre ce teme te îndrepți în prezent?

A.S.: In ceea ce mă privește, trăiesc experiența revenirii la perioada italiană, numai că o abordez din punctul de vedere al acuarelei și al celei de tehnică mixtă, totodată, dar  încercând să recurg la dimensiuni mai reduse.

15. Așadar, pui în dialog Europa cu America. Este privilegiul drumului pe care l-ai urmat și cel al permanentei căutări pe care îl incumbă “ per aspera ad astra”.Ce lucrări sunt acum pe șevaletul matale?

A.S.:  Deocamdată este o compoziție în ulei pe care o abandonasem. Își așteaptă acum o variantă în culori de apă.

16. Care sunt sursele de inspirație în activitatea ta de artistă a culorii?

A.S.:  Paradoxal, ceea ce mă incită și ceea ce structurează lucrările mele de-o bună bucată de vreme este sculptura.

17.Interesant. Din nou îmi amintești de pictura Adinei Romanescu, care își trage sevele tot dintr-un contact rodnic cu Italia, patria artelor.  Ai reușit în țară și în America să te încadrezi într-o grupare, mișcare sau curent al pictorilor  contemporani?

A.S.:  Acest lucru nu s-a produs încă. Poate că se va petrece cândva, în viitor.

18. Ținta oricărui creator de frumos este comunicarea cu publicul. Ce expoziții personale sau de grup ai realizat?

A.S.: Voi enumera  în ordine cronologică:

-Expoziția afiliată celui de-al 20-lea Congres ARA (American Romanian Academy), University of Nevada, Reno, NV, 1996,

-"Preludes to Felicity / Shapes of Consciousness", Expoziție pentru doi artiști, organizată la Institutul Cultural Român, New York (Manhattan), NY între 03/24/97  și 04/04/97,

-MFA Thesis Exhibition | Chuck Levitan Gallery | New York, NY, între 06/10/97 și 06/15/97,

- Expoziție Personală, la Ozone Gallery, New York (Manhattan), NY, 1998,

-“New York Centennial” – Group Show | Gallery @ 49 |  New York, NY, între 12/09/98 –și 12/30/98,

-Employees' Annual Art Show /Expozitii ale personalului Muzeului de Artă Metropolitan din New York/, 1999 si 2000,

-Recent am participat în 2015, 2016 și 2017 la expozițiile de grup din cadrul Galeriei Spiritus, afiliată Simpozionului Mihai Eminescu, organizat anual în Queens, NY.

Totodată, la finele anului 2016 am participat cu  lucrarea Omagiu lui Masolino la o expoziție de grup din cadrul aceleiași galerii, Galeria Spiritus, condusă de doamna Viorica Colpacci la Simpozionul Ecumenic afiliat Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă din New York, al cărui președinte este Părintele Profesor Doctor Theodor Damian.

19. Modul cum te exprimi, comunicându-te pentru un public al prezentului și, mai ales, pentru cel al viitorului, va depinde de originalitatea imaginilor picturale care să rezoneze cu simțirea privitorului. Căutarea  curajoasă a acelei note proprii, inconfundabile este cheia succesului, pe care ți-l doresc din plin  în viitorul apropiat. Curaj, deci, mult curaj!

Interviu realizat de Anca Sîrghieîn 15 ianuarie 2017, la sărbătoarea Culturii Naționale Române  de la New York.

- Un argument -

Fiecare nouă carte tinde spre frumos, încearcă să străpungă marginile esteticului, să le depăşească asemenea unei raze de soare străpungând în zori de ziuă liniştea infinitului nopţilor. Biografia Danei Borcea poate constitui materialul unui roman întreg, prin ataşamentul ei faţă de problemele sociale, sacrificiul personal pe care-l aduce faţă de nevoiaşi, faţă de cei marginalizaţi, faţă de cei pe care soarta nu i-a alintat.

Iată ce ne spune într-o mărturisire de credinţă:

„Activitatea mea de 13 ani, de ajutorare a bătrânilor abandonaţi, reprezintă cel mai bine idealul meu de vieţuire- ajută dezinteresat, dăruieşte-te celor în nevoie ca să atingi plinătatea sufletului! Sunt convinsă că şi binele contaminează, nu numai răul, tocmai de aceea îmi doresc să dau un ton în acest sens. O parte din poezia pe care am scris-o este legată de apropierea de suflet ce s-a creat între mine şi bătrânii din stradă de-a lungul anilor. Natura, cerul, omul,  timpul, veşnicia şi Dumnezeu sunt preocupări constante în versul meu. Ce reprezintă  poezia pentru mine? Deşi am renunţat la ea cu 15 ani în urmă, după o coabitare profundă începută din clasele primare, a revenit acum în forţă. Când scriu poezie rup din lăuntrul meu, versul mă împarte şi mă adună din nou pentru a da mai mult din mine celorlaţi.“

Acum, cu această carte, „Pe genunchii luminii“ – titlu pe cât se poate de reprezentativ – Dana Borcea se află la debutul editorial, cu toate că mai publicase sporadic în câteva reviste şi într-o antologie. Poezia ei ritualică, de continuă sugestie, provoacă stări metaforice de o adâncă trăire lirică, implicit sentimentală, şi nu în cele din urmă profund socială.

Ridică-mi ochii către Tine Doamne

Sau vino Tu sub pleoapele-mi greoaie

În Bărăgan este festin de toamne

Şi mintea mea s-a-ntunecat a ploaie

Şi mi s-au stins cuvintele-n cenuşă

Aleanul mi-a încărunţit pe cale

E noaptea-ndoliată după uşă

Iar zorile scriu cântece cu jale

Desprinde-mă din coasta lumii Tale

Să nu mai calc morminte de petale

Modalitatea de a se situa într-o expresie modernă este conjuraţia dintre o reflecţie de tip heideggerian ( aş spune chiar noician), glisată însă pe formulări modulare, care invită pe alocuri- prin construcţiile artizanale – mandalele, în care fragmentul articulează întotdeauna întregul, ca de exemplu în ultima strofă a poemului „La margine de an”:

Cu cât murim mai des se vede cerul

Sclipind în mii de lacrime căzute

Iar în pustiul iernilor misterul

Zvâcneşte către rosturi nevăzute

Analiza poate fi extinsă, dorinţa de înnoire trebuie apreciată oricând şi în orice condiţii, chiar dacă dincolo de bunele intenţii problema poeziei nu ţine doar de lupta cu vitregiile impuse de destin, de dinamica proiectelor poetice, ci de faptul condiţiei apropierii poeziei de cea a fiinţei. Poezia se naşte întotdeauna din relaţii interumane, sociale, şi nu în cele din urmă psihologice, în cele mai fireşti condiţii; la urma urmelor, creatoarea săvârşeşte un act cosmogonic, demiurgic, căutând prin frământări noi valenţe:

Din frământările atâtor gânduri

Cu greu se mai desprinde o idee

Tot caută în inimă intrânduri

Să-i dea tristeţii iz de orhidee

Tonul general al poeziilor, chiar dacă la prima vedere nu pare, este elegiac, ca o nelinişte totală a existenţei în care singura bucurie umană sunt cuvintele, cu care se pot scrie poeme, cu care se pot întocmi – deopotrivă – rugăciuni şi blesteme.

Poezia nu se face numai din emoţii şi din cuvinte, materia primă fiind mici fraze intercalate într-un global liric de un rafinament divin, fie prin „toamne de umbrele rupte”, fie prin „zări învăluite în singurătate”. Căutătoare de himere topice, Dana Borcea aduce prin poezia ei un elogiu atât literaturii în general, cât şi limbii române în special, căreia îi descifrează unele taine pe lângă care trec indiferenţi atâţia oameni, atât de mulţi poeţi contemporani:

Dacă peste iarnă vom scăpa muririi

Care înălţime ne va rechema

Suntem ca şi iarba supuşi putrezirii

Sau întindem aripi dincolo de nea

Se cuvine să mai scoatem în evidenţă o trăsătură a poeziilor din această carte, şi anume faptul că uneori poezia este cromatică, vizuală, senzuală, palpabilă, constând în sinteze de culori, parfumuri, stări materiale şi imateriale. Arhitectura imaginii poetice, chiar dacă pare câteodată că starea eului stă în centrul atenţiei, putând fi vorba de subiectivizare în poezia autoarei, mai adânc privită apare ca un proces de obiectivare, de maturizare biologică şi spirituală, o aură de înţelepciune şi de înţelegere superioară a lumii.

Tonalitatea dominantă a poeziei Danei Borcea este în primul rând descriptivă cu câteva elemente elegic-misterioase. Alteori însă, în mod surprinzător – în sensul pozitiv al cuvântului – versurile sunt de o naivitate dezarmantă, scoţând în evidenţă înclinaţia poetei spre ludic. De menţionat că poeta despre care vorbim scrie o poezie pragmatico-filozofică, psihologico-socială, pornind de la realitatea imediată şi de la experienţa de viaţă, ajungând la generalizări conceptuale căptuşite într-un bogat limbaj metaforic. Versurile sunt adesea o pendulare între natural, firesc şi artificial, fără sofisticări, înclinaţia poetei fiind, fără discuţie, spre social.

Există şi sentimentul unei terori a istoriei (după expresia lui Mircea Eliade), sau o teroare a timpului care trece, însoţit de un destin implacabil, deopotrivă un destin al omului şi al cuvintelor. Senectutea cu consecinţele ei funeste nu prea stă în atenţia poetei. Se mai zice că o altă dramă a omului porneşte de la faptul că cere probe materiale lumii spirituale, divinităţii, şi le obţine prea arar. Poezia este, cu siguranţă, o asemenea probă materială care se obţine cu efortul minţii, al cugetului, al inimii.

Oricât mă-ndepărtez mai mult mă adâncesc

Fără puteri înot în lutul omenesc

Mă strânge noaptea-n chingi şi veacul zbiară-n gând

Am sângele chircit cad visele plângând

Nu ştiu decât un leac al sufletului ars

Orbirea minţilor pe drumul către Tars

Când voi vedea din nou prin ochii zorilor

Cu lacrimi să plivesc poiana florilor

Poeta pare să aibă „combustie” pentru un destin poetic întreg, iar „combustia poetică” nu se adună prin zgârcenie, ci se obţine numai şi numai prin risipire aidoma dragostei. Poezia Danei Borcea refuză spectacolul. E un „non-combat” pe toate fronturile, cuvintele nu iau în posesie lumea, doar se descarcă de ea ca să devină şoaptă, eventual grea „şoaptă de plumb” socială. Iar şoaptele se pierd apoi în vacarmul lumii. Viaţa e o nepotrivire de idealităţi, de aspiraţii, numai frica este cea care ne face asemănători. Autoarea a ales să iubească lumea, măsurând-o în cuvinte. Uite, aşa, o iei din aproape în aproape, din cuvânt în cuvânt, până descoperi că totul din jur îţi aparţine. Dai nume lucrurilor din preajmă, spui florilor pe numele lor intime, îmblânzeşti orice fiară cu un cuvânt pe care îl trezeşti din visarea lui.

Între gând şi irişi

Un perete mut

În cameră toarce

Timpul cu-mprumut

Prin crengile verii

Năzuinţe-n pârg

Stau la soare norii

Teii strigă-n târg

Ies pe brânci din mine

Chiar dacă mă dor

Cântecul şi ţepii

Trandafirilor

Poemele din „Pe genunchii lumii“ ne arată că autoarea are o bogăţie de lecturi asimilate într-un excepţional fond de sensibilitate, până la subtilele armonii ale unui curcubeu materializat în vers. În carte apare ideea de sublim, dezvoltată de un Fiedrich Schiller, unde aflăm un autentic imn dedicat omului, fizic atât de uşor destructibil, dar cu o invincibilă putere morală în faţa nesfârşitelor primejdii. Sublimul nu se întemeiază nicidecum pe învingerea sau suprimarea unei primejdii ce ne ameninţă, ci pe eliminarea ultimei condiţii, singura în care poate exista primejdia pentru noi; căci sublimul ne învaţă să considerăm partea fizică a fiinţei noastre ca pe un lucru natural exterior, care n-are nimic şi în niciun fel de a face cu adevărata noastră personalitate, cu eul nostru moral. Catharsis-ul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăţă sufletul întru sublimul şi frumosul care prin poem ne desparte de patimi, de invazia acaparatoare contingentului. Iată de ce fel de sublim dă dovadă Dana Borcea!

------------------------------

când în marginea de pădure nu dănţuieşte aer frânt şi-ntrupat iar în triluri, în şoapte
când e fuga mistreţilor mai săracă în tropote decât vocea gonacilor
când gâtul privighetorii se ascunde pe fundul cuibarului şi răgacea are cleştii pliaţi lângă ramuri uscate trecute
iar din zare se-aude bubuit şi se vede doar fulgerul despicând vârful de brad
când poiana-i umbrită de norul cu ploaia cu praful şi cu lipsa arcuşului în acordare de greier
când ca marea e lacul petrecut de stihia de valuri fără bras de broscoi-despicare de aer
fără tremur d-elitră unduire de şarpe peste frunză de nufăr
când pe mirişte macul îşi pierde petala mestecând-o ciulinii de mov şi albastru
şi de praf şi de fir cenuşiu ce-a picat de pe oaia cu mielul alături
când se-ascunde pescăruşul sub mal
pe sub corp de stabilopod tot cu ochi pe pontonu-n mişcare de val când se-nalţă acesta cât casa pe tălpici care muşcă din plajă-un castel de nisip risipit răsucit şi urcat coborât şi pleznit de alt val ce-l aduce-napoi şi-n cochilii golite de midii l-aşază
când alunecă dealul de sus de pe coamă pe casă şi pe văi de torente săpate
când plângându-şi din sevă cad retezaţi brazi peste boabele roşii de fragi peste frunzele verzi şi uscate când stăpână-i furtuna
când stăpână-i tornada cu fir alb răsucit cum e miţa de lână de oaie pe fus
melodia se desface în sunete grave nebune şi te-ntunecă norul şi te-ameninţă cerul când se ceartă căţeii pe ţâţa de lapte golită şi se-ncalecă loc să apuce
mai aproape de pielea fierbinte-a căţelei numai piele şi os
când se-ascunde porumbelul rotat cu cap alb sub aripă
sau degeaba îşi cată cu ciocul penajul ce-i acoperă sternul
când te scuipă pisica şi-şi găseşte loc în ungher şi cu coada făcută covrig se acoperă ea şi culcuşul
când se ceartă vecinii pe mejdina împărţită de ani de hârtii şi de panglica de ruletă
când pluteşte veninul între fraţii de-o mamă de-o prispă
când pe stradă se plimbă cuţitul ascuţit în afara cămăşii
când străbate desculţă aleea ţâfna de orice din nimic
când poetului noaptea pe lună îi e frig de sonată şi fugite-s ascunse şi rima şi muza
când la marginea drumului se încearcă-n zadar dezghiocarea din fiare
şi-n afară de piste se tot cată cutiile negre printre giulgiuri şi fumuri
când se uită vorbirea trecută legea apărând parapete
focuri pale sau vii când se-aprind peste lumi se-nteţesc se înalţă se întind pe ţinut de legende
când îţi aperi în gând fapta bună şi-ţi bagi capu-între umeri numărând la mătănii
când dreptatea nu-şi găseşte nici acul nici locul nici omul
când se-ncuie sipetul cel de azi ca şi cel din poveste
când veninul lipeşte fişicul bancnotelor puse bine pentru zile mai negre
când se uită-nţelegeri şi răsar noi pretenţii
când nu ştii de apare sau nu curcubeul după ploaia cu stropii de sânge
când spre cer în plutire vezi pian răsturnat cu piciorul cu coada pe sus
ciocănel rămânându-i captiv corzii-ntinse a registrului grav
gravitând după el tot pământul pe-un bănuţ apărat doar de puşcă
s-a pierdut s-a uitat acordajul
şi-ţi astupi din urechi băgând capu-între umeri murmurând rugăciuni imn închini spre iertare
imn te leagă de imn psalmi acoperă stâlpi într-o mare de-mpreunare
voci angelice aşteptând din eter acordaj de pian în sonată acordaj dintre lume şi stare

Galeria Galateea Contemporary Art în parteneriat cu Asociația UMA ED ROMÂNIA au plăcerea să vă invite la vernisajul expoziției  SinCronic 2017  | Practici colaborative în arta contemporană. Proiectul SinCronic a fost conceput anul trecut ca un laborator experimental intensiv de artă colaborativă în medii dificile de expresie. În spațiul Galateea Contemporary Art, curatorul Igor Mocanu ne propune o nouă abordare a acestui proiect: Structură 2 (criterii conceptuale și formale finale, post factum), instalația multimedială fiind reconfigurată într-un maraton expozițional: ceramică sculpturală, sunet,  arta foto-video, artist și vizitator.

VERNISAJ I:  13 ianuarie, ora 19.00

Georgiana Cozma | Oana Florică | Matei Dumitrescu

VERNISAJ II:  21 ianuarie, ora 19.00

Elena Ilash | Liliana Marin | Georghe Fărcașiu | Lucian Țăran

VERNISAJ III:  28 ianuarie, ora 19.00

Iliya Yankov  | Iulian Vârtopeanu  | Vasile Călin Filip

 „Tradiţional, în cultura autohtonă, ceramiştii au încercat să lucreze împreună cu sculptorii de puţine ori, şi asta cu precădere în cadrul taberelor de creaţie de la Medgidia din anii ’70-’80, raportul dintre aceştia fiind unul oarecum problematic. De altfel, a fi prea sculptural, prea obiectual şi mai puţin decorativ a fost dintotdeauna un cap de acuzare adus ceramiştilor, după cum decorativismul sculpturii a fost pus mai mereu pe seama până nu demult numitelor „arte ale focului”. Astăzi, când ambele medii cooperează deja cu „noile” media, începând cu fotografia, sunetul şi filmul, şi terminând cu performance-ul conceptual, o reîntoarcere la raporturile lucrului colectiv anterior este cu atât mai provocatoare, cu cât împrumută ceva şi din morfosintaxa reconstituirii sau a reenactment-ului.”  Igor Mocanu, curator.

Demers expozitiv performativ 13 ianuarie – 03 februarie 2017

Locație: Galeria Galateea Contemporary Art, Calea Victoriei 132, București

Curator: Igor Mocanu

Artiști:
Gheorghe Fărcașiu | Georgiana Cozma | Lucian Țăran | Oana Florică | Liliana Marin |

Elena Ilash | Iulian Vîrtopeanu | Vasile Filip | Iliya Yancov | Matei Dumitrescu

Multimedia:
Goran Mihailov | Radu Tancău | Andrei Stoian | Marian-Mina Mihai | Radu Fulga |

Ioana Bodale | Marian Adochiței | Adi Bulboacă

Compoziție muzicală: Andrei Dinescu | Horațiu Șerbănescu  | Ion Dumitrescu

Grafic design: Eduard Constantin

Logo design: BAZA. DESCHIDEM ORAȘUL

Intrarea este liberă.

Organizatori: U.A.P din România | Galateea Contemporary Art

Parteneri: Asociaţia UMA ED ROMÂNIA | Bogos Film

Fevronia Spirescu

Inorogul Roşu

Editura Docucenter

Bacău, 2016

Doamna prof. FEVRONIA SPIRESCU dovedeşte, din nou, prin proaspăt editatul volum „Inorogul roşu”, că nu este doar o pictoriţă şi graficiană de excepţie (coperţile, precum şi toate paginile de superbă grafică, precum şi tehnoredactarea, îi aparţin!), ci şi o autoare (extrem de sensibilă şi vizionară!) de BASME – adresate copiilor, dar indicate a fi citite şi de aşa-zişii „oameni mari”. Noi zicem chiar că „musai” ca „oamenii mari” (din politica valahă, dar nu numai!) să „tragă cu ochiul” spre paginile acestui superb basm...! De fapt, „trasul cu ochiul”, între „cartea de faţă” şi „oamenii mari”, s-ar cuveni să fie reciproc...

De ce îndrăznim a face această afirmaţie, care, în contextul socio-politic actual, ar putea să pară nu doar „ciudat”, ci de-a dreptul „primejdios”? Pentru că basmul FEVRONIEI SPIRESCU pune, în planul central ideatic, noţiunea de „SACRIFICIU”. Şi nu falsifică deloc terminologia: nu e vorba de a asasina vreo găină, ori altă biată orătanie, pentru binele (şi „sărbătoarea”!) burdihanului „propriu şi personal”... – ci este vorba de a-ţi jertfi, TU însuţi, viaţa, existenţa, condiţia sacră! -  pentru interesul sacru al unei lumi întregi, al unei comunităţi vaste, cât un cosmos!

FEVRONIA SPIRESCU imaginează două lumi, „în oglindă”, antagonice:  I- PĂDUREA FERMECATĂ (devenită, prin circumstanţe vitrege, ba chiar violente, „PĂDUREA ALBĂ”), lume condusă DOMNIŢA CURCUBEU („blândă, senină şi plină de voie bună”) -  şi II-MOŞIA ÎNTUNERICULUI, diriguită de DOMNIŢA NEAGRĂ („pe Moşia Întunericului era umbră, frig şi tristeţe”, iar DOMNIŢA NEAGRĂ era, cum altfel:  „tristă, încruntată şi rece la suflet”...ceva ce ar putea fi numit, eventual, cu un termen generic şi sintetizator: „iohannică”...).

În lumea PĂDURII FERMECATE existau „ultimii inorogi din lume”: „Erau doi inorogi albi ca spuma valurilor de mare...erau frumoşi, delicaţi şi iubiţi de toţi” – iar Mama-Inorog a adus pe lume un Prunc-Inorog. Singurul căruia DOMNIŢA NEAGRĂ i-a permis să fie „roşu”, de unde şi numele de ROŞIUŢ (de fapt, i-a „permis”... ANOMALIA! – căci inorogul este alb, în mod vizionar-creştin, precum imaginea marianică!).

„În iconografia creştină, INOROGUL reprezintă fecioara, asupra căreia pogoară Sfântul Duh. În Evul Mediu, devine chiar simbolul încarnării verbului divin, în sânul Fecioarei Maria. Alchimiştii văd în Inorog o imagine a hermafroditului care, însă, în loc să cuprindă ambele sexe, transcende sexualitatea.

"Astfel de fiinţe renunţă la dragoste, din devotament faţă de dragoste, pentru a o salva de ineluctabila stingere" - afirmă Yves Bergen. "SĂ MOARĂ DRAGOSTEA, CA SĂ POATĂ TRĂI DRAGOSTEA" - evocă ideea sublimării miraculoase a vieţii carnale şi forţa supranaturală care emană din ceea ce este bun. Mitul inorogului reprezintă fascinaţia pe care puritatea continuă să o exercite chiar şi asupra celor mai corupte inimi” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt, Dicţionar de simboluri, Artemis, Bucureşti, 1995).

Dar, pentru a se putea naşte Pruncul-Inorog, DOMNIŢA NEAGRĂ pune condiţia ca toate culorile din PĂDUREA FERMECATĂ să fie predate MOŞIEI ÎNTUNERICULUI! Şi Părinţii-Inorogi, dimpreună cu  DOMNIŢA CURCUBEU, sacrifică, pentru sacralitatea hierofanică a Pruncului-Inorog, însăşi logica (de bun-simţ comun...) a CURCUBEULUI: MOŞIEI ÎNTUNERICULUI va deveni...”colorată”, pe când PĂDUREA FERMECATĂ va deveni, pur şi simplu...”albă”! De observat că “albul” nu schimbă, esenţial, natura sacralităţii. Ba, dimpotrivă! În schimb, la nivel existenţialo-fiinţial, autoarea  precizează: “Fiinţele de dincolo [din PĂDUREA FERMECATĂ ] nu trăiesc, ele doar există”. Fiinţarea neînsemnând, deci, şi acţiune sacră, (auto)regeneratoare.

Pruncul-Inorog, devenit copil, află de la CIOCĂNITOARE că singurul leac contra inactivităţii/parliziei sacrale, din zona PĂDUREA FERMECATĂ este să-i ceară DOMNIŢEI NEGRE – RĂDĂCINA CURCUBEULUI (s-ar traduce prin „RĂDĂCINA PARADISIACĂ A DEMIURGIEI, A DINAMISMULUI DEMIURGIC”). Dar aceasta ar necesita un SACRIFICIU MAJOR!

Natura SACRIFICIULUI îi este lămurită Puiului de Inorog de însăşi (aparent, paradoxal!) DOMNIŢA NEAGRĂ (sfătuită de CORB - pasăre legată de sfera semantic a morţii, dar, la traci şi la irlandezi, fiind şi PASĂREA FOCULUI REGENERATOR!) : „Vei da culoare ţinutului tău, dar tu vei deveni alb, la fel cu părinţii tăi. Şi asta nu e tot! Veţi merge la Marele Stejar (n.n.: simbolul trac al puterii divine a lui Zalmoxis), la ceasul când se îngână ziua cu noaptea şi, pe uşa tainică ce se va deschide pentru voi, veţi intra, pentru totdeauna, în lumea poveştilor. Acolo veţi trăi de acum înainte, iar lumea în care aţi trăit până acum îşi va aminti de voi doar când vor depăna poveşti”.

SACRIFICIUL este acceptat, la vremea Craiului Nou (simbol clar al regenerării cosmice). Mai ales că Super-Înţeleapta BUFNIŢĂ, VULPIŢA PELTICĂ, IEPURAŞUL CODIŢĂ PUFOASĂ  îi induc Copilului-Inorog,  prin autoarea poveştii de faţă, o pledoarie irefutabilă, pentru LUMEA POVEŞTILOR, ca fiind LUMEA SACRĂ A VISULUI: „Poveştile sunt frumoase. Lumea lor e o lume a visului. Acolo poţi spera, poţi îndrăzni, poţi cuteza...Şi eu sunt inorog. Ciocănitoarea Creastă Roşie mi-a spus că inorogii poartă visele tuturor, că semănăm cu îngerii. Vă las cu bine. Merg spre ai mei şi spre lumea mea. Cei din Pădurea Albă vor primi viaţa şi culoarea înapoi şi mă voi întâlni cu ei în poveşti” – cf. p. 32.

SACRIFICIUL Copilului-Inorog a făcut ca „punguţa cu culori” să reverse (din nou şi logic!) o „feerie de culori” în PĂDUREA FERMECATĂ. Şi toţi „se priveau, uimiţi şi fericiţi, totodată”! Dar SACRIFICIUL a adus, de fapt, NORMALITATEA! Nu doar fericire, pentru cei din PĂDUREA FERMECATĂ – ci şi strălucirea ALBULUI MARIANIC, pentru inorogi, reîntoarcerea în sfera sublim-paradisiacă (unde, în mod sigur, se vor RE-ANDROGINIZA, întru HIEROGLIFA HERMAFRODITULUI!) - ci şi îndemnul, adresat nouă, TUTUROR (nu doar copiilor!), de a re-trăi NOSTALGIA PARADISULUI, prin NOSTALGIA POVEŞTILOR SACRE: „Încetul cu-ncetul, totul s-a colorat, pe când Roşiuţ se transforma într-un inorog alb, alb ca spuma laptelui, la fel ca Inorogul Tată şi Mama Inorog. În depărtare, spuma roşiatică a zorilor croşeta dantele, spre răsărit. Cei trei inorogi şi-au luat rămas-bun de la toţi şi, cu lacrimi în ochi, s-au făcut nevăzuţi pe o poartă apărută, de nicăieri, în trunchiul Marelui Stejar. Au dispărut în lumea basmelor, de unde nu-i putem reînvia decât atunci când ne facem timp să deschidem o carte de poveşti sau când ascultăm poveştile spuse de cei care le ştiu, sau le citesc, la rândul lor” – cf. p. 34. Deci: dacă vreţi ca lacrimile de tristeţe ale PURILOR/MARIANICILOR INOROGI să se transforme în lacrimi de bucurie (o bucurie la fel de altruist-generoasă, ca şi SACRIFICIUL lui Roşiuţ!), nu părăsiţi POVESTEA, adică: NU UITAŢI DE PARADISUL UNDE TOŢI AM FOST! - ...şi, de dorit, ar fi ca TOŢI să ne şi întoarcem acolo...!!!

...Basmele sacre sunt atemporale. Ele nu trebuiesc actualizate sau asezonate, după „mode”, prin natura lor, trecătoare... :„Roşiuţ tropăi fericit, spre grădină, să joace CRICHET cu tatăl său, ca de obicei, la această oră”. Autoarea acestei sublime poveşti este o mult prea talentată POETESĂ A VISULUI şi o atât de încântătoare şi ferventă APĂRĂTOARE A ŞANSELOR PARADISIACE (deci, implicit - „inorogice”!) ale OMULUI, ca să nu-şi revizuiască opinia despre...”crichetul din paradis”...!

Eliza ŞELARU prezintă:

DECLARAŢIA DE ADEZIUNE A SECUILOR LA UNIREA CU ROMÂNIA – DOCUMENT „UITAT” DE SECUI DAR ŞI DE ISTORIA ROMÂNEASCĂ

Consemnată în documentele ungureşti încă la 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiţi militari, ambasadori (la înalta Poartă şi la Veneţia), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni etc, precum Fay Andras (1786-l864), Ştefan Fay, clasic al literaturii maghiare şi ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Ştefan Fay, asupra căruia vom stărui în rândurile ce urmează.

Joseph (Iosif) Fay este autorul „Declaraţiei” de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul României din 1918. Discursul sau a emoţionat o ţară întreagă la acea vreme. De altfel şi celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român N. Iorga.

Declaraţia prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost expusă în Parlamentul României Mari în februarie 1919. Documentul este considerat unul excepţional, dar ignorat de istorici, scrie Nicu NEAG într-un amplu şi documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, alba. comisarul.ro, historia.roşi preluat de romaniabreakingnews.ro

Joseph (Iosif) Fay a fost doctor în drept internaţional, specialist în istorie şi poliglot, a ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari („), prieten politic cu Octavian şi Eugen Goga, Oct. C. Taslăuanu s.a., a devenind ulterior ambasadorul României la Tokio şi Bruxelles. Soţia acestuia cobora din spiţa lui Ioan Kemeny, general şi principe al Transilvaniei (1660-l662). Este şi autorul unor Memorii faimoase (publicate în 1856 de Academia Ungară), o excepţională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. Tradiţia s-a continuat prin căsătoria lui Ştefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendentă mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturză – şi strănepoată a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay răzbate idea că secuii au înţeles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Mai mult , parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea şi dezvoltarea României Mari. Prezentăm mai jos, declaraţia deputatului secui, reprodusă în „Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr. 41/1919-1920“:

„Dlor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece în româneşte numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu linişte şi cu încredere unirea cu România”. (Aplauze prelungite).

„Partea ce mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“ Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte scurt faptul de parlamentarii maghiari din ţinutul Parlament al României Mare au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sânt şi de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsa de conştiinţe şi cu uşurinţă.Dar, domnilor deputaţi, aceştia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatiţuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă  o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care îşi au pierdut oştirile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politicii. Aceşti domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta ştie să cumpănească  greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastă naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.

Domnilor deputaţi, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfa tendinţelor maghiare de unificare şoviniste, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar”. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)

„Cât  de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.

Cât  de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor fată de orice alt popor şi chiar şi fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-şi cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost şterse.

Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari

Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de diferite de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa ca funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgraţie, aş putea zice ca o deportaţie”.

(Aplauze)

„Domnilor deputaţi prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înşirăm  toate câte ar fi de  făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului.” (Aplauze)

„Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.)

Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca şi până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor.

D-lor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi a şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-şi susţină institutele de cultura cu succes, şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţie atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşte element de încredere.

Însă dacă susţinând unitatea statului român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulţumească renaşterea vieţii sale tradiţionale”. (Aplauze)

„Ca cetăţean credincios al statului român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seama de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt”.(Aplauze)

„Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere”. (Aplauze)

„D-lor deputaţi, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veţi întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate)

„Secuii în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români“

    După declaraţia deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga.

„Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului, şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va şti să preţuiască această încredere”.

Istoricul Ion Coja susţine că Declaraţia deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citită în primul Parlament al României Mari, este un document excepţional, dar ignorat sau ocultat de istorici. Atât de cei români, cât şi de cei maghiari. Coja apreciază că pentru ultimii este de înţeles, dar pentru primii nu.

„Ar fi de recomandat ca acest text să apară şi în manualul de Istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu un minim de respect pentru Adevăr”, susţine istoricul.

Adeziunea secuilor  la o convieţuire demnă şi paşnică în cadrul statului naţional unitar român este susţinută şi de prof. univ. dr. Ioan Bojan.

O poziţie de sine stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat şi secuii. La începutul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declaraţie în Parlamentul României:

«Secuii, avînd nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sînul noului stat, au primit cu încredere şi linişte Unirea Transilvaniei cu România»“

Despre Joseph Istvan Fay vorbeşte, într-un interviu publicat în Ziarul Financiar, şi nepotul acestuia scriitorul Ştefan Fay:

„Bunicul meu după Tata, Iosif de Fay, s-a nascut în Transilvania şi s-a căsătorit cu Gabriela Kemeny, descendentă din Ioan Kemeny. A fost mai intâi Capitan de Fagaras, apoi Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny se tragea din familia Micula de pe Somes cu numele maghiarizat in Kemeny. Iosif de Fay, la indemnul insistent al lui lui Octavian si Eugen Goga, al lui Octavian Tăzlăuanu si al altor mari patrioţi români, a fost deputatul secuimii din Odorhei în Parlamentul României, iar discursul sau în română pe care abia o învăţase pentru acea ocazie, pe 19 februarie 1920, nu numai că a fost ovaţionat, dar şi remarcat de Nicolae Iorga, pe atunci preşedintele Parlamentului. Regele Ferdinand i-a propus bunicului meu intrarea în diplomaţie. A fost numit responsabilul Legaţiei Române de la Tokyo şi, învăţând pe lângă alte 13 limbi şi japoneza, a fost ales de ansamblul Corpului Diplomatic din Japonia să ţină discursul la aniversarea Mikado-ului. Apoi a ajuns prim-secretar de ambasadă la Bruxelles unde se pare ca a fost asasinat. În orice caz, a fost găsit fără viaţă, în condiţii neelucidate. Pentru meritele sale, a fost decorat cu Coroana României, Steaua României şi Ordinul Soarelui Răsare al Japoniei”.

DASCĂLI ROMÂNI

 DISCIPOLI AI MARILOR DASCĂLI SFINŢI DACOROMÂNI:

 VASILE cel Mare-GRIGORE de Nazianz-

 GRIGORE de Nissa-IOAN Gură de Aur.

    „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi sunt viaţă...

     Drept aceea, mergând,  învăţaţi toate neamurile,

     botezându-le în numele Tatălui şi Fiului şi al Sfântului Duh,

   învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă.”

                                              (IISUS HRISTOS-Mântuitorul lumii)

   „Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gândurile,

    inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că

    scrierile Părinţilor sunt călăuză nerătăcită către cer,

    mărturisită de cerul însuşi.” (Sfântul IGNATIE Briancianinov)

        Dumnezeu l-a creat pe Om, dându-i Chipul Său şi făcându-l astfel fiinţă şi persoană ortodox-religioasă. Prin această genă religioasă Omul poate uni în sine lumea pământească cu cea cerească. Prin natura religiozităţii sale, aşadar, Omul este liber, dar dependent de existenţialitatea şi cunoşterea lui Dumnezeu, Teologie care implică totodată propria cunoaştere, dar şi cunoaşterea universală.

    Trăirea religioasă trebuie să se manifeste permanent, viu, plenar, deopotrivă: intern şi extern.

    Teologic, numai prin sinele său religios, hristic şi ortodox, Omul precreştin şi creştin poate răspunde la toate întrebările prime, secunde şi ultime ale Existenţei necreate, veşnice-Natura dumnezeiască, precum şi a existenţei şi finalităţii sale întru raportare la infinit.

      Cuvântul lui Dumnezeu naşte Teologia Ortodoxă-Învăţătura şi Educaţia religioasă-care, pune bazele Învăţăturii şi Educaţiei universale.

       Etimologic, termenul educaţie, vine din protodacul: educo,-are, însemnând arta de a-l conduce pe om prin creaţie.

   „Sensul existenţei,spunea Mircea Eliade, şi datoria fiecărui om este creaţia. Creaţia de orice formă: echilibru interior, familie vie, operă, gând. Nae Ionescu spunea cândva că singura datorie a statului este de a îngădui şi ajuta pe om să creeze.” (Mircea Eliade, România în eternitate, citat de Bogdan Munteanu în, Permanenţe Europene-Rosturi Româneşti. Editura Evdokimos-Fundaţia Profesor George Manu, Bucureşti-2016, p. 155)

      Noţiunea traco-getă de dascăl, Daskalos-desemnează pe cel hărăzit să devină Învăţător-Model-Călăuzitor-Conducător, pentru sine, pentru discipoli şi pentru semeni.

     Dascălul dacoromân trebuie să aibă conştiinţa misiunii sale creştine, pentru a iniţia procesul profund spiritual de autoeducaţie, evidenţiindu-şi astfel personalitatea sa creatoare.

     Sub nimbul sferei de Dascăl se bucură: mama, bunica, preotul, monahul, duhovnicul, poetul, scriitorul de geniu, filosoful, profetul, mărturisitorul, artistul, conducătorul şi sfântul.

      Dincolo de calităţile deosebite ale Învăţătorului, Dascălului: chip luminos, înfăţişare plăcută, frumoasă chiar, structură armonioasă, sinceritate, smerenie, evlavie, bunătate, blândeţe, curaj, răbdare, umor, optimism, profesionalism, care se răsfrâng în corola luminii, cognitiv, afectiv, voliţional, trebuie să-şi asume virtuţiile creştine: credinţa-nădejdeaşi dragostea, pentru a se împlini vocaţional şi misionar, astfel ca prin harul primit să poată sluji, educa, făuri, creşte, conduce, împlini, desăvârşi.

      Razele dascălului creştin se aprind, cresc şi strălucesc din şi prin Lumina Logosului-DASCĂLUL absolut al dumnezeirii-Iisus Hristos, Care a făcut din Evanghelia Sa, cea mai înaltă Şcoală de pe Pământ şi din Cer-Academia Ortodoxă Creştină Universală Absolută.

      Mântuitorul omenirii a condus şi conduce Şcoala Evangheliei Sale ca PROFET-ARHIEREU şi ÎMPĂRAT.

     Ca Profet a împlinit profetismul tuturor timpurilor situîndu-se pe treapta dumnezeiască, dăruind prima învăţătură religioasă şi morală prin excelenţă, vie, veşnic nouă şi permanent superioară, peste Care şi-a răsfrânt pilda vieţii Sale sfinte şi curate sub savoarea minunilor.

     Iisus Hristos-fiind Adevărul adevărat ne-a dăruit: Învăţătura religios-morală cea mai înaltă şi cea mai frumoasă la modul veşnic şi absolut.

      Sub aspect religios ne-a învăţat că este Fiul lui Dumnezeu-Care este Duh-suma desăvârşirii şi Dragoste-suma dumnezeirii.

      Omul, primind ontologic, prin actul Facerii, Chipul lui Dumnezeu, astfel cădin punct de vedere moral, oamenii sunt fraţi şi fii ai Tatălui Ceresc. Ce-i care se revendică evident.

        La Întruparea Fiului lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt din Fecioara Maria are loc a doua şi ultima Facere, Refacerea omului sub chipul lui Hristos, sub chipul dragostei: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. PrecumEu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (Ioan 13, 34-35)

         Înalta Învăţătură profetică absolută a Mântuitorului, ca să devină pe deplin dumnezeiască şi pururea izbăvitoare trebuia să treacă prin vocaţia mesianică a Suferinţei şi a Iubirii, prin Amvonul Golgotei Pătimirilor şi al Jertfei supreme-asumată de Arhiereul Adevărului veşnic.

        Mântuitorul devine în acelaşi timp Marele Preot-Dumnezeu şi Jertfa sfântă-Omul, substituindu-se astfel omenirii pentru a o putea răscumpăra, renaşte, înnoi şi îndumnezeii.

      Jertfa Sa a fost/ este de bunăvoie, reală, totală, universală, sfinţitoare şi prisositoare.

       Pentru a se ajunge la Dragostea dumnezeiască, Iubirea trebuie întotdeauna să fie însoţită de Adevăr şi Libertate, puterile maxime care legitimează Dreptatea, Iertarea, dobândidu-se astfel impunătoarea Autoritatea a preamăririi de Împărat ceresc-Împărat al tuturor Împăraţilor, Demnitate conferită de Numele Său, de Tatăl Său, de Profeţii şi Sibilele lumii dace, de Faptele, Minunile, Suferinţa, Răstignirea, Învierea, Înălţarea, Biserica, Pronia, Parusia şi Judecata de Apoi.

        Prin Întreita Sa slujire de Profet, Arhiereu şi Împărat, Iisus Hristos deci, prin învăţătura, minunile, patimile, Crucea şi biruinţa Învierii Sale a săvârşit actul dumnezeiesc al Mântuirii Omului, dând putinţă tuturor celor ce vor, pot, luptă şi doresc să o împlinească, prin şi sub călăuzirea Dascălilor, Ucenicilor, Sfinţilor, Aleşilor lui Dumnezeu.

         Sfinţii Dascăli Dacoromâni au ţesut în faldurile misticii cugetului lor gândul alb, vorbirea aleasă şi scrierea cu mireasma sacralităţii, ca în cuprinderea lor să se reverse aroma limbii liturgice a protodacilor din care au odrăslit Cântarea Cântărilor, Psaltirea, pisaniile Voievodale, hrisoavele domneşti, poemele regale, vechile cazanii, cultura ortodoxă.

        Peste vocea de clopot a primului mare Dascăl bisericesc Vasile cel Mare, răsunau paşii Mântuitorului în cadenţa serafică, care resfira nesfârşirea eterului.

        Sfântul Vasile cel Mareentuziasmat de autorul Genezei, îşi începe astfel Omilia I-a la capitolul I, versetul I al Facerii: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.”

   „Minunea gândului acestuia îmi opreşte cuvântul. Ce să spun mai întâi? De unde să-mi încep tâlcuirea? Să vădesc deşertăciunea învăţăturii filosofilor profani sau să laud adevărul învăţăturii noastre?

   Multe au grăit filosofii elini despre natură, dar nici una din ideile lor n-a rămas neclintită şi nerăsturnată; totdeauna ideile celui de al doilea au surpat ideile celui dintâi, aşa că nu mai e nevoie să le vădesc eu deşertăciunea lor; e îndestulătoare combaterea unora de către alţii.

   Aceşti filosofi, necunoscând pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creaţiei universului o cauză raţională; ci ideile lor despre facerea lumii sunt concluziile neştiinţei lor iniţiale despre Dumnezeu. De aceea unii, pentru a explica facerea lumii, au alergat la ipoteze materiale, atribuind elemetelor lumii cauza creării universului...

   Ce frumoasă orânduire de cuvinte! A spus mai întâi: „la început”, ca să nu socotească unii că lumea este fără de început. Apoi a adăugat: „a făcut”, ca să arate că ceea ce a făcut este o foarte mică parte din puterea creatoare a lui Dumnezeu.” (Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexameron. Traducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru. Ed. Sofia. Biserica Ortodoxă, Bucureşti-2004, p. 14-15)

     Sfântul Grigorie de Nazianz cu emoţia trăirii peste al cărui chip curat se prelinge lacrima surâsului ne aţinteşte privirea cu luare aminte asupra fenomenului Întrupării Domnului:

   „Căzut de la harul lui Dumnezeu, omul începe, prin veacurile în curgere, să se afunde, treptat-treptat, în păcat; Dumnezeu vrea să-şi salveze opera lui cea mai de seamă şi de aceea intervine, ca un pedagog, când prin sfaturi, când prin mustrări, când prin pedepse, dar boala se tot întindea şi leacurile nu aveau puterea corespunzătoare; în cele din urmă, când boala este la culme, s-a simţit nevoia unui leac mai puternic, unui ajutor mai mare şi leacul şi ajutorul este însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Începe Iconomia, apare nevoia Întrupării Fiului lui Dumnezeu, care vine acum la propriul său chip şi care se face om întru toate, afară de păcat.

   Dumnezeu păşeşte în lume ca „prin cel asemenea să cureţe pe cel asemenea:”  (Sf. Grigorie de Nazianz, Opere Dogmatice. Traducere din lb. greacă, studii şi note: pr. dr. Gheorghe Tilea. Ed. Herald, Bucureşti-2002, p. 13)

     Sfântul Grigorie de Nyssa nedă un semn vestitor, premonitoriu, izvorât din nimbul miracolului, oprindu-se tot la momentul Celei de-a doua Faceri, cel al Naşterii, al Întrupării Domnului, zămislit peste tărâmul mirabil al Fecioarei Maria, adumbrit doar de lumina Duhului Sfânt: „Fiindcă neamul omenesc nu era cu putinţă altfel să fie izbăvit de atâtea rele, Marele Împărat al nepătimirii a schimbat propria Lui slavă cu viaţa noastră. Şi aşa, curăţia întră în mizeria noastră, dar mizeria nu întinează curăţia, precum spune Evanghelia că „lumina luminează în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1, 5). Căci se risipeşte întunericul prin venirea razei de lumină şi nici soarele nu este înnegrit de beznă. Ce este muritor este înghiţit de viaţă, precum spune Apostolul (2 Cor. 5,4), dar Viaţa nu este nimicită de moarte. Ce este stricat se izbăveşte împreună cu ce este nestricăcios, însă stricăciunea nu se atinge de nestricăciune. De aceea, se săvârşeşte o împreună-cântare a întregii zidiri, toţi înălţând Stăpânului zidirii o doxologie într-un glas, în care toată limba celor cereşti, şi a celor pământeşti, şi a celor de dedesubt strigă că „Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl!”, care este binecuvântat în vecii veciilor. Amin!” (Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la Praznicele Împărăteşti. Traducere din lb. greacă veche Ierom. Agapie Corbu. Ed. Sf. Nectarie, Arad-2010, p. 42)

      Sfântul Ioan Gură de Aur-Patriarhul Constantinopolului şi al întregii lumi, prin plăsmuirea sublimă a grăirii sale cu adevărat de aur, răsfrântă peste vatra de faimă universală, transmiţând o vibraţie cosmicăa perfecţiuniicomuniunii, ne îndrumă să luăm aminte la noţiunile de putere şi de slavă: „Sfântul Împărat Constantin cel Mare (324-337), cândcâţiva oameni au aruncat cu pietre în statuia lui iar alţii l-au îndemnat să-i pedepsească, spunând că a fost distrusă complet faţa statuii, şi-a ridicat privirea, a zâmbit netulburat şi a spus: „Văd că n-am nici o rană. Şi capul şi faţa îmi sunt neatinse.” Auzind răspunsul lui, aceia care îl îndemnau să-i pedepsească pe vinovaţi s-au înroşit de ruşine şi au tăcut.

   Dacă împăratul Constantin cel Mare a câştigat atâta preţuire de la oameni pentru cuvintele acelea, gândiţi-vă cât la cinstit iubitorul de oameni Dumnezeu! Căci adevăratul stăpânitor este cel care-şi poate înfrâna mânia, invidia şi iubirea de plăceri, cel ce ţine legea lui Dumnezeu, cel ce-şi păzeşte mintea liberă şi nu lasă patimile să-i cuprindă sufletul. Pe un astfel de om cu mare plăcere l-aş vedea conducător al întregii lumi. Pentru că cel care cârmuieşte cu cugetul peste patimile sufletului, lesne va putea să-i conducă pe oameni după legea lui Dumnezeu, cu dreptate, iubire de oameni şi jertfire de sine. Dimpotrivă, conducătorul care este rob al patimilor şi al plăcerilor, nu numai că este batjocorit şi scârbit de oamenii pe care-i conduce, dar nici nu-şi poate exercita cum trebuie puterea. Şi, adevărat, cum îi poate conduce pe alţii de vreme ce nu se poate conduce pe sine?” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieţii. Traducere din lb. greacă de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu. Ed. Cartea Ortodoxă-Egumeniţa, Galaţi, p. 182)

      Sfântul Grigore Palama, din cerdacul tărâmului mustind de miracolul intrat în legendă ne ţese cu suveica gândului statornicia cuvântului sortit spre veşnică pomenire, ctitorind lăcaş rugăciunii pure şi amvon inimii curate.

   „1. Dumnezeu este Binele în sine, Mila însăşi şi o Bunătate fără margini, sau mai bine zis El cuprinde această nemărginire şi El este mai presus de orice nume şi de orice descriere. Nu există altă cale de a dobândi mila Lui, decât unirea cu El. Omul poate să se unească cu Dumnezeu împărtăşind, pe cât este cu putinţă, aceleaşi virtuţi sau prin acea legătură tainică care se face prin rugăciune...

   Când unitatea minţii devine treimică, fără să înceteze de a fi una, atunci mintea se uneşte cu Monada treimică supremă, închizând amăgirii toate ieşirile ei, stăpânind trupul, lumea şi pe stăpânul acesteia.

   Mintea se desface astfel în întregime din legăturile lor, şi este cu totul în sine însăşi şi în Dumnezeu, bucurându-se de fericirea duhovnicească care izvorăşte din ea câtă vreme rămâne în starea aceasta.

   Unitatea minţii devine treimică, rămânând totuşi mereu una, atunci când mintea se întoarce spre sine şi se înalţă din sine însăşi la Dumnezeu...

   Mintea este, de asemenea, lucrarea (energia) minţii ce constă în idei şi concepte (înţelesuri). Ea este, în egală măsură, puterea care produce acele urmări şi pe care Scriptura o numeşte „inimă”; ea este împărăteasa puterilor noastre, cea care pune temei însuşirii noastre de suflet raţional.” (Cuvânt despre Linişte. Scrieri ziditoare despre Lucrarea Mântuitoare. Ed. Herald, Bucureşti-2002, p. 117-119) 

      Sfântul Grigorie Sinaitul, cu înfăţişarea târnosită peste timp, aidoma Icoanei vii a Mântuitorului răsfrântă peste apa mării, peste care îl îndemna pe Petru să vină la El, tăind cutezător valurile veacurilor ne învaţă modul cum trebuie să ne stăpânim permanent mintea.

   „Să ştii că nimeni nu poate să stăpânească mintea de unul singur, dacă ea nu a fost ţinută în frâu mai înainte de Duhul, căci ea este nesupusă. Nu că mintea ar fi nestatornică din fire, ci din pricina lipsei de grijă a ajuns să se împrăştie încă de la început.

   Călcarea poruncilor Celui ce ne-a născut a doua oară ne-a despărţit de Dumnezeu şi ne-a făcut să pierdem unirea cu El şi simţirea tainică a lui Dumnezeu. De atunci, mintea rătăcită şi despărţită de Dumnezeu se lasă purtată în toate părţile precum o roabă, şi îi este cu neputinţă să se oprească din rătăcirea sa altfel decât supunându-se lui Dumnezeu, apropiindu-se de El, unindu-se cu El în deplină bucurie, rugându-se la Dumnezeu neîncetat şi stăruitor, şi mărturisindu-i Lui toate păcatele noastre de fiecare zi... căci El iartă pe cei ce nu încetează să cheme numele Lui cel sfânt.”  (Cuvânt despre Linişte..., op. cit., p.163)

       Vasile Ţepordei (1908-2002), preot basarabean-publicist-deţinut politic-mărturisitor-supravieţuitor al Siberiei de gheaţă.

  Părintele Vasile Ţepordei supranumit de pr. Gheorghe Cunescu: steagul Basarabiei româneşti şi-a dăltuit sufletul, inima, gândirea, curajul, credinţa, ruga, nădejdea, fapta, timpul, viaţa cu neprecupeţirea dragostei de Dumnezeu şi de Neam.

   „S-a învrednicit să fie inima, spune Mitropolitul Antonie Plămădeală, mintea şi condeiul Moldovei româneşti de la hotarul de răsărit al Ţării. Iar pentru generaţiile următoare a fost exemplu şi îndemn.”(Antonie Plămădeală, Basarabia. Sibiu-2003, p. 160)

      Am avut îngăduinţa cerului să-l prin în viaţă şi să-i audiez spiritualele conferinţe de la Muzeul Naţional de Istorie din Capitală, în care ne acoperea cu dragostea sa angelică binecuvântându-ne şi spunând: Nero al Rusiei sovietice, Stalin m-a condamnat la moarte şi m-a trimis în Siberia, în giulgiul rus etern, încremenit de gheaţă... După 8 ani a crăpat el şi pe mine m-a salvat Bunul Dumnezeul pe care-L slujesc cu dragoste şi foc toată viaţa mea. 

    Calităţi înnăscute de scriitor şi slujitor al Bisericii, părintele Ţepordei a fost martor, rugător, luptător, copurtător al dramei Basarabiei după primul deceniu al Unirii, când s-a reinstaurat prăbuşirea prin politicianismul veros, ideologii anticreştine şi acţiuni antiromâneşti.

   În acea situaţie Vasile Ţepordei a înţeles că destinul său este legat de destinul Basarabiei, devenind un zelos militant publicist şi urcând până la treapta de mare tribun naţionalist.

   „Naţionalismul este un curent social-politic...o extremă opusă internaţionalismului. Etimologiceşte, naţionalismul vine de la naţie, iar naţia vine de la nascor-a se naşte, şi înseamnă societatea oamenilor înrudiţi prin naştere. Adică de acelaşi sânge. Odată toţi uniţi într-un mănunchi, naţionalismul, aşa-zis creator, urmăreşte perfecţionarea calităţilor fizice şi psihice ale naţiei, ca astfel din sânul său să se poată ridica spirite creatoare de opere de cultură, prin care să se asigure existenţa şi propăşirea naţiei.

   Aşadar, naţionalismul creator se bazează pe sentimentul de iubire. Toţi fraţii de sânge trebuie să se iubească şi numai astfel vor putea fi un singur suflet şi un singur cuget.” (Vasile Ţepordei, Scrieri Alese. Ed. Flux, Chişinău-2005, p. 141).

   Ion Dumitru-Eroul de la Orel-Tula, oltean din Dolj, căpitan comandor de aviaţie a fost unul dintre marii Aşi ai Aerului pentru care şi-a manifestat întregul său curaj legendar.

   Graţie demnităţii sale aureolate de curaj, credinţă, onoare şi românism care, a zguduit temerea bolşevicilor mereu înfometaţi, violenţi, cruzi şi hapsâni a fost dat afară din armată.

   Irozii atei nu ştiu că Suferinţa pe creştinul ortodox îl reconverteşte, îl înobilează, îl înalţă. Suferinţa acceptată în veşmântul rugăciunii jertfelnice zguduie simţuri noi, propagă sensuri profunde, dă fioruri existenţiale, ce reface viaţa  spirituală, mult mai presus de chibzuinţă.

   Tânărul ofiţer smuls odios din sânul armatei începe ofensiva în câmpul mirean al facultăţilor de elită. Termină strălucitor Dreptul, fiind student eminent şi la alte trei facultăţi: Biologie, Filosofie şi Teologie. Mâna lungă cu ghearele înroşite de sânge curat a securi-tăţii îl ajunge şi-l zvârle în închisoare alături de cei mai bravi Fii ai Naţiunii. Unul dintre ei a fost chiar părintele Nicolae Grebenea pe care am avut privilegiul ceresc să-l cunosc la venerabila vârstă de un secol de viaţă. Rămăsese doar o pâlpâire de viaţă, care pe măsură ce vorbea despre Neamul său se înteţea ca o flacără ce scapără într-o mare vălvătaie de iubire pentru Dumnezeu şi pentru camarazii săi.

   În Altarul celulei se împărtăşea în comuniune de suferinţă şi har, părintele cu eroul doljean, cutezând în mrejele cunoaşterii spirituale, ortodoxe privind cauzele, efectele, evidenţa şi finalitatea lucrurilor, fiinţelor şi esenţelor. Alteori ofiţerul se întorcea la atmosfera de apocalips a războiului subliniind justificat că: „...tancurile cu tunurile ruseşti au învins tancurile germane. Aceste lupte au arătat că nemţii nu pot pregăti un efort mai mare ca acesta, dar ruşii pot aduna o armată şi să facă un efort la fel sau şi mai mare, deci, logic, nemţii au pierdut războiul.

   În aceste lupte-mi-a spus Ion Dumitru-unii aviatori români necăsătoriţi, voind să cruţe viaţa unor camarazi ai lor căsătoriţi, i-au rugat ca în locul lor, al celor căsătoriţi, să se ducă ei la atac, ceea ce de multe ori s-a şi întâmplat.” (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric. Ed. Scara, Bucureşti-2000, p. 216-217)

   Grigore Vieru (1935-2009), poet naţional. Cu maestru Vieru m-am întâlnit o singură dată în librăria Mihail Sadoveanu din Capitală. Eu eram cu braţul plin de cărţi. El singur, neliniştit, precipitat şi transpirat. L-am salutat. S-a speriat că-i cer ceva... şi l-am lăsat în pace.

    Profesorul universitar Dr. Marian Enache, fost ambasador al României la Chişinău în perioada 1993-1996, parlamentar de lungă durată, judecător la Curtea Constituţională, pe care l-am cunoscut, apreciat şi pe care îl salut cu drag, se numără printre mulţimea aleasă care l-a îndrăgit pe poetul Grigore Vieru, lăsându-ne cuvinte de preţ, calde şi luminoase în articolul dedicat bardului basarabean: Un Semănător de Pace, Bucurie şi Speranţă, din care citez:

   „El trăieşte scriind şi vorbind deopotrivă despre bucuria, suferinţa şi melancolia Iubirii. Iubirea ca substanţă spirituală fundamentală a oricărei întemeieri durabile.

   Poezia lui esenţială nu este o scriere poetică de cuvinte, ci mai degrabă un ritual secret de iniţiere a puterii Cuvântului; ca şi vorbirea lui care e de preot dezmierdător al cuvintelor ce susură dintr-un izvor pur de iubire al sufletului său. Roua şi lacrima împreună au fost cuvintele sale rostite şi scrise în rănile noastre ancestrale. Prin ele, poetul a vindecat şi ne-a unit inimile despărţite de frigul istoriei.

   Grigore Vieru, în viaţa sa pământească, a sfinţit şi propăvăduit limba română, fiind reverenţios totodată cu fiinţa şi frumuseţea celorlalte limbi şi culturi pe care le-a cunoscut...

   Ca şi Mihai Eminescu, spiritul nostru tutelar care, pentru românii din afara graniţelor, a devenit instanţa supremă de validare fiinţială şi morală: „Eminescu să ne judece.” Ce splendidă apelare, exemplară. În adevăr, pe noi cine ne-ar putea judeca mai presus de domnul Eminescu? Din acest filon nobil de vitalitate şi onestitate spirituală vine şi Grigore Vieru.” (Omul Duminicii-Cuvinte înlăcrimate, cuvinte de neuitare pentru poetul Grigore Vieru. Ed. Prut-2014, p. 449-450)

   Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960). Fiu al satului Crăiniceni dincomuna Păltiniş-Botoşani, vlăstar ales al credincioasei familii alui Maxim şi Ecaterina.

   Şi-a pierdut mama doar la şase luni de la naştere, peste 3 ani şi-a pierdut tatăl pe frontul de reîntregire, iar la 10 ani a pierdut-o şi pe cea care l-a crescut religios, bunica.

   Intrat sub aripa unchiului Alecu Iacob, urmează gimnaziul M. Kogălniceanu şi liceul Dimitrie Cantemir din Cozmeni-Cernăuţi.

   La 20 de ani, în 1933 a intrat în monahism la Mânăstirea Neamţ, iar trei ani mai târziu este tuns sub numele de Ioan. Pleacă să mulţumească Domnului în Palestina sfântă şi rămâne definitiv, nevoindu-se la Mânăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem.

   În 1947, de Înălţarea Sfintei Cruci a fost hirotonit preot slujitor la Biserica Sfântului Mormânt. După 5 ani s-a retras cu ucenicul său Ioanichie Pârâială în pustia Hozeva de lângă Ierihon, în peştera Sfânta Ana de pe valea pârâului Horat, mucenicindu-se 8 ani cu darul lacrimilor şi al rugăciunii inimii, până la urcarea sufletului său la ceruri, lăsând în peşteră trupul înmiresmat de har, descoperit după 20 de ani sub aspectul unei adormiri de câteva ore...

   L-am cunoscut într-un pelerinaj, ca într-o fulgerare senină de câteva clipe pe unul dintre ucenicii săi, schimonah, într-o ţâşnire pe la mînăstirea Pojorâta-Suceava.

   În afară de marea sa dragoste pentru care s-a jertfit permanent ne-a lăsat testamentar poezii brodate cu multă înţelepciune pe un fond de o mare sensibilitate şi frumuseţe spirituală, proză cu conţinut naţional, dogmatic, moral, care-l aşează între Fiii luptători şi biruitori ai Cerului.

   Sfântul poet Ioan Iacob face o radiografie a zilelor noastre prin prisma Turnului Babilonului: „...procopseala asta de civilizaţie, cu moda cea nouă... i-a dăscălit pe oameni să nu mai caute pe Dumnezeu, deci a reuşit să strice şi sfânta credinţă. I-a învăţat pe stăpânitori ca să înşele mai bine şi să robească popoarele mai cumplit decât faraonii Egiptului. Cu alte cuvinte, nevoia de civilizaţie a sugrumat dreptatea şi libertatea lumii. Civilizaţia falsă a învăţat pe oameni să inventeze cele mai grozave arme pentru pierzarea lumii şi prin asta a izgonit şi dragostea de pe pământ.

   De luat aminte: În primul război mondial-1914-1918-s-au pierdut numai 13 milioane de oameni, ca o Românie din acea vreme, fără Transilvania. S-a socotit că tărgile, adică năsăliile morţilor din primul război mondial, dacă s-ar înşira una lângă alta ar face o linie de 6.459 de kilometri, care ar putea înconjura toată Europa.

   În războiul din urmă, ştiinţa a sporit, mintea s-a făcut mai iscusită şi s-au ucis cu armele 54 de milioane, adică cum s-ar pierde trei Românii în întregime.

   Numai în Japonia, unde s-a aruncat bomba atomică, s-au pierdut 250 de mii de suflete în câteva clipe. Dar pe locul acela, nici până astăzi n-a încetat prăpădul! În timp de 10 ani de la război încoace s-au născut 652 de prunci morţi, 1.500 de prunci s-au născut cu oasele strâmbe, 429 au rămas bolnavi: unii nu văd, alţii nu aud etc., 313 din cei născuţi au rămas cu limba lipită, 25 sunt fără creieri şi 8 fără ochi.

   Însă bomba cea nouă cu hidrogen este încă mai înfricoşătoare. Razele ei sunt aşa de otrăvitoare încât pot ucide pe toţi pământenii, ba omoară şi peştii din apă, iar copacii şi verdeaţa pământului se pârjolesc.”(Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul, Hrană Duhovnicească. Ed. Lumină din Lumină, Bucureşti-2000, p. 369) 

   Vasile Tacu (1910-1991) s-a născut în comuna Smulţi de Covurlui la 24 Iulie, într-o cucernică familie de buni gospodari şi inimoşi patrioţi. De mic este înclinat spre meditaţie, spre linişte, spre rugă, spre cunoaşterea caracteristică vârstei purităţii sale. Absolvă ca fruntaş Şcoala Normală din Bârlad, după care funcţionează ca învăţător, mai întâi în Basarabia, iar apoi în judeţul Prahova. Îmbină dăltuirea sufletelor angelice de copii cu serafica înobilare a versului. Ca mai toate sufletele alese şi învăţătorul Vasile beneficiază de omniprezenta şi omnipotenta temniţă. În Penitenciarul Văcăreşti a scris un ciclu de sonete, continuate apoi în libertate cu epigrame, fabule şi texte satirice lirice.

                                           Inima Mea

   „Tu nici aici nu m-ai trădat, frumoaso!/ Senină eşti, mereu încrezătoare/ Stindardul alb îl porţi în închisoare/ Ca Pacea porumbelul lui Picasso.// Din piept dacă te-aş rupe ca pe-o floare/ Şi-n palmă-apoi te-aş ţine-n întuneric,/ Un diamant ar scânteia feeric/ La a celulei neagră cheutoare.// Bătrânii mei răzeşi ţi-au dat văpaia,/ Din zborul rândunelii ai bătaia,/ Moldova toată-ţi dete cutezanţa./ Din care floare-albastră-ţi culegi mierea?/ Din ce izvor curat îţi sorbi puterea?/ -Şi inima-mi răspunde: E Speranţa! (Poeţii După Gratii. Mănăstirea Petru Vodă-2010)

   Grigore Ilisei s-a născut lângă susurul de  trâmbiţă al versului marelui Labiş, în satul Văleni, comuna Mălini-Suceava în casa părintelui Ilie şi a presbiterei-învăţătoare Georgeta Zăhărescu, la 20 Noiembrie 1943. După ce şi-a luat licenţa în Filologie din cadrul Universităţii Al. I. Cuza-Iaşi, păşeşte pe două căi de încununare creatoare: itinerariul scriitoricesc şi drumul jurnalistic. În 1975 intră în Uniunea Scriitorilor ca autor de romane, jurnale de călătorie, cărţi de reportaje, interviuri, eseuri, albume de artă. După urcuşul de redactor şef adjunct la Radio-Iaşi, trece pe la Convorbiri literare şi ajunge primul director postdecembrist al Radioului-Iaşi. Împreună cu echipa sa a fondat TVR-Iaşi în 1991, la 3 Noiembrie pe care l-a condus până în 1997. Între 2001-2004 a condus Uniunea Scriitorilor-Filiala Iaşi. Intră în diplomaţie pentru scurt timp 2004-2005.

   Este cetăţean de onoare al municipiilor Iaşi, Fălticeni şi al comunei Rădăşeni şi deţinătorul ordinelor: Ordinul <<Meritul Cultural>>, clasa a III-a (1979), Ordinul pentru Merit în Grad de Cavaler (2001) şi OrdinulCrucii Patriarhale (2003)

   Din şirul nestematelor eseuri scrise de autor alegem pe cel mai iscusit, mărgăritarul Putnei.

   „La Putna te afli parcă pe un acoperiş al lumii. Pajişti smaraldii, păduri viguroase şi dese de brazi, pripoare, clinuri dulci, vălurindu-se într-o fugă de Bach, poieni ca nişte ochiuri de păun. Imensitate, nesfârşire, dar şi intimitate domestică. Sate ce închistresc priveliştile, deşirându-se pe văi, cuibărindu-se prin luminişuri, risipindu-se într-o puzderie viu colorată pe coaste. Aşezări omeneşti ieşite din mantaua peisajului cântător de obcine bucovinene...

   După deschiderile fără capăt, pe unde-ai plutit ca într-un miraculos zbor, urmează, într-un capăt de osie polară, o culme, dincolo de care nu se mai poate trece. E Mănăstirea Putna. Cu piatra ei untoasă, în striaţii aurii, Putna, mănăstirea cu biserica dăltuită cu vrăjita inspiraţiune ca un diamant cu multe carate, arhondaricul şi zidul de cetate, te întâmpină cu măreţie şi severitate. E o atmosferă de reculegere cuvioasă, măsurată, pe care însuşi ctitorul a gândit-o, pe semne, ştiind că aici îi va fi locul de veci. Nu este însă pecetea încercănării şi a tristeţii fără leac, ci seninătatea înţeleaptă a omului care e conştient că-i trecător, s-a bucurat de viaţă şi şi-a încheiat mulţumit socotelile cu aceasta, cu sentimentul că şi-a împlinit cu prisos datoria. Putna are în duhul ei ceva cu totul special. E mult mai mult decât un lăcaş de rugăciune, cu ceva în plus peste faima de vatră spirituală şi cărturărească a românilor. E un simbol al vredniciei unui neam în apărarea fiinţei sale şi în durarea de opere ziditoare.

   Reprezintă sigiliul aşezat de ctitorul care-şi doarme aici somnul de veci, Ştefan cel Mare.

   Putna este, totodată, o carte deschisă. Pagina pe care şi-a scris ultimile cuvinte voievodul nu e ultima, n-a rămas colbuită. Dimpotrivă mereu s-a adăugat ceva. Sporirea aparţine celor mulţi care vin la Putna aidoma celor vechi la templu. Păşeşti aici pe meleag renăscător...

   Aceeaşi stare de vibraţie lăuntrică i-a purtat în părţile acestea depărtate pe Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, iar mai târziu pe Alexandru Zubşi concitadinii săi ieşeni, cei care au sfidat teroarea roşie, când au cutezat să celebreze la ctitoria lui Ştefan nemuritorul suflet românesc, sugrumat în acei ani ’50 de ocupaţie sovietică.” (Grigore Ilisei, Pisanii de azi şi de demult. Ed. Doxologia-Iaşi-2012, p. 14-15)

   Ioan Miclău s-a acordat armonios peste torsul vremii, peste oceanul depărtării de noi, dar apropierii de Dumnezeu, în cerdacul universului creat de artistul sinelui său contemporan, care şi-a pus în hotare încântătoarea creaţie, ctitorie cu foc haric al inspiraţiunii, săvârşită în aureola artistică din care pulsează plenitudinea trăirii sale mistuitoare.

   Poetul creştin este alesul iscusit de cer care, toarce în gândurile sale trilurile divine ale ciocârliei pentru ca întreaga natură să salte de splendoare, iar sufletul lui să fie sărbătoare.

   Ne-am cunoscut cu ani în urmă pe undele internetului, colaborând fructuos şi bucurându-mă de corespondenţa articolelor, dar şi de volumul său de Poezii Alese, trimis prin poştă, a cărui prefaţă i-a scris-o călduros un alt mare şi drag prieten al meu Benoni Todică-Melbourne.

  Vă salut cu admiraţie şi emoţie pe amândoi prieteni dragi!

                         Străbunii

   „Vechimea de Neam din vechile vremi,/ E-o cale bătută cu dor nesfârşit,/ Un râu care curge în zbucium trudit/ Şi-n undele căruia tu singuri te chemi.// Eşti unda ce trece legînând un întreg,/ Acelaşi e Neamul de-i azi ori străbun,/ Acelaşi poporul pe drumul său bun,/ Doar generaţii fac schimbul în anii ce trec.// Aici e izvorul. Prezentul cu noi,/ Prin noi viitorul răsare,/ Prin noi vin străbunii la a Ţării-nălţare,/ Simţim noi în cuget străbune nevoi?// Ne mustră străbunii din sânge?/ Roşim când ne zicem urmaşi?/ Atunci, fraţii mei, la ce să mai laşi,/ Să tulbure-n suflet iubirea ce plânge!// Fiind azi urmaşi, vom fi şi străbuni,/ Ai celor ce vin pe-al Neamului râu,/ Fiţi demni, deci, a pune durerii un frâu,/ Să nu lăsăm azi un gol îndesat cu furtuni.// Să scânteie Cerul, rodească hârtia,/ Şi duhul străbun în piept să ne stea,/ Iar Domnul cel Sfânt credinţă ne dea,/ Şi-un suflet viteaz-România!// La ale lumii zenituri lumina răsare,/ Deci, nu dispera pui de leu,/ Cu noi sunt străbunii şi-n Cer Dumnezeu,/ De-aceea Românul s-ardică mai tare!”

   (Ioan Miclău, Poezii Alese. Bârda, Editura „Cuget Românesc”-2005)

Rolul dascălului dacoromân, al intelectualului trebuie să fie cel al creștinului cult,al ortodoxului vizionar, care după înălțarea nimbului său către cer lasă pe moșia Gliei străbune acea pâlpâire de lumină ce încă netezește calea învățăturii,a educației precum lumina sfântă a martirilor și sfinților noștri, care podesc Scara înălțării către Cer a

 Românilor.

( Brusturi, Neamț- 29 ianuarie 2017)

„La unii, aroganța ține locul grandorii, inumanitatea pe cel al fermității, și șiretlicul pe cel al spiritului.”

– Jean de la Bruyère

  În 2012 scriam un eseu, inspirată de realitatea unei întâmplări a momentului, cu titlul  UȚA-UȚA CU BĂRCUȚA.

Îl transcriu acum, deoarece nu l-am mai găsit în volumele mele publicate și este bine să ne reamintim:

„Celebrul vals „Valurile Dunării” care s-a bucurat de un enorm succes la sfârșitul anilor 1800, a fost inspirat de o frumoasă poveste de dragoste petrecută în orașul Lugoj, din România. Autorul celebrei melodii care s-a cântat la deschiderea Expoziției Universale de la Paris, în anul 1899, în aranjamentul pianistului francez Emile Waldteufel, era Iosif Ivanovici, un bănățean hărăzit cu mare talent muzical, instrumentist, dirijor de coruri, fanfare și compozitor. Creația sa a însumat valsuri, cadriluri, polci, mazurci, piese de inspirație populară, marșuri militare, dar și piese pentru pian, sau pentru voce cu acompaniament de pian. Iosif Ivanovici și-a făcut un nume în lumea muzicală mai ales prin strălucitoarea compoziție „Valurile Dunării”. Datorită popularității, în epoca în care a fost creat, la sfârșitul secolului XIX, celebrul vals a fost adesea atribuit greșit lui Johann Strauss – fiul,  care compusese o altă piesă celebră – „Dunărea albastră”, lăsând în urma lui un vals nemuritor, cunoscut în toata lumea.

„Valurile Dunării” a fost publicat și în Statele Unite ale Americii, câțiva ani mai târziu. Marlene Dietrich îl cânta la pian într-un film de mare succes al anilor 1930. Câțiva ani mai târziu  piesa a apărut cu versuri adaptate în engleza „Oh, how we danced on the night we were wed!”și cu un nou nume, „The Anniversary Song”,în filmul „The Jolson Story” din 1946.

„The Anniversary Song” sau „Danube Waves” a mai apărut de-a lungul anilor pe coloana sonoră a multor filme celebre. În România „Valurile Dunării” a fost auzită pentru prima oară într-un film românesc în 1959 regizat de Liviu Ciulei, era cunoscută, în special de cei tineri care îi fredonau cuvintele: „Barca pe valuri plutește ușor/ inima –mi saltă plină de dor…”.  

Iată, am ajuns – scriam în eseul publicat în 2012 – ca în zilele noastre să vedem imagini cu reprezentanți de seama ai țării, în barca ce plutea pe ulițele unui sat, din județul Teleorman, veniți în scopul inspectării inundațiilor din acel județ. Ca-n filme! Se dădeau uța-uța cu bărcuța! Și barca împinsa de „sclavii” acestor timpuri, avându-i pe „împărați” în barcă, îi fereau de apa care le-ar fi putut intra, deh Doamne!, în cizmele noi, curate, elegante…

86 de comune inundate, 250 de persoane fără un acoperiș deasupra capului și trei vieți omenești pierdute reprezenta bilanțul celei de a doua zi a inundațiilor, eveniment care are loc, de cele mai multe ori în luna aprilie a anului, cu intensități diferite de la an la an, după cantitățile de apă căzute. Se pare ca ar fi trebuit să se fi construit un baraj, pentru evitarea acestor catastrofe. Nu s-a făcut la timpul potrivit și acum se vedeau consecințele. Despre necesitatea unor astfel de baraje s-a tot auzit în decursul anilor, dar nu s-a făcut nimic pentru evitarea catastrofelor, nu din comoditate, ci mereu din lipsa de bani. Nu s-a luat în considerare faptul că eventualele pagubele vor costa mult mai mulți bani. Ce au făcut politicienii cu promisiunile lor din timpul campaniilor electorale? Dar de ce să ne mai întrebăm, când așa cum am mai spus-o cândva, cele mai multe „gogonele” se „mănâncă” în timpul campaniilor electorale.

În zadar s-au emis avertizări de către meteorologi, pentru ploile și vântul care a suflat, în zadar ele se vor repeta! Vizitele de lucru făcute în acest mod nu încălzesc cu nimic inimile și suferințele oamenilor care și-au pierdut membri de familie sau agonisirea de-o viață sub ape. O plimbare cu barca pe valuri trasă de niște vasali, chiar dacă apa era de câțiva centimetri adâncime, a fost plăcută, se putea fredona în gând frumosul vals scris din amor… Trebuie că a fost plăcut, nu-i așa? „Barca pe valuri plutește ușor, ce-mi pasă mie de necazul lor …”. Compasiune? Să fim serioși! Spectacol grotesc!

„Tu ce faci fă/mă aicea? Aveai chef de niște inundații?”, întreba șeful. Suna cam așa: Fă, ți s-a făcut de-o inundație? „Fă” – apelativ cu care s-ar fi adresat unui ministru și ministrul probabil a fost flatat că i s-a acordat atenție în acele momente. A fost real sau nu, oricum, ne puteam aștepta de la oamenii needucați sau, cum am mai spus-o, de la copiii care zburdau cândva pe maidanul cartierelor rezidențiale, nesupravegheați de părinți și învățând unii de la alții aceste apelative lipsite de respect. „Copiii maidanezi” de ieri, investiți astăzi în funcții înalte… Fiindcă, spun, o mamă nu se poate adresa niciodată copilului său cu „fă, băiatule!”, dragostea de mamă, gingășia existând în sufletul fiecărei femei. Un limbaj șmecheresc, golănesc este destul de ușor accesibil, se întipărește ușor în memorie și iese cu greu, devenind obișnuință. Și până la urmă nu interesează atât de mult cine a spus, dacă chiar s-a spus, sau, s-ar fi putut spune, cât interesează gestul prostesc, lipsit de responsabilitate, aventurier, al organizatorului acestei aventuri și a celor invitați de a te plimba într-o barcă printre oamenii năpăstuiți, în loc să pui mâna să ajuți cu ceva…

N-a avut nimeni curajul să le spună, celor doi actori principali – prieteni la cataramă – vreo câteva vorbe pe care le meritau… Măcar să fi avut barcă cu niște vâsle, să-i fi văzut oamenii făcând ceva, dând din mâini… Dar nu! Stăteau ca niște belferi, trași de niște slugi dresate. Unde le era bunul simț?

Chiar dacă unii consideră bunul-simț a fi un atribut biologic nativ, genialul Albert Einstein (1879-1955) spunea că „Bunul simț este o colecție de prejudecăți dobândite până la vârsta de 18 ani”. Pe scurt, de aici înainte, îl ai sau nu-l ai! Și dacă nu ai dobândit bunul simț la adolescență și nu-l dovedești în relațiile cu oamenii, înseamnă că nu ai pic de înțelepciune să poți înțelege și respecta pe cei din jurul tău. Pentru apărarea propriului eu, arma ta devine bășcălia, luând totul în derâdere. Nu s-a găsit nimeni să le răstoarne barca, tot așa… în derâdere?”

Anii au trecut, personajele au stat uneori în semi-umbră, ca acum, personajul principal să iasă în scenă, celălalt – ceilalți așteptând să-și termine cu bine rolul, pentru a continua ei prestația. Comunismul a virusat enorm societatea românească. Vorbind despre partidul comunist român, jurnalistul Petre Iancu de la ziarul DW a diagnosticat perfect: „S-a ascuns și rebotezat, devenind formațiunea postcomunistă numită PSD. Al cărui lider ține cu orice preț să demonstreze că trecutul e departe de a fi trecut. Că el unul a rămas fidel metodelor PCR de metamorfozare prin minciună a țării”.

Snobi, aroganți! Snobii îi disprețuiesc pe inșii care nu fac parte din categoriile lor, snobii invidiază, ironizează, lucrează perfid. Snobul este în general un om incult și care nu apreciază cultura sau are cunoștințe superficiale, are în schimb școala de partid – discursul, limbajul de lemn folosit cândva sau preluat din familie –, își ascunde ignoranța prin orgoliul afișat. Snobul se împăunează, mai ridică din sprâncene…  Când iese la tribună (scenă) are puseuri de aroganță, opunându-se și pozând, destul de grotesc, în marele bărbat de stat… Snobismul vine din interior spre exterior, fiind modul în care omul se vede pe el și vede alte persoane. O formă extremă, de snobism, poate fi tulburarea de personalitate narcisistă, când subiectul este marcat de grandoare, de nevoia de admirație, când este preocupat în taină de avere, pe față de prestigiu, de putere.

Se spune că „omul sfințește locul”; e adevărat, dar sunt pe lume și locuri sfințite; cei care respiră aerul lor sunt binecuvântați cu har.

Pentru familie şi prietenii buni, Savel era Bădia. Îi făcea mare plăcere, îi amintea de copilărie când fraţii mai mici aşa îi recunoşteau întâietatea. Era Bădia lor, fratele cel mare. Cei care nu-i erau apropiaţi îi spuneau protocolar, ca dirijor - maestre Savel şi ca director al Operei - domnule director.

Bădia şi neamul său îşi aveau obârşia în acel colţ fermecat, magic, binecuvântat din nordul ţării, dulcea Bucovină, de unde au venit pe lume titanii: Eminescu, Enescu, Porumbescu, Luchian etc.

Comuna Bădiei se învecina cu Ilişeştii celor din nea-mul Porumbescu. O lume de poveste, un peisaj mirific care poate explica în parte firea plină de sensibilitate, melodie şi poezie a celor care au vieţuit în acest colţ de rai din Ţara de Sus.

Bădia şi-a găsit perechea, o fată tot din acel rai, chiar de la Ipoteştii Luceafărului. Angela avea nişte acte vechi de la o stră-străbunică care aminteau de legături de rudenie pe linie paternă cu familia Eminovici.

Oricum nu era nevoie de acte, aveau firi de artişti care dovedeau cu prisosinţă că au respirat de la naştere aerul plin de poezie al zonei, că soarele şi luna au suflat peste ei din harul muzical risipit din plin în murmurul izvoare-lor, foşnetul frunzelor din Codru, trilul păsărilor cântătoare şi frumuseţea chipurilor zugrăvite pe pereţi de mânăstire. Au primit ca zestre, la fel ca și rudele lor, toată măreţia locului!

Angela era soprană, cu o voce angelică. Savel i-a fost profesor la Conservatorul din Iaşi dar s-au cunoscut la hora satului, în Ilişeşti. Acolo au bătut pământul o după amiază de vară caldă cu soarele zâmbindu-le blând, cu înţelegere, cu îngăduinţă şi le-a acceptat unirea. A fost o dragoste la primă vedere, pentru totdeauna, trainică, durabilă, nu doar un foc de paie.

Angela avea 20 de ani, Bădia 28, preda la Conservatorul din Iaşi unde ea era studentă în anul al II-lea. S-au căsătorit şi imediat a venit pe lume Iulia, care le-a întărit şi mai mult iubirea.

Angela a debutat sub bagheta dragului ei soţ, maestrul Savel - Bădia care, nu peste mult timp, a ajuns cel mai tânăr dintre directorii Operei ieşene.

Avea succes Angela şi trudea din greu spre a-l câş-tiga, deşi gurile rele, strâmbe, care nu lipsesc mai ales printre artişti, insinuau că succesul nu e numai al ei, e împinsă spre vârf de maestru.

Încercau unele răuvoitoare invidioase să creeze breşe, să rupă liniştea lor; era greu să reuşească, Bădia Savel nu făcea parte din categoria aventurierilor, nu vedea mimozele care se roteau în jurul lui, avea acasă două flori, atât îi era destul. Şi totuşi...

După un spectacol în care Angela nu jucase (avea o mică indispoziţie) una din ele a jucat una din dubluri; la sfârşit Bădia, ca mare domn, s-a dus la cabină şi i-a mulţumit, a şi felicitat-o:

- Bravo, Ina, ai fost la înălţime.

- Mulţumesc maestre Savel, pot să vă spun Bădie?

Bădia nu răspunde, după un timp îi mulţumeşte din nou:

- Angela se va bucura de reuşita spectacolului. Îţi doresc o seară bună.

- Maestre nu bem ceva uşor la d-Arte?

- Mulţumesc Ina, mă aşteaptă acasă fetele mele.

- Zece minute maestre, atât vă răpesc de lângă ele. Sunt bucuroasă, pentru mine seara a fost un triumf.

E frumoasă fata şi e aşa de bucuroasă de ce a făcut și de aplauzele primite îşi zice Bădia.

- Fie, Ina, ceva rapid.

- Mulţumesc, Bădie, şi repede îl sărută pe obraz.

E ceva inocent, îşi spune Bădia, e prea bucuroasă, nu are gânduri urâte, nu e din alea...

La Cafeneaua d-Arte e plin, somităţile urbei ieşite de la spectacole, artiştii obosiţi de roluri se odihnesc la mesele lor binecunoscute, se omagiază, se şi bârfeşte, se mănâncă, unii beau de dor şi jale sau din obişnuinţă, sau cât să le vină somnul. 

Timpul curge! Curge înainte, de fapt așa îl percepem, sunt printre noi și minți luminate care susțin că el ar avea și alte dimensiuni în afara celor cunoscute. Este posibil, or ști aceștia ceva, se fac multe descoperiri inaccesibile murito-rilor de rând. Și în curgerea cunoscută a anilor a luat sfârșit și facultatea lui Mihnea, a devenit domnul profesor de maematică, de fapt pentru meritele deosebite, profesorul lui de licență l-a reținut la catedră ca asistent universitar, pu-sese ochii pe el încă din anul al III-lea, de când și-a ales teza de licență la el și a acceptat să-i fie îndrumător. Se mai întâmplase ceva plăcut pentru Mihnea, era îndrăgostit. Prie-tenia cu Pescarul și vizitele dese pe lac veneau nu numai din dragostea pentru pești ci mai ales din cauza ochilor blânzi și frumoși ai lui Dora. Prezența ei îi încălzea sufletul și inima stătea gata să iasă din piept când din „greșeală” mâinile lor se atingeau. Pescarul, de cum a simțit apropierea lor, și-a făcut proces de conștiință, trebuie să afle Bădia.

- Bădie, e timpul ca Mihnea să afle trecutul lui Dora, nu-l putem lăsa pe băiat să se lege la cap.

Bădia a cumpănit situația, o plăcea pe fată, nu doar că era frumoasă, se dovedise o bună gospodină, cuminte, ascultătoare, harnică. Nu știa cum să-i fie pe plac tatălui ca să-i uite greșeala și să o ierte. De ce să o tot certe că a fost cândva o “Creatură de noapte”, toți suntem supuși greșelii, despre ce a făcut ea la Roma știau ei: tatăl, Angela și Bădia. Erau destui.

- Pescarule, fata ta este cuminte, o observ de atunci și îmi place, orice tânăr ar vrea să o aibe alături, am ob-servat și eu că se iubesc. De ce să le spulberăm noi cu lu-cruri urâte acest sentiment? Să-i lăsăm, prietene, să se iu-bească. Mihnea ar suferi cumplit, îți dai seama ce poți a-runca pe sufletul lui acum, la început de drum? E atât de bucuros că a sfârșit cu bine facultatea, că profesorul lui l-a apreciat și reținut asistent la catedră, că va avea o carieră universitară de succes! Dora îi completează cu dragostea ei, bucuria. Te lasă inima să i-o strici? Nu e bine, Mihnea nu trebuie să afle despre acea nenorocire a fetei niciodată. E spre binele tuturor, te rog, prietene.

- Bădie, devenim părtași la minciună, Mihnea îmi e drag ca un fiu, se știe că minciuna are picioare scurte, adevărul iese la iveală, chiar târziu. Minciuna asta mă apasă, cum să-i fac așa ceva băiatului pe care îl văd ca fiul meu?

- Uită! Mihnea ar putea să-ți fie fiu dacă se hotărăsc să-și unească viețile.

- Bădie!

- Prietene, rămâne secretul nostru, nu se aruncă cu pietre în noroc, nu spunem nici o minciună nevorbind, tăcerea e de aur și în cazul nostru foarte necesară. Să dăm pagina, Pescarule!

- Bădie, tu știi mai bine, îți dai seama ce proiectezi?

- Da, văd pe lac doi moșnegi cu undițele cum învață două mogâldețe, parcă un băiat și o fetiță să mânuiască și ei undița.

- Bădie, ai vise foarte frumoase, dacă tu vrei așa, să fie cum spui. Trebuie să vorbim și cu Dora, ea va lua hotărârea.

Dora le-a mărturisit că are sentimente puternice pentru Mihnea dar el nu este de nasul ei. Are nevoie de o soție fără pată, e prea bun pentru una ca ea.

- Dora, toată lumea are ceva de ascuns, nu există om fără pete cât de mici. Tu ești o fată bună, dacă Mihnea te iubește, deschide-i inima.

- Domnule Bădia, cum să mă apropii de familia dum-neavoastră, să stau alături de Iulia, aș comite un sacrilegiu, aș fi nerecunoscătoare față de dumneavoastră, salvatorul meu.

- Dora, îl iubești pe Mihnea?

- Din tot sufletul meu păcătos, dragă Bădie.

- Atunci, fata mea, recunoștința față de mine o dovedești prin strădania de a-mi face fericit nepotul. Ține minte - fericit! Secretul tău nu mai există, l-am uitat. Nu uita - fericit!

Bădia este liniștit, s-a temut pentru nepot că va fi un singuratic, eșecul părinților lui l-a marcat, se ferea să se apropie de oameni, de femei mai ales, nu vroia să fie ca Ma-rin, tatăl său, și nici nu avea timp. Matematica era iubirea lui cea mare. Ar fi vrut să aibă un cuvânt de laudă și de la tată dar Marin era fericit peste Ocean cu o tinerică de vârsta fiului lăsat acasă în grija mamei. Poate că și de aceea băiatul s-a apropiat de Pescar, vorbea puțin, mai mult tăceau pe lac, fiecare cu gândurile lui dar când Pescarul îi vorbea, avea mereu un sens, un sfat, o pildă, o experiență trăită, o greșeală care trebuia evitată, de așa ceva avea nevoie Mihnea. Vorbea și cu Bădia, dar el era prea ocupat. Cu Pescarul alături pe lac se înțelegea și din priviri, muțenia avea ca efect unirea lor. Când scoteau sunete articulate însemna că au în undițe prada și era nevoie să o admire.

- Mihnea, al tău e mai gras.

- Al tău e mai lung, suntem premianți amândoi. Pes-carule, nu știu cum să îndrăznesc, să nu mă consideri un profitor, nici nu știu cum se procedează, o fac pentru prima oară, sunt începător în “chestia asta”.

Pescarul știe ce vrea băiatul, îi e așa de drag când îl vede cum se perpelește, trebuie să fie atent să nu-l răneas-ă:

- În care chestie, Mihnea?

- Pescarule, nu vreau să pierd prietenia ta, află că o iubesc pe Dora... De ce taci, te-am supărat?

- Știam, fiule, știe și Bădia “chestia asta“ cum îi spui tu. Dragostea e scrisă pe chipul tău, noi, cei bătrâni, am trăit-o și tot așa credeam, că e secretul nostru. Dacă și Dora simte ca tine și credeți că sufletele voastre se cheamă, iubiți-vă. E așa de frumoasă dragostea!

- Bădia știe, ați vorbit despre noi?

- Știe, Mihnea, are și vise frumoase cu voi.

- Pescarule, lasă-mă să te sărut și să strig: sunt fericit! Oameni buni, sunt fericit! Pot vorbi cu Dora? Nu am îndrăznit să ne declarăm iubirea, deși o simțim puternic, ne privim în ochi și ajungem până în adâncul inimii, ne mai atingem din “greșeală“ mâinile. Nu ți-am murdărit casa, Pescarule, o iubesc mult pe Dora mea, dar și pe tine. Repede, hai să strângem sculele, mergem la Dora.

Pescarul se gândea câtă dreptate avea Bădia când spunea:

- Cum să-i rupi sufletul băiatului, e prima lui iubire, nu te las, uită!

Ajunși acasă, au lăsat coșul cu pește și Mihnea s-a repezit spre Dora, i-a luat mâinile și a vorbit:

- Dora, i-am spus tatălui tău că te iubesc. Îți declar că ești prima și ultima mea iubire, te iubesc cât de la pământ la soare și înapoi.

- Și eu te iubesc, iubirea mea este cât Universul de mare.

- Pot să te sărut? Pescarule, mută te rog coșul cu pește la bucătărie, este primul nostru sărut și are nevoie de spațiu.

Pescarul râde, îi lasă singuri, e mulțumit, Dumnezeu le-a aranjat cum a știut mai bine, ar fi fost păcat pentru fata lui să rămână în... a uitat unde. Poate visul Bădiei va deveni realitate și prin casă vor alerga mogâldețe. Sărutul îndră-gostiților e fără sfârșit, pauzele sunt pentru răsuflări și alte declarații:

- Dora, te iubesc de cum te-am văzut prima oară în bucătărie, nu te-am mai scos din inimă, ai intrat neinvitată, mi-ai invadat viața și nu ai mai plecat. Rămâi unde ești, în inima mea.

- Și eu te iubesc mult, Mihnea, știi ce spune horoscopul pentru noi?

- Prostii, Dora.

- Nu! Nu! Suntem suflete pereche, numărul nostru de destin este cifra 1.

- Sunt un norocos pentru că am dat din prima de perechea mea, unica și singura iubire.

- Numărul 1 este indivizibil, reprezintă unitatea, cei care au cifra de destin 1, odată ce se găsesc, nimeni și nimic nu-i poate despărți, știu să țină dragostea lângă ei după ce s-au găsit.

- Dora scumpă, nu cunosc biblioteca de unde îți extragi aceste informații în care eu nu cred dar recunosc faptul că spuse de gura ta dulce încep să-mi placă. Dacă și astrele ne doresc împreună cedez, să fim cum spun ele, indivizibili și unitari. Vrei să fii soția mea?

- Mihnea?

- Nu ai răspuns, DA sau NU?

- DA! DA! DA!

- Să-l chemăm pe Pescar pentru binecuvântare.

Pescarul era pe aproapăe, după ușă, a auzit DA-ul spus de Dora și a înțeles ce se pune la cale. Trebuia să mai vorbească cu Bădia, era prea importantă decizia copiilor. Mihnea împinge ușa și o trage după el pe Dora care plânge.

- Pescarule, am din nou să-ți pun o întrebare, cea mai mare.

- Spune, Mihnea.

- Vrei să mi-o dai pe Dora de soție? Ea a spus DA.

- Mihnea, băiatule drag, căsătoria se face pe viață, nu de azi pe mâine. Când ați avut timpul să vă cunoașteți, să știți cine sunteți, ce ați făcut până acum, ce vreți să faceți?

- Pescarul meu drag, ne cunoaștem și ne interesează viitorul împreună, suntem prea tineri să avem un trecut, am crescut, am învățat, Dora a și muncit, ne-am pregătit pentru întâlnire. E destul! Dora a aflat din studiile astrologice că suntem suflete pereche, ce vrei mai mult? Și stelele sunt de partea noastră. Îmi dai fata de soție?

- Mihnea, „chestia asta“ trebuie făcută cu dichis, în prezența mamei tale, a lui Bădia și Angela.

- Ai dreptate, Pescarule, nu m-am gândit, voi vorbi cu Margareta să pregătească o cină deosebită și acolo, cu toți ai noștri, îmi cer mireasa și îi pun un inel pe deget. Așa e bine, ești de acord?

Pescarul nu a dormit toată noaptea, s-a tot gândit dacă e bine să tacă, cum a hotărât Bădia. Dimineață era pe treptele de la Operă, de acolo l-a cules Simona.

- Aaa! Domnul Pescar, maestrul vine mai târziu, veniți să bem cafeluța de dimineață.

Pescarul nu s-a fâstâcit de invitația doamnei, își spunea în gând că e plăcută, fără aere, te face să te simți lejer în preajma ei.

- Să veniți la primul spectacol, va fi frumos, toți se străduiesc să iasă perfect, se joacă pentru prima oară la noi opera „Oedip“ a marelui Enescu și are o distribuție de zile mari, nu joacă și doamna Angela și cu greu i-au găsit înlo-cuitor fostului tenor Horațiu, cred că ați auzit de el.

- Tenorul din Turandot plecat la Londra?

- Da, văd că sunteți la curent cu problemele de pe la noi.

Pescarul își spune în gând, știu mai multe doamnă, cât a pătimit biata Angela pentru câteva clipe de... mare nebunie pentru acel tenor, bine că a uitat și ea și bunul meu Bădia.

- Vin negreșit, îmi place să ascult muzica de operă.

- Știu ce bun prieten sunteți cu maestrul, nu știu da-că e bine să vă spun, mi-a interzis dar mă bazez că nu va afla și doamna Angela, a avut un puseu de tensiune, l-am chemat urgent pe doctorul Dorin, numai el și acum dum-neavoastră știți. Ia medicamentele prescrise dar recomandarea de odihnă nu se poate, după premieră vi-l dau în primire, îl duceți pe lac, la aer și liniște.

- Bădia al meu! Nu a scos o vorbă, îl aștept, nu plec până nu-l văd, mă fac că nu știu dar îi dau o veste care o să-l bucure.

Pescarul a hotărât să tacă, să nu-l obosească și el cu alte discuții, rămâne cum vrea Bădia - tăcere! Poate așa scrie în destinul celor doi tineri, să fie împreună. O să-i spună că e de acord cu dorința lui Mihnea, îi dă fata de soție. Bădia s-a bucurat când l-a văzut.

- Dacă ai venit în zorii zilei e ceva important și de bine.

- Bădie dragă, visul tău ca noi să plimbăm nepoții pe lac e pe drumul cel bun. Am spus DA, Mihnea mi-a cerut-o de soție pe Dora.

- Pescarule, să fie într-un ceas bun! Ce fericire! Nu vei regreta că îi dai fata lui Mihnea.

- Nici tu, Bădie, Dora mea va fi o soție bună cum a fost și mama ei. Mihnea a propus ca după premieră să facă cererea oficială în prezența familiei, dau o masă mare acasă. Va fi masa de logodnă.

- Pescarule drag, după tradiție, nunta va fi acasă, lângă Ilisești, vom cânta la vioară amândoi, Balada. Va fi o nuntă frumoasă!

Vestea bună a ajuns repede și la Iași și la Ilisești iar telefoanele nu se mai opreau. Afina și Ernest i-au amintit Ștefanei și lui Mihnea că ei sunt nașii, doar era stabilit de multă vreme, de când Afina locuia la ei în București și când Afina și Ștefana pictau fiecare la șevalet fără să-și vorbească, comunicau ușor prin limba nonverbală a penelului, doar din priviri se înțelegeau. Și la Ilisești vestea a produs mare bucurie și Miluț cu Maria lui și Sânziana au început să facă liste: cu invitații, de provizii, de lăutari și ce mai trebuie la nuntă. Nimeni nu putea bănui că va trece mult timp pentru a se mai petrece acolo la o nouă nuntă, poate doar Bădia. Simțea ceva neplăcut în piept, era neliniștit, i s-a adresat lui Dorin.

- Dorin vreau să mă consulți și să vorbim ceva important.

- Vii la cabinet sau la Spital?

- Unde crezi că e mai bine.

- Te aștept mâine la cabinet, între 14-16, e bine?

- Vin pe la 14, să avem și timp de discutat. Mulțumesc, Dorin.

Consultația a arătat din nou că sunt necesare investigații speciale în spital dar Bădia nu vroia internarea, ar fi speriat familia și ar lăsa Opera de izbeliște.

- Dorin, amânăm cât se poate internarea, mai discutăm, acum ascultă-mă cu atenție, să hotărâm NUNTA, nunta copiilor noștri! Nu vreau să plec dincolo până ce nu-mi duc fata mireasă la altar.

- Bădie dragă, din tot sufletul sunt de acord dar copiii nu vor acum, au stabilit la terminarea facultății, sunt doar în anul I.

- Tu când te-ai căsătorit cu Nana?

- În anul al II-lea.

- Vezi? Și eu am luat-o pe Angela când era în anul II la Conservator, în anul al III-lea mi-a pus-o în brațe pe Iulia. Cum facem? Nu vreau să afle starea mea, e secretul nostru, te rog. Poate Dumnezeu îmi dă permis să-mi văd și nepoții.

- Bădie, cred că la nunta lui Mihnea la Ilisești vom găsi momentul bun, va fi cu duioșie, veselie, copiii o vor avea pe fina lor lângă ei, atunci noi doi le vom smulge un Da și facem anunțul de nuntă, invităm nuntașii, nu vor mai da înapoi. E bună ideea?

- Așa vom face, Doamne ajută!

Și nuntașii s-au adunat la nunta lui Mihnea și Dora știind că în casa Bădiei veselia și voia bună la o nuntă durează mult peste cele trei zile din poveste. Primii au sosit nașii, Afina și Ernest, împreună cu prietenii buni, Maria, Anghel, mica Ala și bunica, doamna Nela. Ala se înălțase, vorbea bine, era respectuoasă și foarte zglobie. O aștepta cu nerăbdare pe nașa Iulia și pe Inu. Au sosit și mirii, care      le-au adus cu mașina lor pe Ștefana și Simona. Pescarul urma să sosească cu Angela și Bădia în mașina lor, urmau să vină și Nana cu Dorin. Simona și Pescarul s-au înțeles să stea în preajma lui Bădia și dacă este nevoie să-l cheme pe Dorin. Cum au sosit Iulia și Cătălin le-a sărit în brațe Ala, bucuroasă.

- Vă iubesc, mi-a fost dol de voi, cânt la pian, știu, mă învață mama. Sunt male?

Vorbea bine fără să reușească și cu r.

- Fetiță dragă, și nouă ne-a fost dor, ți-am adus o altă păpușă mare care vorbește și merge. Ai pian acasă?

- Da, tata mi-a cumpălat, e fumos, cântă bine.

- Data viitoare o să-ți aducem și noi unul mai mic, pe care să-l poți lua cu tine. Vino să te sărut, o roagă Iulia.

Bădia, alături de Dorin, privesc scena, se înțeleg din priviri și se apropie de grupul lor.

- Ce bine vă stă cu unul mic în brațe! Când vom fi bunici, Bădie? întreabă Dorin râzând.

- Nu știu, Dorin, ce gândesc copiii noștri, îmi amin-tesc că eu am luat-o pe Angela mea când era studentă în anul al II-lea.

- Și Nana mea la fel, era în anul II, în anul al III-lea îl aveam pe dumnealui.

- Și noi pe dumneaei.

- Domnilor, vă vedeți bunici fără ca noi să ne fi căsătorit, râde Iulia.

- Dacă bunicii vor, de ce, Iulia, să nu le facem pe plac? întreabă Cătălin. De ce să stricăm tradiția familiei cu anul II?

- Tu vrei, Cătălin?

- Eu da, dar tu? Vrei să fii soția mea?

- Daaa!

- Bravooo! Vom fi repede bunici, Bădia și Dorin îl îmbrățișează.

Ala țopăie bucuroasă deși nu a înțeles ce se pune la cale. Angela și Nana vin curioase să afle de ce se strigă NUNTĂ, NUNTĂ!

- A cui nuntă? întreabă amândouă.

- Se căsătorește fata noastră, Angela.

- Și băiatul nostrum, Nana, a cerut-o de soție, au spus DA amândoi.

Auzind zarva din curte, vin grăbite, lovindu-se una de alta, Ioana și Margareta, aud cuvântul NUNTĂ.

- Cine se mai însoară sau mărită?

- Copiii noștri, dragelor, și Bădia le ia de după gât pe amândouă care deja varsă potop de lacrimi.

Pescarul nu pierde ocazia și apare cu vioara, e un moment solemn, o cerere în căsătorie, își acordează vioara și cântecul de nuntă răsună în sat, urmat de Mulți ani trăiască! Toți cântă, desigur că nimeni nu poate concura cu vocea angelică a Angelei. Cătălin, emoționat, o sărută pe Iulia și se adresează familiei:

- Dragi părinți și prieteni, vă rog să fiți martori la acest moment, îmi cer oficial iubita de soție: dragă Iulia, vrei să-mi fi soție la bine și la greu, câte zile vom avea?

- Da! Cătălin, voi fi soția ta iubitoare în câtă viață ne va da Domnul.

- Cum terminăm sesiunea asta imposibilă, spune Cătălin, începem, Sânziana, pregătirile de nuntă dar... nașii noștri?

- Nașii voștri suntem noi, Mihnea și Dora, aveți răbdare să ne cunune Miluț și să petrecem acum la nunta mea cu Dora, apoi e rândul vostru. Afina se apropie de Bădia și Pescar și le vorbește:

- După cununie, Bădie, la începerea mesei, le facem un cadou mirilor, mi-am adus și eu vioara și toți trei vom cânta Balada lui Ciprian Porumbescu și, desigur, iar ”Mulți Ani Trăiască“, apoi vom mânca și ne vom veseli.

Nunta lui Mihnea și Dora a fost frumoasă ca toate nunțile din biserica preotului Miluț și își doreau ca și următoarea, a Iuliei cu Cătălin, să fie la fel. DAR! În căldura sufocantă a lui august, studențimea răsuflă dacă se poate vorbi de răsuflare ușurată la 40 de grade în aer, la sol ar fi 60. Cătălin și Iulia se sărută cu foc, la așa sărutare temperatura ajunge la 100 grade.

- Suntem în anul II și cu ce note, Cătălin!

- Am terminat bine, acum, iubita mea soție, avem treabă, ai uitat că ne căsătorim?

- Abia aștept, mă duc cu mama la Simona, ne-a promis că mergem la o mare casă de modă cu rochii de mirea-să.

- Să fie cea mai frumoasă!

Planurile lor s-au năruit, nunta s-a amânat... Bădia, ajuns la Operă, trece rapid prin biroul Simonei, îi spune:

- Vino!

Simona îl urmează, vede că e alb la față, transpiră abundent, o roagă să-l cheme urgent pe Pescar.

- Mor, Simona!

- Nu, maestre, beți apă, îl sun pe Dorin și pe ele.

- Nu, lasă-le, se sperie...

Primul a sosit Dorin cu ambulața, îl întinde pe canapea și consultă...

- E grav, Simona, cheamă-le pe ele. Nu e timp de dus la Spital.

Apare și Pescarul speriat, îl ia de mână, maestrul deschide ochii, abia șoptește: o duci la altar... grijă de ele, se îneacă, nepoții... lac... groapă, Balada..., nu mai poate, îi curg lacrimi din ochii gata să se stingă, intră ca fulgerul fetele lui, cad în genunchi lângă el, îi iau mâinile de la Pescar, el le simte, deschide pentru ultima dată ochii lui blânzi din care cad lacrimi pe mâinile lor. Fața i s-a luminat, ochii rămân deschiși dar stinși, cei care l-au resuscitat renunță, e inutil, în zadar, îi închid ochii. Directorul Operei, Bădia drag, s-a stins! Când te desparți pentru totdeauna de cel iubit deoarece moartea hâdă l-a vrut pentru ea, încerci să te lupți cu ireversibilul, vrei să înțelegi de ce, te chinui să pricepi ce    n-a fost bine, unde ar fi trebuit intervenit ca lucrurile să nu aibă acest deznodământ, ești mânios, îndurerat și dezamăgit. Până la urmă îți dai seama că nu are rost să te lupți și renunți. La Ilisești, în loc de nuntă, are loc o înmormântare. Bat clopotele a jale! A MURIT BĂDIA! Înmormântarea a avut loc la Ilisești, lângă părinți. După cum i-a fost una din ul-timele dorințe, Pescarul, între Angela și Iulia, a cântat la vioară Balada. Câte lacrimi! Ce jale! Câtă durere! Dora vărsa șiroaie de lacrimi și printre ele îi mulțumea Bădiei, Ștefana încerca să o liniștească, o ținea în brațe și îi vorbea încet:

- Toți l-am iubit, Dora, pe fiecare ne-a ajutat, fratele meu a fost un om bun, cum să nu fie plâns.

- Eu rămân aici, fără Bădia meu nu am rost, mi-a luat și pământul de sub picioare, sunt istovită și fără rost pe lumea asta. Nu voi mai cânta, stau lângă el până...

- Mamă dragă, și în viața mea tata a lăsat un mare gol care nu va putea fi umplut dar el ar fi supărat pe noi dacă nu am merge mai departe. I-am spus DA aici lui Cătălin, în fața voastră, a lui care, am aflat de la Dorin că dorea din toa-tă inima lui mare să mă ducă la altar, simțea ceva de a grăbit nunta mea.

- Va fi cum a dorit tatăl tău, te vei mărita, Iulia, după ce va trece anul de doliu.

- Pescarule bun, ce a mai dorit?

- Să te duc la altar, Iulia, să am grijă de fetele lui, să plimb nepoții noștri pe lac și... să-i cânt Balada... am făcut una din dorințe, Balada. V-a așteptat pe voi, să-și dea sufla-rea ultimă în mâinile voastre.

Pescarul plânge... nu mai poate continua.

- Mamă dragă, rămânem și noi aici până la parasta-sul de 40 de zile, rămâi cu noi, Pescarule?

- Bineînțeles, cum să vă las singure, i-am promis doar, LUI.

- Stă și Margareta, ce să facă singură în casa din București, EL e aici. Cătălin, ca șofer cu experiență, deja ne va asigura transportul la nevoie.

- Despre cântat, dragă Angela, mai e timp de hotărât, poate ne dă și maestrul un sfat, nu se iau hotărâri așa de im-portante sub greutatea emoțiilor.

- Are dreptate, mamă, Pescarul, la toți ne este greu, ție mai mult, dar EL ne vrea uniți și să mergem înainte. Și în cele 40 de zile au mers la mormânt, au udat și tămâiat după datină, Angela rămânea să mai “discute“ cu Bădia... Se așeza pe bordură, mai îndrepta o floare, rupea o uscătură și-i vorbea maestrului:

- De ce, dragostea mea, nu mi-ai spus? Am aflat că nu l-ai ascultat pe Dorin ca să te internezi. Iubitule, m-ai iertat? Și eu ți-am lovit inima cu aceea clipă de nebunie. Puteam să nu-ți spun? Nu puteam să te mint, iubitule, a fost o secundă în viață, în rest inima mea a bătut numai pentru tine, Bădie drag. Vreau să rezist un an să-ți fac parastasul și nunta fetei noastre cum ai vrut și apoi te rog să-i ceri Domnului să mă ducă lângă tine, doar acolo este locul meu. În prima săptă-mână l-a visat, un vis frumos, era un soare strălucitor și el stătea în mijlocul unei câmpii verzi, un verde puternic cu iarbă multă, înaltă, un răsfăț de verde, i-a zâmbit și făcut cu mâna. S-a trezit fericită.

- Sânziana, am fost cu EL astă noapte... așa am visat, ce înseamnă?

- E liniștit pe unde e, un fel de a mulțumi că ții da-tina.

- Sânziana, ce mă fac fără EL?

- Vei trăi pentru tine, Iulia și nepoți, așa ți-ar răs-punde Bădia al nostru.

După cele 40 de zile, Angela a vrut să mai rămână, nu departe de sat, la vreo 10 km era un schit de călugărițe, Miluț o cunoștea pe stareță, a aranjat să o primească pentru un timp pe Angela. Cu greu au acceptat Iulia și Pescarul dar Angela a fost fermă, rămân un timp la schit să mă purific, după, voi reveni în lume.

- Lăsați-o, suntem lângă ea, 10 km și pe jos îi fac, zilnic mă pot duce să o văd, îi asigură Sânziana și Miluț.

Angela a rămas la schit două luni, respecta alături de maici programul, dădea ajutor la bucătărie, în grădină și cânta la toate slujbele. Era o încântare să-i asculți cântecul divin în micuța biserică a schitului. În chilia ei se ruga și vorbea cu Bădia: „Vreau să mă spăl de păcate, Bădie, de cele vrute sau nevrute, făcute cu fapta sau doar cu gândul, a trecut mult de când am șters din minte clipa urâtă, Bădie, ai fost unicul, singurul meu iubit, Bădie. Acum plec să o ajut și să pregătesc nunta fetei noastre, Iulia are nevoie de noi, am să-ți țin locul, iubitul meu soț.”

Când au venit să o ia acasă, Iulia și Pescarul au tresărit, Angela era alta. Fața i se luminase, avea o seninătate și blândețe ca fețele din icoane, semăna cu Bădia parcă, părul îi crescuse și era strâns în coc pe ceafă, părul ei era alb, cum devenise și părul Bădiei. Era și mai frumoasă.

- Mămicuță dragă, mi-a fost dor de tine și de... el! E greu fără voi, vino acasă, nu mă lăsa.

- Cum să te las, fetița mea, vin să ne pregătim de nuntă, să respectăm dorința LUI.

- Ești mai puternică, mămicuță, și mai frumoasă, îți stă bine cu părul alb, și LUI îi ședea la fel.

- Timpul se joacă cu chipurile noastre, nu mai arătăm ca în tinerețe, ce e nou acasă?

- Mama a ajuns șefa secției la Spital, se laudă Cătălin.

Tinerii miri, Dora și Mihnea, alături de Pescar, pregătesc o masă mare în cinstea venirii tale la casa lor de pe lac.

- Dragul de el, bun prieten ne-a lăsat Bădia.

Acasă la Pescar era forfotă și se împiedicau unii de alții, fiecare pregătea ceva pentru masa de reîntoarcere a Angelei, Ioana și Margareta în bucătărie prăjeau, frământau, coceau, gustau și se mai și certau pentru sare, piper și alte mirodenii. În sufragerie, Ștefana și Simona alegeau și pregăteau vesela, aranjau masa de sărbătoare. De pe peretele din fața mesei le “urmărea“, din rama mare, Bădia, în fotografia făcută de Ernest special. Una la fel era și la Operă, în Galeria directorilor, și una acasă la Bădia. Mihnea și Dora, la porunca Pescarului, care își amintea că trebuie să țină locul lui Bădia și se întreba ce ar fi făcut acesta, i-a trimis să cumpere florile preferate ale Angelei, mulți trandafiri roșii. Când la poartă s-a auzit claxon de Citroen, așa cum lăuda Iulia mașina lui Cătălin, s-au îngrămădit la ușă să-i întâmpine. Ce bucurie, câte smiorcăieli potolite de Pescar, să-rutări și aplauze. S-au așezat la masă dar Pescarul a propus ca înainte de orice să-și amintească de EL.

- Să-i păstrăm vie amintirea, să ne reculegem în memoria Bădiei!

Masa bogată, stropită cu vinul casei din via ce făcea umbră deasă și struguri buni, interesul pentru noutățile fiecăruia a destins atmosfera. După aperitive, Mihnea cere aprobarea de a anunța ceva important.

- Dragă familie, aflați că peste vreo șapte luni, scumpa mea soție Dora îmi va pune în brațe pe fiul nostru, Savel, am hotărât să poarte numele nașului meu, iubitul Bădia.

- Bravo! Sarcină ușoară, urează într-un glas Angela și Nana.

Iulia și Cătălin vin spre ei, se strâng în brațe și Iulia întreabă:

- De unde știi, Mihnea, că va fi băiat?

- Așa i-am promis lui nașu, va fi băiat!

- Doamne ajută! plânge încet Ștefana, mângâiată de Simona.

- Vom vedea la ecografie, nu mai e mult, intervine șefa de secție, doctorița Nana.

- Vom avea de pregătit deci și un botez, pe lângă nuntă, râde Angela.

Aveau multe de făcut și fiecare participa iar micul Savel, după cum creștea burta Dorei, arăta că va fi un voinic. La prima ecografie s-a dovedit că Mihnea avea dreptate, era băiat.

- Am să devin diformă, nu o să mai mă placi, Mihnea, uite, în curând nu se va ști unde se termină fundul meu gras și încep coapsele. Mihnea, crezi că voi fi o mamă bună, o    să-mi cresc bine fiul?

- Desigur, Dora, te vei descurca minunat cu slujba de mamă, vom învăța împreună meseria de părinți. Să ne ajute Domnul! 

• Orice început stă sub semnul îndoielii. Succesul cere timp!
• Naivilor poţi vinde toate sorturile de minciună.
• Capul dacă-i patrat, de ce trebuie scalpat?
• Greu de ştiut cui i-e bine, celui rămas sau celui pe lumea veciei plecat...
• Funcţia are lipici. Cu cât stai mai mult în ea, cu atât mai dificilă este despărţirtea.
• Mor atâţia de bătrîneţe, de boli, de catastrofe şi accidente şi totuşi omenirea sporeşte!
• Sub pojghiţa subţire a adevărului se strecoară mormane de minciuni transparente.
• Lumea pare un tot, dar nu sunt decât miliarde de segmente care stau cot la cot.
• Deşi au fost cucerite, drepturile se leagănă în aer ca nişte rufe zdrenţuite.
• Oare  ce căutăm în Cosmos, când din toate  avem din belşug pe Pămînt?
• Casele vechi trebuie dărâmate pentru a se face loc celor inteligente.
• Cândva. berzele aduceau copiii. Azi ei trebuie făcuţi de părinţii înşişi.
• Legea-i una pentru toţi, fie că-s  bunici, fie că-s nepoţi!
• Visurile nu sunt altceva decât prelungirea unor dorinţi refulate.
• În modă s-a impus ghiveciul, tot ce rentează, se accesează.
• Haremul din vechime s- a mutat pe un calculator din dormitor.
• De ce legăminte, când mirii nu vor lanţuri, ci depravarea de dinainte?
• Dacă viaţa are o culoare atât de vie, de ce pare uneori cenuşie?
• Banul este irezistibil. Corupe şi sufletul cel mai pur!
• Lumea e ştiinţă plus perseverenţă.
• La fiecare capăt se află uin altfel de început.
• Investiţiile de încredre nu aduc niciodată profitul aşteptat.

După atâtea porcării făcute de iuda la pătrat (vorba maestrului N. Dabija) în mai puţin de o lună! presa de pe malul Bâcului a explodat prin diverse analize ale conferinţelor de presă, declaraţiilor deşuiate, ameninţărilor în adresa unioniştilor (şi nu numai!). Poate acesta a fost scopul lui Dodon: să se scrie şi vorbească cât mai mult despre el, chiar dacă mai mult de rău. E un fel de masochism politic dodonist. E rău, rău de tot cu acest Pavlik Morozov. Au trecut peste trei luni de la alegerea lui Dodon în funcţia de preşedinte al acestui colţ de ţară atât de prost guvernat. Dar că ne întrebăm: cine este vinovatul că kremlinezul Dodon a ajuns în cea mai înaltă funcţie în stat? În primul rând V. Plahotniuc.

Să facem o scurtă analiză a creşterii acestui kremlinez, acestei mare cozi de topor, acestui holop al lui Putin. La o vârstă de doar 30 de ani (în 2005), acumulând deja trei diplome de sudii superioare şi un doctorat plagiat I. Dodon este promovat de naşul său V. Voronin în funcţia de viceministru al Economiei, peste un an (în 2006) este numit ministru al economiei, iar peste alţi doi ani (2008) – prim viceprim ministru. În total s-a aflat 5 ani la guvernare în funcţii destul de înalte tocmai în perioada demarării procesului de furturi din Banca de Economii (conform declaraţiei colegului său de partid comunist O. Reidman delapidările de la BEM au început în proporţii mari din a. 2004). După căderea comuniştilor Dodon în semn de mulţumire pentru ceea ce a făcut Voronin pentru el îl trădează (totuşi probabil „trădarea” a fost planificată de Voronin!) şi împreună cu doamnele Z. Greceanîi şi V. Abramciuc părăsesc fracţiunea comuniştilor, alăturându-se la Partidul Socialiştilor al dnei V. Abramciuc. În scurt timp în stilul puiului de cuc Dodon ocupă locul dnei V. Abramciuc la timona partidului, iar pe fondatorii partidului V. Krîlov şi V. Abramciuc îi aruncă afară (din cuib!).

Pe fundalul căderii PCRM în alegerile parlamentare din 2014 partidul socialiştilor avea şanse să treacă barajul electoral însă cu un scor mai modest. În ajutor îi vine V. Plahotniuc care într-un mod pur moldovenesc îl scoate din cursă pe ultima sută de metri partidul lui R. Usatâi, astfel asigurându-i lui Dodon cel mai mare scor electoral, 25 de mandate (dintre partidele participante), punându-i pe tipsie suplimentar 10-15 mandate de deputat. După acest „succes” Dodon a întrat în rol şi a început să dea din coate pentru preluarea puterii astfel că atunci când Curtea Constituţională a decis declanşarea alegerilor prezidenţiale directe (în luna martie 2016) el era deja pregătit sub toate aspectele: avea o susţinere confortabilă în parlament, folosind tribuna parlamentului în promovarea sa; avea două televiziuni (dar şi puzderia de posturi ruseşti puse la dispoziţia lui), prin intermediul cărora valeţii îi lustruiau imaginea pentru postul de preşedinte; avea surse financiare enorme puse la dispoziţie de stăpânul său Putin. La momentul declanşării legale a alegerilor prezidenţiale (în septembrie 2016) el era deja absolut pregătit, nici nu mai avea nevoi de campanie electorală. Pentru ai asigura victoria şi a nu admite accederea în turul doi a unei candidaturi de pe centru-dreapta Plahotniuc îl împinge în primul tur pe cârpa M. Lupu (de care mai apoi şi-a şters picioarele!), el apărând pe multe standuri publicitare alături de Dodon cu lozincile: „Împreună suntem mai puternici” (Lupu) şi Dodon preşedinte (evident a lui Dodon). Într-adevăr împreună Lupu (Plahotniuc)+Dodon erau mai puternici. După pasul reuşit al dreptei de a ieşi cu un candidat unic M. Sandu Plahotniuc, văzând că trecerea candidatului de pe segmentul de dreapta-centru-dreapta nu mai poate fi evitată, îl retrage într-un mod ruşinos (pentru Lupu) din cursa electorală la puţin timp până la alegeri. Într-un mod fariseic de ochii lumii ia chemat prin televiziunile sale pe adepţii PD-ului s-o susţină pe dna Maia Sandu (evident cu scopul de a o prezenta în faţa electoratului drept complice al guvernării la furtul Miliardului), în realitate însă dând ordine structurilor locale ale PD-ului (sunt o sumedenie de dovezi!) să asigure victoria lui Dodon în teritoriu. Unii dintre votanţi ar fi votat-o pe dna M. Sandu dar crezând declaraţiei lui Plahotniuc din seara zilei retragerii din cursa a lui M. Lupu, a votat poate împotriva candidatului plahotniucist (adică M. Sandu!). Astfel trucul lui Plahotniuc a funcţionat  dublu împotriva Maei Sandu (deunăzi Plahotniuc a venit cu injurii în adresa dnei M. Sandu, numind-o in derâdere „Alba ca zăpada”. De ce ar veni cu critici în adresa candidatului pe care l-ai susţinut în turul doi?). Astfel, cu ajutorul lui Plahotniuc (în timpul campaniei electorale justiţia aservită lui s-a făcut a nu vedea coţcăriile financiare gen Bahamas ale lui Dodon, iar în ziua alegerilor şi după aceeaşi justiţie s-a făcut a nu vedea marile fraude electorale evidente (aducerea celor peste 17000 de votanti din Transnistria, votul cu un scor de peste 99%! în Găgăuzia, epuizarea buletinelor în unele secţii din străinătate, inversarea rezultatelor votului din procese verbale în folosul lui Dodon (aşa întâmplător, din greşeală!!!)) astăzi îl avem pe Dodon aburcat în fotoliul prezidenţial. „Cel mai prost lucru pentru o ţară este ridicarea nemeritului” spunea cu bună cunoştinţă de cauzămarele Eminescu.

În general aşa e. Plahotniuc e naşul preşedintelui Dodon. Aparenta discordanţă actuală între ei este de ochii lumii, pentru cei proşti pentru a crea imaginea răului cel mai mare şi a răului mai mic pentru situaţia că vom ajunge (de câte ori am fost în această situaţiie!) să alegem răul mai mic (chiar la următoarele alegeri anticipate (sau ordinare). Aici îmi amintesc un banc. „La ieşirea dintr-o staţie metro din Moscova șed doi cerşetori bătrâni: unul având aninată pe piept o pancartă cu textul „Eu sunt rus”, iar pe pancarta celuilalt era scris „Eu sunt evreu”.Evident, majoritatea trecătorilor aruncau rubla în pălăria „rusului”. Până la urmă unuia din trecători, fiindu-i jale de cerşetorul „evreu”, îl întreabă: „De ce ţi-ai aninat această pancartă, doar cunoşti atitudinea ruşilor faţă de evrei?”. Cerşetorul „evreu” a tăcut. După ce trecătorul se îndepărtase cerşetorul „evreu” îi spune celuilalt: „Auzi Iţik, ăştea ne învaţă cum să facem bussines”.

        Dacă să fim corecţi, nu doar Plahotniuc l-a ajutat pe Dodon să devină preşedinte. În alegerile prezidenţiale recente Dodon a mai beneficiat de un ajutor important: al nostru. Am făcut noi tot posibilul ca această ruşine naţională Dodon să nu ajungă în fotoliul prezidenţial? Nici pe departe. Ne văicărăm de mizeria pe care o face aşa numitul preşedinte al tuturor I. Dodon. Dar să ne întrebăm: cum a ajuns el, acest iuda şi holop rus, în cea mai înaltă funcţie din stat?           L-am adus noi înşine prin indiferenţa multora din noi, prin lenevia noastră intelectuală, prin credulitatea unora ajunsă până la prostie. Acum unii îşi dau seama cât de departe poate ajunge acest kremlinez şi se revoltă, într-un fel. Dar de ce nu am făcut un elementar efort intelectual să modelăm la ce ne va duce pasivitatea noastră. Un elementar efort făcut în alegerile prezidenţiale, cu mult mai mic decât efortul făcut de brava noastră Diasporă, ne-ar fi scutit de această ruşine naţională Dodon. Dimpotrivă, prin pasivitatea noastră, prin duplicitatea bravilor lideraşi de pe dreapta-centru-dreapta (una au declarat şi alta au făcut, lucrând împotriva candidatului unic Maia Sandu!) am contribuit (cu toţii) la urcarea pe tron a lui Dodon. Spuneţi că sunt nişte aiureli. Ei bine, vin cu câteva exemple (din păcate foarte multe) de acest gen. În s. Alexandru Ioan Cuza (95% moldoveni-români) cu primar din partea lui Leancă (aliatul declarat al M. Sandu!) au fost votaţi aproape la egal I. Dodon şi M. Sandu (după un astfel de vot sătenii ar trebui să schimbe denumirea satului lor deoarece Dodon l-a declarat pe Alexandru Ioan Cuza drept mare trădător pentru faptul că a realizat mica Unire). În s. Baurci Moldoveni (cu 96% locuitori moldoveni-români!) cu primar PLDM (tot aliat declarat al M. Sandu!) l-au votat pe Dodon cu 56.2%; în Găvănoasa (cu primar PDM – Plahotniuc s-a declarat aliat al M. Sandu!) – 80% pentru Dodon; Larga Nouă (73% moldoveni!) cu primar PLDM – 57.3% pentru Dodon; s. Roşu (96% moldoveni!) cu primar PLDM - 50.5% pentru Dodon; în s. Tartaul de Salcie (96% moldoveni) cu primar PLDM – 51.5% pentru Dodon. Mă opresc aici.

Culmea, însă după cum merg acum lucrurile riscăm să ajungem în alegerile parlamentare anticipate nepregătiţi (ca şi în alegerile prezidenţiale) şi să le pierdem. Să nu credem declaraţiilor lui Plahotniuc că nu vor fi alegeri anticipate. El o face pentru a ne linişti şi împreună cu Dodon vor declanşa alegerile anticipate, luându-ne iarăşi nepregătiţi. Continuăm să-i fortificăm poziţiile, asigurându-i succesul în alegerile parlamentare (anticipate sau ordinare) prin pasivitatea noastră, prin lenevia intelectuală de care dăm dovadă permanent. După atâtea porcării, pe care le face acest kremlinez, unde e reacţia noastră, unde sunt sutele de mii ieşite în stradă? Unde sunt bravii noştri lideri de partide de dreapta şi centru-dreapta? De ce nu fac nimic pentru a crea acest pol unificator pe dreapta, atât de fărâmiţată, capabil să-l oprească pe acest holop al lui Putin? De ce şi la nivel local în Chişinău fracţiunile PPEM şi liberală (Dorin Chirtoacă) se comportă ca cei doi ţapi bătăuşi de pe puntea din poveste spre satisfacţia lui Dodon? Să nu înţeleagă ei că scopul lui Dodon este de a pune laba şi pe Capitală (acest atât de jinduit fruct!).

Deoarece unificarea PLR-ului, Dreptei, PNL-ului, noii construcţii a lui Şalaru cu PL-ul lui Ghimpu sau invers este practic imposibilă cu actorii actuali din primă linie atunci colacul de salvare pentru dreapta ar fi noua construcţie care apare pe segmentul de dreapta – Mişcarea social-politică „Sfatul Ţării 2” cu reprezentarea în el a tuturor aşchiilor unioniste. Este strict necesară această construcţie unificată care poate deveni un centru unificator pentru toţi prounioniştii, care rămân atât de frustraţi de porcăriile lui Dodon pe fundalul lipsei oricărei rezistenţe. Dar un gospodar bun ştie că dacă nu-i pui porcului sârmă în bot la timp ai păţit-o.

Ce vom scrie după alegerile parlamentare (anticipate)? Ne vom plânge probabil iarăşi de pierderea alegerilor şi vom analiza cauzele eşecului. De pe acum se poate spune: dacă vom pierde alegerile parlamentare cauza va fi numai în neunirea noastra, în rânza căpoşilor noştri care nu ştiu a nu călca a doua oară pe greblă. Au făcut porcăria în alegerile prezidenţiale trecute, aducându-l în fotoliu pe Dodon, de ce insistă pe aceeași  greşeală? Lăsaţi la o parte  frustrările şi faceţi primul pas spre unificarea dreptei. Şi alegătorul, bunul, credulul nostru alegător, va aprecia la sigur acest gest, vă va ierta multe din păcatele pe care le-aţi comis anterior împotriva lui. Neunirea noastră – bucuria lui Dodon.

Din păcate rândurile patrioţilor se răresc. Zilele trecute au încetat din viaţă marele actor, regizor şi patriot Ion Ungureanu şi marele disident politic sovietic, patriot basarabean Nicolae Lupan. Se duc în lumea celor drepţi fără să-şi fi văzut visul împlinit – Reunirea cu Ţara. 

Frumoasa zicală „Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă”, nu specifică timpul când să-i dea Dumnezeu darul cerut, adică înţelepciunea.. Dacă i-o dă în anii cei de pe urmă te poţi întreba la ce-i mai foloseşte. Viaţa şi-a trăit-o deja. Trecutul nu-l mai poate schimba. Îl poate ajuta cel mult să conştientizeze faptul că şi-a nenorocit el însuşi viaţa. Îl poate face să sufere regrete şi reproşuri post-factum.

Din păcate, chiar înarmat cu experienţa unei întregi vieţi, degeaba judeci şi regândeşti o decizie luată în pripă, cu mintea cea dintâi, adică aia care te făcea să crezi că tot ce zboară se mănâncă, aia care te împingea să confunzi aparenţa cu realitatea şi să intri cu oiştea-n gard. 

Degeaba te întrebi cu mintea înţelepciunii bătrâneşti: „Cum am putut? Ce mi-a venit? Unde mi-a stat capul?” Degeaba te căinezi: „Dacă eram atent, dacă aş fi stat să cântăresc, dacă aş fi ştiut... Dacă, dacă... Dacă aş putea acum să schimb ceva!”

Dar nu se poate. Din greşelile trecutului tău  nu mai poţi drege nimic. Ai căzut în capcana unei superbe diavoliţe, şi ai suferit o viaţă întreagă, te-ai lăsat cucerit de o idee fals-inocentă şi te-ai nenorocit. Nu ştiai ce se ascunde în spatele unei promisiuni, al unei tentaţii, al unei ispite. Din prostiile unei tinereţi zvăpăiate, cu mintea încă buimacă, nu mai poţi repara niciuna. Povara lor o duci până la capăt. Abia cu mintea cea de pe urmă, privind înapoi, poţi înţelege că într-o singură clipă de întunecare a minţii, se poate întâmpla să-ţi faci viaţa praf şi pulbere. Cu alte cuvinte, să cunoşti eşecuri, căderi, pierderi, derapaje în urma unui singur moment de neatenţie, de prostie, laşitate, lăcomie sau inconştienţă. Şi ar mai fi de adăugat o întrebare referitoare la zicala cu care am început: „Ce te faci dacă darul vine cu un noroc spart în fund şi mintea cea de pe urmă e cu găuri negre şi te duce hăisa, pe arătură?”

Răspuns la această întrebare nu e decât unul singur, cel al împăcării cu situaţia: „Ăsta-ţi fu jocul şi ăsta norocul. Şi gata. Altă viaţă nu-ţi dă tata”. 

„HaGanenet" (Educatoarea)*

Franţa, 2014

Regia: Nadav Lapid

Muzica: Michael Emet

Scenariul: Nadav Lapid

Educatoare într-o grădiniţă de copii, Nira, o surprinde pe bona lui Yoav, un băieţel de 5 ani, notând versurile pe care copilul le pronunţă ca în transă. Convinsă de geniul poetic al copilului, Nira îşi atribuie misiunea de a-l proteja într-un mediu ostil poeziei.

Născut la Tel Aviv, în 1975, Nadav Lapid nu e la primul lui succes cinematografic şi este considerat ca un regizor deosebit de talentat şi original. Ìntr-o ţară intens preocupată de probleme politice, Lapid prezintă drama unor contingenţe personale, iar sursele ficţiunii se găsesc în date biografice. Poeziile recitate de copil au fost scrise de Lapid însuşi la vârsta de între 4 şi 7 ani. Actriţa care joacă rolul Nirei, Sarit Larry, vine dintr-o familie ultra-religioasă din care a evadat la 15 ani, a început o carieră promiţătoare ca actriţă, pe care a abandonat-o ca să studieze filosofia, a trăit în Grecia, apoi în SUA, este activistă politică şi profesoară. E evident că prin spiritul ei de revoltă, prin dârzenia şi militantismul ei, Sarit Larry are afinităţi cu personajul Nirei.

O ameninţare insidioasă se strecoară în film, dar e greu de desluşit în ce constă ea în mod concret. Yoav este jucat de Avi Schnaidman care în realitate nu avea decât 5 ani la turnarea filmului. Blond, bucălat, peltic, o dulceaţă de copil pe care îţi vine să-l strângi în braţe şi să-l pupi. Din senin, anunţă pe un ton grav „Am o poezie", în mod maşinal face câţiva paşi încoace-încolo şi declamă versuri. Mama lui a murit, spune el, dar aflăm că ea şi-a abandonat familia şi a plecat cu un iubit. Sunt versurile o expresie a tristeţii copilului fără mamă? Sau expresia talentului pe care-l admiră Nira? Ca orice copil normal, Yoav adoră să fie gâdilat, să se zbenguie cu ceilalţi copii şi se dă în vânt după bonboane. Împreună cu un prieten al cărui tată este în echipa de fotbal „Maccabi Tel Aviv”, sare şi proferă insultele cele mai grosolane. Apoi iar se aşterne pe faţa lui expresia impenetrabilă de mic guru-poet.

Nira suferă. Suferă pentru că lumea este aşa cum este, ternă şi prozaică, pentru că timpul trece. Vrea să ocroteasca scânteia din Yoav, îl acaparează, îi stimulează imaginaţia, convinsă că îi salvează sufletul. Iar pentru a-şi atinge scopul, ar trece si peste cadavre. Lapid a caracterizat-o astfel pe Nira: „Ea vrea să schimbe o lume care a luat-o razna. Este o teroristă a poeziei, o jihadistă a poeziei".

Spectatorul este pus într-o poziţie ambivalentă. Vedem lumea prin ochii femeii ţintiţi asupra unor segmente înguste din lumea ei, camera face zoom asupra cefei groase a bărbatului ei, asupra feţei transpirate a unui tânăr soldat, asupra creştetului fiicei ei, asupra feţei fragede a lui Yoav. Îi ghicim sentimentele şi simţim cu ea. Apoi apare tabloul întreg şi vedem ceea ce ea ignoră: bărbatul, sensibil, înţelegător şi muncitor, îşi iubeşte copiii, iar nevasta mai mult ca niciodată; tinerii în uniformă petrec şi dansează; Nira află de la soţul ei că fiica ei are un prieten; Yoav este un copil printre ceilalţi copii de la grădiniţă. Suferinţa Nirei, furia ei împotriva lumii şi disperarea cu care încearcă să dea un sens vieţii ei ne mişcă, în acelaşi timp ne cutremurăm atunci când transgresează legile omeniei, scrise şi nescrise, când, orbită de misiunea ei, îndurerează pe alţii.

Mă simt încă şi acum tulburată de acest film puternic, original şi îndrăzneţ. Am rămas cu nedumeriri şi cu întrebări pe care mi le pun mie însămi.   

__________Varianta I ___________________

motto  : „Hai dui, du-i ! D.U.I. !  (cântec de Tudor Gheorghe) preluând din Arhivele secului sintagma „ Dosar de urmărire informativă”. Scrierea este conspirativă, samizdat şi în şperaclu hermeneutic cripto- fripto ceuşist. Ea are statut de pamflet şi se tractează ca atare.

 Simpla lectură se lucrează informativ pentru trei generaţii regenerate,  dar şi destoinicii   activişti şi pasivişti, bulangii,  securişti – agenţi politic comuniştii, de tot  morţi, deja morţi, încă  dând zvâcuri de  nivel  de trai, precum şi celor  încă viabili, vioi vii, (şi) viitori informatori şi  turnători de frică - virgulă -care  sunt luaţi  şi(sau )  reluaţi  în lucru  de mine(ri), Mai zac bine  folosiţi şi refolosiţi  şi alţii, în  dosarele C.N.S.A.S.

„Cerna”, „Anonimul” şi „Scriitorul”. Celor 23 de SS- kurişti, memoriei antepostume a  colonelului  Văceanu Lucian –Chimuistul lingău a Leanţei  C.O. 2  din Biroul Doi şi Kurului lor   lateral dezvoltat, frunţii  cugetătoare de jeguri metaf(T)izice, a căp. Haicu Ion din Sângiorţ, kurfrunte cu bătături şi creierul  aplatizat, Vericocelei luicolege de cameră şi nu în ultimul rând , turnătorilor  cu numele conspirat- transpirate, Cazan Costel(V.N.)., M.I.( adică M. I.) , Al. Plopianu (A. S) şi lui Ciorobels - Anti-Infestattu , şi ultimei pe linie , Lady Toarşa  Mitro , Emasculata de Pilosamente Pubiana .    O bezea  cu ce mânca, generalului  begheu  numit pă drept Mortoiu, antecedenţilor Simon, Petrescu , Galiceanu, Vuh, Oiegarei, Răzăşului ot Burdujăni,  Ohmului cu Ochi de Porc, aşişderea  lui Gyula Rudholp – Popa -Cu -Şapcă, lui fratsu care mişună,  şi mult- schizofanaticului pricurici , M. Cucuruz  Pălmaşu , de-a valma cu miliţiştii Dinkăkat şi caraliilor cu plachie pe burţi.

Fie-le ţărâna umbra lespede, şi Necropolisul arat cu sare şi semănat cu  vată de sticlă, întru maosoleul  în care nici trăznetul nu ară, să nu se spurce . Trăzni-i-ar Curba lu Gaus  !

Cu duioşie, PS.Orice asemănare este întâmplătoare, textul de faţă şi de spate fiind un pamflet.

                                                                         Autorul

                   motto: Tovarăşe domnu’,  măi darling animăl, noi nu mai vrem pământ, vrem să nu mai  vrem nimic, da’ să trăim bine !

(Băse, din auf): Sînii trăiţi biiine ! Baconsky jr: Shalom salam aleicum soia!)

                         (Piesă în câteva acte, din care unul psiho- sexual de grup şi un act ratat istoric,  fraudat a la Freud . Dacă nu poate fi jucată, poate fi citită. Dacă nu poate fi pusă-n scenă, poate fi scenă-n pustă. Bunăoară, o altă predică în pustie, care se va numi Urâciunea pustiirii.

( Cheie  de baltă )

Cine are urechi de auzit, să vadă. Cine are ochi de văzut, să audă. Cine nu ştie râde, nu mai este om. Este sau va fi Altceva . Altcineva .

Nu se va decoda în metru antic: ci în metri cubişti de cultură .

P E R S O N A J E:  se deduc singure, în ordinea  intrării, dublu funcţională  şi ca ieşire .

Nota autorului :

Nu se va traduce în nici un caz în  caractere Chiril şi Metodiu. În engleză da, eventual  în limbile popoarelor de la marginea mărilor calde , ori  ale Mării Moarte, zona Qoumran şi Nad Hamadi .

                   (Indicaţii strict secrete  pentru Scenariada electoralnică  bis –bis – erika metoda chirilika armata a 15-a trans-sinistră COD :„ de la nistor pân-la tizsa  tot românu rusu-mi-s-a  „.

Acţiunea se petrece în  preajma unor alegeri  parlamentabile.

Nu mult after the day , cod „Apocalypsis cum Figures „ Parola „ Armaghedon se amână „. Variante : mineriada  1 , 2, 3 …etc .Parola : La vadim ape repezi curg „ .

Scenariul  le aparţine , grupuri-ţintă  ambulatorii şi fabulatorii,în teritoriu . În cheie DA- DA. – istă, sub locuţiunea „Panem et circenses „ şi a la maniere de Becket, Orwel and Eugen Ionesco . Finanţişti :  Fundaţia  romulană „Bătălia de la  Mossada ,  Cernobîlea Lac , precum şi altele cu Răspundere Delimitată,(vs.  Societatea  Reîmpieliţată  Internaţional- SRI- Lanka lu’ Horia …)Autorii faptului  le mulţumesc pe-această cale  tuturor puţinilor care  au  sprijinit  apariţia  acestei  cărticele, fie cu un Da hotărât, fie cu un NU mârâit, fie cu scepticismul lui Cioran faţă de lacrimi şi sfinţi, imperativul muncii pentru specie, al insomniei pentru metafizică şi al  astrofizicii faţă cu religiile şi ceea ce se apropie prin lentila- gigant  a telescopului Hubble . Sub o piatră  împinsă de ultima glaciaţie până în lunca Originală a Sargeţiei, se află bine pecetluit, numele adevărat  al personajului principal, care în piesă e doar o poreclă de camuflaj  din motive de siguranţă raţională.  Piatra este incomparabil mai grea decât terasa de la BAALBECK, şi nu poate fi clintită decât prin tehnici antideluviene, prin   energia manas.

Tehnica teleportării  prin scepticismul barbar al  genialoizilor , foarte prolifici, cum constatăm cu toţii, indiferent de religie, naţiune, convingeri, rase, cuirase şi  terase , tabula rasa , poate fi utilizată pentru punerea în scenă  doar cu acordul autorului.

Cheie în metru cuantic :

           Textul este un pretext şi un protest contra curentului dominant în literatura română, numit de  autor  POST- MORTEMISM …

Piesa marchează în 13, 7 metri cubi de cultură spontană, tranziţia armonios dezordonată însă oarecum gândită, de la Comunism la Consumism …Râzi, cititorule, ca să nu plângi mai la urmă, căci urma alege, turma  oricum nu înţelege decât propria-i lege .

Şi  cugetă, rogu-te  la intervale, printre fraze, ceea ce zicea un bătrân cam grizat, la un bufet din  Ghelari, privind o trupă de teatru amator  cum  se comportă în aer liber ca şi cum erau deja în scenă..: Noa, dragă Domnule navetist-  şef, bine că-i Rău „ !!!)

ACTUL 1 (normal)

                    (Platforma din faţa  Muzeului KULTUR HAUS dintr-un oraş  fără fumuri, după   1990, zona verde .Între stâlpii electrici, sârme cu sute de beculeţe de 6o  de waţi (ascunselea ) copaci ornamentaţi cu cârpe psihedelice , de un genial din zonă .Bobor cu sobor ,mobilizat(adică mobilier ) ,şcoleri, soldaţi, miliţişti, curioşi, liber-schimbişti, nostalgici, traseişti politic şi traseiste apolitice, foşti activişti, acum pasivişti ,(foşti), securişti(unii recuperaţi), jandarmi(cu căşti), gură- cască (fără căşti),dentişti şi iredentişti,cloşte încă active, găşcari,răspopiţi,  bişniţari, ziarişti, tuzluci, corespondentul  V. W.C., somităţi, şomeri, pălmaşi, 23 mii de disponibiliaţi, anonimizaţi ,   kurişti seci, recuperaţi , fameni, şantajaţi, relansaţi, ciocoi vechi şi  noi, burjui străvechi, ţuţări , borfaşi, urmăriţi general, urmăriţi parţial color alba neagra , fripturişti, scripturişti , putane, cocsari  -massă compactă , eclectică, optimistici , abuzaţi, buzaţi, buzeşti  şi dezabuzaţi textual şi sextual, ciocănari, căcănari, ceteraşi, seceraşi, hihîni, oaspeţi coreeni, chinezi , gâgăuzi , bogomiliţi , chirilizaţi , strămutaţi , măcelari ,cârtiţe , vigilenţi , clone , elohimi , paranormali , normali , katapultaţi , demascaţi , mascaţi , goange , şpăgari , drogaţi abrogaţi , secături , sectarişti , sectorişti , secătuiţi , secţionari , limbişti pingeliţi,   fracturişti , franctirori , frankesteini , einşteini, tweişteini,  draişteini, oşteni, olteni , Gogu de la Sinagogă, râmari  care de la Râm se trag, mittel-europenisaţi ,mititei stângişti de dreapta , dreptaci de stânga, alţi pălmaşi, tov   Ochi de Porc,  brute , brutari , brukhani , brukenthali , neanderthali , haikuioni , aliconi, Novicicoşi, Aurelieni Retraşi din secolul doi,  şpioni  agenţi tripleţi, macoveţi, erectili din Satul Ciocu Mic, ciocănari, căcănari, ciocişti, kazaciochişti,  Paracletu - Trimisu ,  Iussuf  Iosifoni, cetăţean ambiguu,  Fârtatu şi Nefârtatu, Culegători de ciuperci ca CHEBE,  reciclaţi , tulumbari,  trupeţi  şi chiar poeţi  paracleţi,, schizofraieri, ş.c.l.…Cu toţi privesc  spre Răsărit, de unde vine  soarele, care răsare de la Bucureşti , dinspre Instambul ,via Işten Bull ş.c. l . Incognito : şcoala de la Bănescu  şi alte şcoli neo-monetare . . Acţiunea demarează  vivace ma non tropăit, în faţa ca un spate a Kultur Haos-ului din Cetatea Care-a Fost şi Nu-i,  pe zona fostă verde, acum marcată de un kromleh ( vezi DEX) -  pe care scrie( cu cerneală simpatică:

 „ Legea Frustraţiei, bă, că vă pictez „!

Cu o macara KRAN  gigant , este  adus  Marele ALB , candidat de senator  de Hunedoara , Găunescu ..

_______________________________________________________________________

(Indicaţie codificată: organizatorul longeviv al  acestui mic spectacol cultural-artistic-lovy-lutzionar , de fapt, este Candiano Maniacovici- Risipitu-Grandomanovici –Koyotu- Graurul  cu nume de pasăre  şi pasăre fără nume ) , sursă-gazdă şi rezident- prezident,  conspirativ „M.I, în cazul de poliţie politică virgulă comunistă a  ex- colonelului Văceanu Lucian, (informatorul personal al cpt. Paiku Ivan), (Monitorul Oficial al C.N.S.A.S. Decizia 157 / 9.o5.2oo6 ,) purtartor de cuvânt al Emanaţilor de sub furnale  şi preş de onoare al lovy-lutzionărilor, secondat de Conspirosu „I.M.”,  Mortovaş- lider –arbitru, obsedat textual şi schimb-limbist bişniţar cu studii la F.F.

Numele lor nui apare nicăieri , afară de aici,tot strict secretizat, anonimizat şi scrumit în dosarele- combustibili din curtea Miliţiei şi Secului din Hunedoara …)

GĂUNESCU 

(este un   bărbat de bărbat . Este instalat la  o masă mare, pe un scaun mare se pregăteşte să dea  un maaare  spectacol  cu scop electoral.Pare că a fost teleportat direct în Piaţă)

                                     Un găzdoi numit Capkoi :-

 (Ieşind voios în calea  candidatului candid GĂUNESCU, candidat  care se dă şi mai foarte candid ):

                    -Helllou , şefu’ , bine ne-aţi revenit  în oraşul flăcărilor, de la umbra furnalelor ! Io v-am fost ziarist la Casa Scâncelii, nu ştiu dacă mă mai …? Bossu’,  Dacă vine leghea lustraţiei , io  îmi  bag brişca –n  candidatură  şi-n ouălele  dă răzăş  care plutesc  pe apa Sâmbetei, vorbesc codificat, că e mulţi seculişti p-acilea, aşa că io v-am reorganizat Agentura în zonă, numai să mă puneţi pe lista  aia …(schimbă tonul, la microfon ) :

-        Să trrrăiţi, taorşe-ăăă domne  Găunescu, Bine-aţi revenit în fostul viitor mare oraş  muncitoresc, de sub fostele furnale…  Hunyedoreni, aplaudaţi, că dacă Marele Alb aici de faţă şi de spate , va fi ales  cu votul nostru  neprecupeţit., ne va ecologiza, ne va reconstrui , ne va cenăcli, ne va bla-bla,…Sentimentul de bază al nostru, pe-acilea, este ….

-        

-        (Cor vorbit , pe nadă) :

-         Uraaa !URRRRA !UUUOau !

-         (Îl pupă-n bărboi   pe Candidat …( Se aud petarde, cineva strigă „ Ardeee „ ! ( Radio „Alba Neagra „  anunţăautoritar  că e doar vocea artificierului  de la o Fabrică  de trotil , care-şi lichidează stocul rămas după tragerile din Decembrie 1989,în zona Chizid, Hăşdat şi Gazometru)Careva strigă : MINTEEE!                   Radio „Alba Neagra „dezminte .

-        Grup de actori :

„Găunescu preşedinte ! Găunescu Kunta Kinte” !

GĂZDOIUL(acelaşi joc )

(lingând  prin surprindere, uluitor de agil, laba bossului ):

-        Sărut-mâna care scrie/ Noua noastră chezăşie „ !!! Bine-aţi revenit  mut-iubite şi stimate ! Iată scaunul special comandat pentru aşa terasament latifundiar , doi metri pe trei ! V-a sponsorizat Mişu, Şeful  Cărnii Judeţene …              (Aşează scaunul sub fundul Marelui Alb )

-        GĂUNESCU:–(aparte, unui  grup de foşti membri şi membrane ale fostelor cenacluri, care  îl ling cu ochii):

-         Bă   aceştia, care ,  îmi trageţi preş în cale, dacă –mi iese, pe voi vă popesc, dacă nu, vă castrez.  Marş    la  troacă !Dă laba unora care-i cer autografe, bate pe umeri, se pregăteşte să intre-n rol, etc..

Grupuri scandează  lozinci..(Grupul Canon  nu mai scandează) 

                        ( Băieţii cu staţia, dau banda cu urale, aplauze, huiduieli, Bardul agită un pikamer cu tricolor )

 ( la microfon, începe campania electorală)           

-                    ACELAŞI :     Dragi oameni buni, iubiţi  ascultători şi neascultători, ia bă javra de pe bombeul meu ! Bine v-am  regăsit  în această  localitate …ăă.. cum îi mai zice ….ă…în această  splendidă …nu departe de ….ăăă…

-        Cuplul radiafonic  Curpadeus et Lambmadeus (  cor vorbit,radio „Ivan Mortoiovici „ ):

-        Patriei mai multă huilă”! Sărrrut-mâna la matale !

-         Nu departe de  furnale,

-        cocserii şi  şandramale …

-        Avram Iancu, Baciul Toader, Cetatea Blidaru,

-        Te salută ! Salam aleku şi Cioc Şelimbăr !

GĂUNESCU : (către Curpade : merci, tâmpitule, )(Jovial duios ) …

Într-adevăr zic vouă, mă oameni buni, ne aflăm aici de peste 2o57 de ani, ultima oară am dormit cu capu-n balta din Romos, ăă , cu cenaclul  meu care a renăscut în judeţul vostru…ăăă …Ne învrednicim a (dă bă microfonul mai încet ! ) …sunt mandatat să vă anunţ că am depăşit 19o de kile, fiind cel mai mare pohet în viaţă şi post mortem …ă…ă… aplaudaţi , să ne iubim pe tunuri , uraaa !

…ăăă..  nu departe de  Cimitirul eroilor neamului, unde gorunul cel încă mic plantat de tov…de împuşcatul, a fost ăăă …va fi replantat în curtea mea , din strada Vasile Lupu , pe acoperiş, să depăşească turnul Casei Scâncelii …Aici se simte mireasma metaforică a fânului de curând cosit, ăă, aerul miroase a mere şi a traistă de …ă…totul ne împinge să …ă…trăim în acest univers plin de stele, de   (ia-ţi bă mocane laba de pe hârtiile mele ! ) … Bine v-am  ăăă  şi…Bă Mişule, ce caută ăştia cu microfonul la fundul meu ?!  Stimaţi oameni buni, suntem cu toţii aici , suntem peste tot, pentru a construi o nouă….Ăăă…Eu vă sunt candidat pentru Parlament , susţin această campanie  şi  vă promit că ….ă…

-        (Explodând  )

-                          -Măi bade , matale, ăla de lângă gard: Badygard ! Ia-i  pe  ăştia de pe mine, că  duhnesc a  tescovină  de pufoaică , şi am spectacol.(Râgâie,) ..şce dracu mi-au băgat alde Mişu  Şeful Cărnii Judeţene - n bere, că  elimin gazele prin partea de sus !O să-mi comand eşapament !Blaga zicea că berea –i spirit pişat pe garduri ! (Voce din public:

-        Bravoo, Bravoo ! )

-         (Între timp, cei doi dispar slugarnici, se duc la o votcă dreasă cu alcool metilic sustras .( Pe ecran mare , apare stenograma :STOP ! Stop necardiac ! Sosesc la voi, Gyuri Funariotu, Cluj Napocalipsa ! Succes lucrărilor ! Stop!)

-        (Piaţa în delir, urale )

-        GĂUNESCU :

-        Iabadabadaba  bi duuu ! Yes, Gata mă ? Noa haiku mine !

-        (În megafon) –Atenţiunee ! Vin întăriri , vin carăle Iancului, au şi tancuri ,vin ,iată, doi fraţi direct din istorie, ies parcă din scorbura veacului, cu chitarele lor…ă…sunt fraţii

-        …fi ai Hunedoarei , bagă mă camera pă ei, Gata mă ? Noa hai ciao-bau !Aţi tras cablurile , avem şi lampă, trupa nomber one e gata, să-i dăm drumul ! Bate rapp,   scutură burţi, transfigurat :

GĂUNESCU ( revine ) : Au cântat, au plecat

Timpu nostru-i măsurat

Avem multe de cîntat

Hai, s-o zicem, înc-odat !

                          ( pe fundalul manelei „Sârba  în căruţă/ bate calu Guţă „.

Recită  siderat :

Cum grăit-a  Iancu- Avram

Venit-am să vă pun în  ham,

Că suntem de-acelaşi hram

Deşi ne ţinem toţi de-un neam

Spectacolind,   luptăm barbar 

Pentru consencul necesar,

Pentru dreptate, adevăr, comoară

A tutulor ! cei ce nu  vor, se cară,

Le spun  Adio, ura şi la gară !

Vivat şomajul, clasă proletară !

Cârpiţi aţi fost, cârpiţi mai fi-veţi, iară,

Vivat, ura şi la gară !

Cor antic, în salopete :

Triiască hahalera, huo, bă cioară !

Nu vrem criză aviară,

Nu vrem  nici burjui pe scară

Triiască toţi şi nimeni să nu moară !

GĂUNESCU, plânge muzical, preluând  în transă  :

Totuşi, iubirea , totuşi amorul

Şi Valma Mater , televizorul,

Astea ni-s  arta , acesta-i  boborul,

Vrem să ne cânte  şi Laie Chioru !

Vivat  folclorul, vivat folclorul !

Vivat hard-rock-ul, vivat  sonorul !

Trupa de jazz-band  şi cimpoaie „ Descântarea României”,bubuie ..Geamurile pieţei zdrăngănesc ca în Decembrie după 22,, unii se ascund, din reflex, pe sub maşini, tarabe …(,se aud voci „Cine a tras în (N)oi, după ddoojdoi,huuuo,fuck you,Găunescu,

triiiaască  partidul liber-schimbiştilor !Vrem legea lustraţiei, lustragiilor , huooo!

Massificaţii năvălesc pe zona verde, apar două maşini ale salvării, tocmai primite ca ajutor din Franţa) Deasupra pluteşte elicopterul lui Arafat, din Calafat ,  parafat  fost  student contra petrol  rafinat ,( Nici o legătură cu  premiatul Nobel Arafat  mortul de tot . ..Petarde  color –fum, emanaţie  suspectă.  Se coace de-un nou  front e m a n a t .

GĂUNESCULcătre trupeţi) :

Gata,  mă, aţi lălăit destul, Fals, fals ,Genial de fals , tâmpiţilor !!! Mai exersaţi ! Ah, unde eşti tu mioriţo , , măcar nici tu nu aveai voce, dar erai focoasă , şi cu doar 35 de ani mai tânără !

(Apare din spate, grăbit, un mătăhăloi şi-i şopteşte ceva. Bardul sare-n picioare, un Mercedes  demarează-n trombă, spre satul Vîrtej, unde socru-so al doilea   îl aşteaptă cu nişte acte .

Spectacolul continuă sub conducerea luiGugulan  , fost membru de partid, , fostă membrană  de partidă ( a Romilor ) .

GUGULAN  :Bardul nostru a plecat  spre satul Vîrtej,vârtej  la Certej  careva din famelia lui a avut u  accident , sunt numai  trei morţi, ea era la volan,  volanul era rotund , vizibilitatea  pătrată…aşa că … …Până va reveni, preiau eu conducerea …vom cânta, vom dansa, vom versifica,vom hăuli, auuu, auuuuu ! Avem curent, că acum Combinatul nu mai e…A înnebunit lupu  !

Cor din public: Ole,ole,ole,ole

Combinatul nu mai e !

Acţionarii be he heee !

Noa , şi ce ? !

Unul de la radio Alba Neagra , îi bagă lui Gugulan  un  microfon în fund, piaţa începe să reverbereze .Gugulan, în postură de ventriloc al  lui Găunescu, la microfonul din gură : 

-Cetăţeni  electoranţi, electrocutaţi şi entuziaşti  !Câtă vreme dănţuim şi hăulim, să vină la mine Şefu Cărnii Judeţene, şi Şeful Blănurilor de la Vidra Orăştie, daţi un  SMS şi la Haţeg, să aducă un tronson  de  salam de export, să ne onorăm cum e obiceiul nostru din gerontocraţi , oaspeţii! Executarea! Dă-i drumul mă trupeţilor, că  plăteşte Candidatul !

( Stupoare.Cade portretul lui Găunescu de pe frontispiciul  Casei de Kultură) Pravoslavnicii îşi fac cruce, martorii lu’ IHWH  îşi fac cu manu propria, bogomilicii  şi aşa-şi-aşa …

Mişu, Şefu Cărnii :

 Maestre, am demolat furnalul opt şi l-am returnat ca cruce, pe dealul  Cinciş, să se vadă ca zidu chinejilor, din spaţiu ! Vă dorim senator ,dacă ăi din Dolj nu vă vreau, io vă vreu !  Şi cei 23, 6 ruteni din judeţ, cu Fârţac cu tot, vă susţinem ! Uraaa  ! (Către public ) :  Haida, mă, exprimaţi-vă liber !

(Şeful Cărnii Judeţene iese prin  spatele late ale lui Dăunescu, lozincarii se eshibează :

Grup spontan de rrromi: 

Vrem ca leul nou  măi frate

Să se renumească RROm

Jos euro, ronii, toate

Dăunează grav la om !

 Un  ţuţăr local, din  ştafful bossului :

 (acelaşi joc, mai  avântat)

Găunescu pe cer ie

Ca luna şi soarele !

Ţuca-i-aş picioarele !

Aparte :

(să cureţe careva  piaţa de decibeli , ia vezi tu, cheamă basculantele de la „Căpuşa SRL Răcăştie  şi Gazometru ! ) Către publicul  intrat în cota de avarie :

Hai mă, fetelor , că n-a dat gripa aviară-n porcii noştri , ăştia e imuni !(Trupa dă ţug, piaţa se zguduie) Pompierii facHora lui Jan Huss, în jurul pieţei. Băă, Arab Alb, ce faci cu sticla aia cu petrol ? (Panică . Un orfan fugit din casa de copii „Noua Europă”, vopsit cu cremă de ghete , fuge şi dispare într-un canal „srl aurolac s.a.„ Un pompier  nervos intră după el . O explozie rupe cca . zece metri de asfalt . Ţuţărul  filmează, apare şi Pipi  Erectilosu, omul-bombă a lu’  ştim noi cine, de la  F.K.A . -  Fundacia Konrad Adineauri  Filmează şi el, în vreme ce trei maidanezi  ai iubitei miliţii locale, bine re-dresaţi, îl trag jos de pe stâlp, simţind ceva …( Sub stâlpul lui Pipi , într-adevpăr, e o baltă  suspectă, o pată de culoare  Kandinsky …).

 Un ins(tare, în megafon) – Huooo, mă borfeţilor, cine plăteşte ce rămâne după voi, că aici e centrul oraşului, a fost zonă verde, vandalilor, huo ! Cine  sabotează de zece ani ctitoria bisericii  împuşcaţilor, măă ? (Se caţără  pe scara mobilă, eroic , e îmbrăcat în zeghe de  puşcăriaş , pe spatele lui scrie „ S.O.S. Castelu’, că pornesc rezbelu’ ! (Rumoare în piaţă )

Un ins foarte atent strigă către poliţie:

„Atenţie, acela   este  o dublură !  Nu-i cel adevărat, pune mâna pe el ! E fals ! E o hologramă !!

(Doi haidamaci îl saltă şi-l vâră în dubă).

Dublura:

Nolli me tangere, măgarilor ! Iredentiştilor, ca să nu zic dentiştilor , huo ! ! Trădare , de trei ori trădare ! Nu mai vreau la închisoare !

: „ Jos securitatea !Sus Sereitatea ! Sus  dreptatea , jos dreapta de stânga !! Vreau  kultură, nu cenzură ! Vreau  tractoare pe-arătură ! Vreau  reformă, vrem platformă,  revoluţia-i enormă ! ! Mi-au şters memoria ,  - voi rescrie istoria !!Jos scopalamina , cacademicilor , va fa-n cullo ! Sciortîi benii materi !

Reapare  Găunescu

( e multi-lateral ponderal  pe laterale, a depăşit două sute kile . E legat la un cablu de 22o, dar nu se simte nimic, doar  că zvâcneşte oarecum ritmic , ca rapp-ării )…Se urcă pe

Duba nr. 2, primeşte megafonul, cere hârtie, lampă, preia Conducerea Showului :

Marele Alb:

               Yes, Ies, Yeeees ! La al enşpeplea congres, Io alles, alles bulles ! Ies, Yeeees !

Iubiţi-vă, iubiţi-vă pe tunuri ! Iubiţi-vă pe bunuri! Jos miliardarii de carton, sus miliardarii de  cartof ! Să cântăm împreunaţi! Să  sfidăm gravitaţia, unireeeee! ! Unde-s doi, puterea creşte şi putoarea nu răzbeşte !Unirea face puterea , puterea desface  lanţurile, lanţurile astupă şanţurile, şanţurile  înnoadă danţurile !!  Haida la stadion, că aici  e prea strâmtoare !Haida mă, haidamacilor, cu mic, cu mare , ca la defilare ! Vrem spaţiu vital ! Vrem  Europa ! Păzea, Europa, că intrăm în tine ! Uraa, uraa, uraaa ! (Corul  sindicatului şi al bisericii, scandează  ceva în romgleză) …

            (Mulţimea dă buzna spre stadion, duba e-n capul coloanei, Patrian face apel prin megafon să vină tot oraşul la ciunaclu ).

În biata  piaţetă  rămân cam patru camioane de resturi, sticle, postere , alte sticle ,  goale, chiloţi, prezervative, pulane, gumă mestecată, ziare judeţene, pachete de ţigări,chiştoace.

 Ambulanţa culege câţiva leşinaţi, o echipă de la   Primărie debarcă, primarul îşi pune mâinile-n cap..Constată cu tristeţe că nu mai are nici un fir de păr, dar reflexele persistă..Fe indispus , dă dispoziţii şi se retrage discret, cu fieful, la „Doi cocoşi”,fost Drum Nou.. Dinspre bv. Lenin, fost 23 August, acum 2l  Decembrie, vin coloane de mobilizaţi, vin rânduri-rânduri fără gânduri însalopetatţii …

În piaţă apare un geamgiu, fost prim-secretar cu propaganda, acum privatizat:vinde termopane .

GEAMGIUL :

Termopaneee ! Iliescu, măăă, Ioaneee ! Ce-aţi făcut după ecraneeee ?!

Termopaneee v-o  punem !

(Din blocurile pieţei, dau năvală locatarii, fac coadă, model caracatiţă : Se-mpletesc şi se despletesc, strâns uniţi  în jurul .

Iabadabanu ! Ieşi române din  televizoare !!! Termopaneeee Neamuleee !

_______________________________________

ACTUL DOI (Normal că tot normal ) !

              La Stadionul „Corvinul, tocmai  a avut loc Congresul de trei zile al Martorilor lui Iehova (incinta e curăţată bec, au lăsat şi instalaţii electronice americane, aşa că Cenaclul trece direct la spectacol. Găunescu reîncepe ritualul ...Se uită la ceas, e doar 23 noaptea, recită 234 de poeme din noua lui carte, editată tot din banii rămaşi de la Nicu Ceauşescu.

În arenă e plin, aproape patru cartiere…Marginal, apare un cort stil Mihai Viteazu, la Mirăslău…E păzit de poliţii, justiţie, utecişti bine înfipţi ,  statornici, foşti stahanovişti, Şeful Judeţean al Cărnii (Preşul de Onoare al Loviluţionarilor Emanaţi ) şi  lederul Partidului Nemuncii Locale, securist  recuperat dar şi pensionat strategic. Găunescu  încheie( se încheie tandru şi la pantaloni ) şi dă ordin să nu mai fie aprinse ziare, că naţiunea e în pericol, ca la Ploieşti…

-”Boborul suferă de inaniţie şi de onaniţie „  asta v-o spun eu, rimaciul neamului 

        (În tribune se dansează la buric, sticle sticlesc, lanterne lanternesc, toţi îşi iubesc aproapele .

Găunescu  invită în scenă oameni din popor. Intră  un elector turmentat, Marele Alb  îl ia pe gununchi :

Insul: Io  mi-s Alui Amargiloaie , Cititor de Titluri de Ziare  Libere , am venit pe jos de la  Uzina de Preparare şi prăjire , de la  Teliucul Inferior! Am fost disponibeliat, da io vă-ntreb dacă veţi fi ales, ne daţi ori nu ne daţi serviciu-napoi , că am   unşpce pruncişi doi în puşcărie  pă dijeaba , la Marmură , la Bîrcea Mică …

Găunescu: (aparte ) Cam suspect  răsculatul acesta ! Cum te cheamă, moţule ?

Insul :I pak ieu nu îs moţ, io îs răzăş, din  Botşăni ! Dar am vinit în 67 cu Trenul Foamei, cu tăt satu…Da di şi m-a-ntrebi pi mini cum m-a cheamă, io  mi-s Amargiololoaie , străiţ - dom Găunescu !

Găunescu:Cum ai zis ? Gă…? Tu eşti la pertu cu mine, băăă?  Ia treci matale jos, că –ţi dau eu de lucru, la pisoare, mă, derbedeule ! (Mişule, ce fel de electorat avem aici ? Marş !

(Către următorul) : Cum te cheamă, aligatorule , elector electrocutat !?

Insul: Gyula, scuzaţi rima, Gyula mă cheamă…Da a mea-mi zice Giury …

Hă,hă,ice „ Dă-mă mamă după Gyuri

Că mă rupe-n podu şurii” Hă,hă !

Găunescu:

Nu promovez pornografia , nici hărţuiala  sextuală ! Ce doreşti să spui Boborului  deşteptat cu noaptea-n cap ?

Gyula: Deşteptete române ! (Din auf „grup teror : „Rrromâniiiia,trezeşte-teeee”, nem holode ???) ) Unica soluţie inco revoluţie ! Vivat kultura ,vivat prefectura, vivat recviescat in pace …vivat Boroşpişta  şi Peterşanyi  !!

Găunescu (siderat ) …

VIVAT MORTUA EST şi MORTUA VEST!

(către băieţi ).. Ş i cu acesta , la arest !Valea !Juliţi-l !

Gyula( (luat pe sus)… Valea Jiului, bossule, că acolo-i tăt Jalea Viului !Vivat mortua Jiul de Vest ,de la Nistru , la Triest !! Vivat Marko Bela  Kun !Io mi-s Gyula , mânca-mi-aţi rima  !!!

Grup turbulent: Toarşu Dăunescu, nu-i răzmeriţi ,noi am fost secretari utecişti, vă atragem atenţia că după acest bairam ,vor rămâne pe stadion, ca-n 88,  cinci tone de chiloţi tetra , cearşafuri ,   cagule ,  prezervative şi sticle goale ,second hand şi alte ţoale , naşpa  super  nasoale !

Găunescu:

..Foarte bine,cetăţeni! BINE CĂ-I RĂU!!! Dar acum sunteţi   liberi să urlaţi , să şoptiriţi , să turnaţi , măcar  vor rămâne şi paşapoarte, fără vize Shengen ! Cine ar fi sperat asta în anii  împuşcatului  şi mult-iubitei sale  schizophrenice ,măi animăls ??!??

Asta nu e reformă ? Votaţi cu mine şi vă repun în funcţii , inclusiv pe cei cu disfuncţii !!!

(Din tribune, în întuneric, că s-a luat curentul, se aud chiote, gemete specifice, răgete  aşişderea. Maşina cu autokran a  poliţiei anunţă că centrala a sărit în aer, de suprasarcină, aşa că Găunescu , trupele, boşii locali, (şi boaşele ) se retrag strategic în marele Cortal întîlnirii, unde se instalează un generator al armatei, şi  spectacolul continuă, în intimitate. O guristă cu mustaţă creaţă  cântă „Maneua Meşterului Manole „, Se dezbracă stripp-teasse, pe masa bardului şi a Şefului Cărnii Judeţene, în iţari –izmene  pădurene  ,cu ciucuri  şi cu capsule . Îl ţine de  clanţă  Ochi de Lapis-lazulii . De prohap, pioasa poetă populară  Nastruşnikova  Liubinka , care sughiţă deoarece a înghiţit un calup de ruj ucrainean , altfel  dansează ca unsă .Mâna stângă  caută spasmodic  dorsalele  Bardului .

Reporteri, televiziuni, kameramani străini, (de meserie), se distribuie viagra şi se scutură pantaloni. Din tribune creşte vuietul>ORGIA SALVEAZĂ  SIDER -URGIA”!!!”Un grup de dans modern intră-n transă, au loc libaţii cu canabis ; sataniştii prizează, atmosfera  e naşpa-super ,. Mulţimea scandează :  VIVAT OBSEDANTUL DECENIU !  VIVAT PATAPIEVICI , Vivat Kafka, vivat Becket, Vivat Titi de la Tiraspol,  Vivat  Goma ! VIVAT CARAGIALE şi  IONESCOU !  VIVAT  RECVIESCAT IN PEACE ! PACE-PA ! PACE-PA !  Pace şi Neuronius / Nu şi da boboru’ rus, liberare ne-o adus ! 

Pace , Europa , noi vrem pace nu război, vivat   Găunescu Doi,că ne scoate din gunoi, Vivat viaţa de apoi ! 

Megafon:

 PA – CE – PA !  PA- CE- PA ! – PACEPA !!!Uraaaaaaaaaaaaaa!

(se aud rafale  scurte şi repezi , la poligonul  din Răcăştie  şi la Gazometru )

 Din fostul canal Cerna, ies bulbucate, apele. Natura co-participă cu mult entuziasm …E un moment istoric şi isteric sublim .

_____________________________________________________________

ACTUL TREI …(cu multe femei, bulangii şi zmăi, fameni şi  bi-găi )

 (este un act sexual colectiv. Are loc între 2 şi 4 ,15 minute noaptea noaptea,se văd stelele.Cine s-a căţărat pe tribuna mare, vede şi Munţii Retezat.,ori Cetatea Devei,cu teleferic …De aproape , se vede gara locală, pe care străluceşte Steaua Kremlinului, a lui Stalin. Furnalele, Aglomeratorul, Cocseria, Laminoare, nu se mai văd, doar din satelit, se văd coşurile, pe care nu mai  vin norii de ciori (număraţi prin calculul probabilităţii, la aprox.l6,342 exemplare mari şi grase, care  înnegresc blocurile, parcurile, ori mănâncă şandvişurile şcolarilor).

La rece,dar supradecibelic, o trupă cântă în delir :

 „ Mi s-a pus pata pe tine!

Găunescu  nem ruşine ?”

Ieşi, de nu ,intrăm in tine !”

Acesta  iese excitat şi strigă mobilizator : Mi s-a pus Patapievici ! Jos cu  noii bolşevici ! În extaz psihedelic, din  mulţime se aud petarde,hăulite, ţâpurituri şi  iodle !

Trei fufe îi sar în spate, îl muşcă de ceafă, au orgasme  repetate, cineva filmează, pentru Spice Platinum şi Play cu Boi )

O babuşcă  între trei vârste  :

„ Maică, murim pe lângă garduri,ca gândacii !Mi-au omorât ăştia cu aviara cocoşul şi toate cele trei găini,io mi-s pensioanară, acum cu ce mai trăiesc , doar nu voi sta cloşcă,  că mi-s sexigenară !!! 

Cameramanul îi bagă antena sub fustă :

(revine, riumfal) :

                   „Antena vă aparţine„ !

 Babuşka :       …..,,,,   -O, my Good, ah, ieee, iess, My Dog, my Goood! )

(Scenă după gard) :

( Deodată, placat de doi  jandarmi civili, apare

Inventatorul genial.

- Maestre , vreau să-mi faceţi lobby în revista „Fleacăra lu Găunescu „ , am în cap invenţia secolului, vă acord 15 % din afacere !

Găunescu –

3o sau nimic, că mă cere massele !

Inventatorul:

 Bursele din Hong Kong , Londra şi Paris se vor prăbuşi !

Găunescu:

 Zi-i, mă, că  accept şi  5o% !

Inventatorul:

 Eu am fost veterinar la  ferma „Avicola” …Jucându-mă cu găinile, am obţinut pui cu şase ghiare , trei capete , patru rânze şi gust de peşte …Auziră-ţi de  celebrele tacâmuri , patentul „fraţii Petreuş” ? Io l-am inventat !

Găunescu :

 Bă, tu eşti mai sadic ca doctorul Mengele, găinarule !

Inventatorul : Maestre, am invenţia secolului , am reuşit o mutaţie , cu o simplă injecţie (sucbtanţă secretă) , în celula galinacee, ajunse la vârsta ouatului, găina „Romanian daimond „ produce icre !Cot-kodac şi pac ! Pică icra, adică oul cu sclipici ! 

Găunescu :

 Bă, eşti nebun de legat !

Inventatorul :

                   (în transă)

 : Maestre, nu icre dă caracudă, ci  ouă de DIAMANT ! Vom produce în serie diamante , matale îmi faceţi lobby şi capitaliştii vor investi !Nu-i păcat să cumpere Bulachis  Nastasis  , cu ouăle lui vopsite în albastru, patentul acesta co-lo-sal ???

Găunescu :

Bine, bă ! Mă cauţi după spectacol, dar până atunci ai sarcină să cercetezi şi o variantă pentru ouat perle, că-i plac nevesti-mi ! Du-te, aloo, poate găseşti ceva şi  pentru curcani, fă-i să producă  lapis- lazulli, că-i plac secretarei mele cu ochi verzi !

Inventatorul :

Să trăiţi, maestre, poate aranjez ceva şi pe linie de cristale  cu memorie, să tratămbisnessul cu ăia de la NASSA, pentru zboruri de lungă durată !

Găunescu :

 Luaţi-l , cu grijă, că acesta va salva omenirea ! Noroc că am eu simţul valorii !

(Bardul iese ,mulţimea entuziasmată loviluţionar, strigă ca la meciul Rapid- Steaua- Dinamo , în delir creativ, cu pumnii, cu şpiţul şi cu  mădularele  ) :

Găunescu: Tăiaţi-i ştromoleacul, să-i fie de leac !

Unul, neidentificat, din  fondul neconsumat al istoriei, din toaleta  publică : (la megafon )

       -Da-cii ! Da-cii ! Da-cii  Dacia Recidivivus  ! Torna , torna frate , toarnă-l bă chiar şi pe frate -tu !„ Să vină dacul  şef  Vafankulovski, de la Tărtăria- Gară , să descifreze  arhiva pecereului de la Subsolul  cu Apocrife , unde-a fost bufetu’ partidului ! ! Unde-i acum bufetul partidului, mă , animăl ,unde sunt zăpezile negre de-altădată ??Vrem să nu mai vrem !! Vrem  vremuri vremelnice,Vrem să nu mai  vrem nimic, da să  trăim bineeeee !  Să-tră-im bi-ne ! Să tră….!(Li se pun discret căluşe, cătuşe  şi căpuşle.  Căluşariidin  Romos  intră cu bâtele, mică încăierare, dar trece.

Şeful Cărnii Judeţene, Pișu Ruteanu :

- Luaţi, mâncaţi, aceştia sunt ficaţi, acesta este trupul  aviar, al vacii nebune şi al  cărbidarilor lu’ Miron Cozmâncă , ortăcit la Mănăstirrea Deturnata ) .  Adceţi moaştele, cele trei degete şi urechea sfântă  a marelui băgat la bulău în locul ăluia, mai mare ,nebăgat la bulău !!!

Grup plătit, în extaz :

Iliescu Ilisecu

Vivat şi salamalecu

Că-i mai tare ca la secu

Ilisecu pe cer ie

Vivat noul pecere !

Şeful cărnii judeţene , cu nădragi dalbi de izmene împartecelor căzuţi, bere , virşli , buletine de vot şi pixuri…Preoteasa îşi ia pentru acasă numai  măietec  maieutic şi os fără carne dar şi cuţit ajuns la os , trecut deja dincolo de os ).Rudele îşi iau rude de  sângerete , de la Ruda Ghelari .

După acest intermezzo de solidaritate cu tribunele în extaz, gaşca reintră în Marele Cort.)

 Ţipţărul  principal  cunoscut cu numele conspirativ CAGULĂ :

Maistre, o surpriză ! (Intră, purtat de umeri,Loviluţionarul Local, Luceafărul Cocsului,Cretei colorate şi Copacilor cu zdrenţe ecologice,  turist futurist caricaturist, care îi prezintă mândru mandatul de  şef ultraspecial al  pieţelor ,   şi al firmei „Anamnezis  punct ro „ DEMOL-IMPEX SRL , cu lozinka „Dezbină et impera „ …

E un băiat de băiat , simpatic , toată  lumea ştie , dar nimic nu ţine .  El ţine între dinţi o pensulă mare , cu smoc de sârmă ghimpată …Are cagulă de caracatiţă , mers legănat şi  glas de bărbat , mult- umblat , chiar pe blat  .Se ţine cu deştele de nas , în vreme ce Degustă, cu dezgust , din brânza Camembert  jinăroiae ,de sub nasul lui Patrian, îi  trage o palmă lui Mişu Şeful Cărnii Judeţene, alte trei lui  Macabei Trei Femei, debarcă pe masă, ia gurista de catrinţă, îi doreşte o dorinţă,  şi o aruncă în braţele Bardului, îl pocneşte pe  prosperul  baron  Piknicşchiotu , dă scatoalce lui  Fîrtuşneak, umflă cu un pumn proletar mutra liderului Pîrţak,  Cur de Sac, , toţi ăştia din garda lui Găunescu, sluganrnicii lui de bază,   scoate  limbaca  Einstein,  îi trage două palme prefectului, aruncă vopsea roşie (germană, ultra adezivă) pe bluza de crepp-de –Chine a preotesei şefa cărnii, fapt care-l face pe Şeful Cărnii să se-nfurie, aşa că îşi scoate brăcinarul primit cadou din China, unde a dus cu avionul o troiţă miniaturală şi nu i-au dat kitaii  o pagodă,  dar i-au dau pixuri, ziare chineze şi alte dovezi. Îl ia pe Luceafărul Zgurii, numitul CAGULĂ de umărul căzut şi şterge cu el tava uriaşă din faţa Bardului, astfel că puradeii de sub mese încarcă plase cu biftecuri, boluri de brânză, salamuri, blănuri de Vidra ,cotlete, bancnote  cotizate , timbre false de ţigări, CD-uri porno a la giorno, asigurându-şi supravieţuirea până la alegeri anticipate şi antipicate .Câteva cucoane  trasseiste au urcat pe mese şi dansează goale (normal !)Patronul night-clubului Cicquita, sosit de la Londra, unde  exportă  pioneze , pioniere şi tineret bovin de rasă autohtonă, le lipeşte fericit dolari pe frunza Evei, depilată., evident pilită .Una are ochii  galbeni- oblici,  semn că e o reincarnare a lui Budhay Deleanu. După uşa pisoarului, alte şapte cadâne ,goale puşcă, fugite de la Târgovişte, aşteaptă să intre în program…Au tatuaje cu Găunescu Histrion , şi Trio trandafiri de la Moldova,(de dincoace de Pruteanu.Reîncarnata, vibrând ca un ciclotron  intrat în turaţie maximă, cade  în extaz şi îl pupă-n fundul răsturnat pe Dăunescu , care a înghiţit o doză mare de viagra, cu  scop curativ.Găunescu are evident primul orgasm  public.

Nişte brancardieri  îl salvează pe Prefectul imperfect  şi  o jună supraponderală îi face respiraţie gură la guri. O gură de canal explodează, fără capac . Din ea este ejectat în văzduh şi un  aurolac. Cortul Întîlnirii  se clatină, dar nu cedează.Uteciştii jubilează apoi juisează.

Tribunele, într-o pauză de acte, scandează, incitate de elemente alogene, forţe oculte şi inculte , dar toate proleculturnice  ! În oraş sunt trase focuri de artificii, din depozitul fostei garnizoane  sovietice, cu rachete  fără focoase, scriind pe cer Patrian Dăunescu –Preşedinte ! „  (Ghilimelele nu se văd clar)

O ploaie venind dinspre Ungaria, Gyula şi Beckescsaba, spală şi şterge, dar literele, nervoase, reapar. Pavelache  Kuruţ e de părere că e ceva paranormal, dar pare şi el . anormal) .

TRIBUNELE (tribunul şi tribunicul , acompaniate de tribali :)

Faceţi-vă Treaba !

Nu mai faceţi laba !

Jos cei de sus ! Sus cei de jos !

Trăiască Recviescat in pace ! 

Vivat Mortua Est şi Mortua West!

Altfel să s.-aleagă prafu’

Şi la dracu’, la Tanafu !

Ies, politikhal incest ,

La a-rest ! La a-rest !

 Dăunescu reales

Şi la munte , şi la şes !

Yeees ! Yeeees !   Yeeeeees !

Un pălmaş : Da ieşi dracului odată, batracianule !

( E săltat  )

Contramanifestanţi :

Huo, huideo, hauleo, 

Ole, ole,

Aulio şi  baftalo

La Cigmău  era mişto !

Tot mai jos şi tot mai sus

Ceauşescu  e răpus !

Spune-ţi, mă, unde l-aţi pus ?

E-ngropat către Apus ?

Mazilitu-l-au ,s-a dus,

Toate-s  az şi mâne nu-s !

Noi dorim  NEURO-News !

Euroi  şi minibus ,

Nu căruţe de Jan Huss !

Ia mai fuck you  fratre rus !

Grup de corbi heraldici :

Muie, muie,

Să intrăm îi U.E.

Sus, moo, pă stathuieee !

Ghăunhescu nu ie !

Bate-l-am în cuie !

Muie, U.E !

(Apar şi dispar dinspre uzină o duzină de subrete, toate goale, sunt duse la arest, pentru  relaj la ieşirea din  tură)

(O echipă locală reinstalează microfonul spart, Găunescu , în formă, saltă pe  platformă, cu-o burtă enormă, fără uniformă , parcă-i scos la normă :

GAUNESCU:

…Iubiţi-vă pe Bunuri !

Cumpăraţi „ Lăstunuri !

Unt pentru bobor

La trecutu-ţi mare, mare viitor !

 Iubiţi-mă, cetăţeni şi cetăţene,

 eu nu port  izmene

nici când sunt troiene,

beau din damigene,

dorm ca Diogene,

fac din toate rime,

nu mă-ntrece nime,

fac din caca bici,

nu mă-ntreci la spici,

tot cu muncitorii-s,

ura şi clitoris !

Uraaa şi clitoris !

(Massele e în  delir ) …

ACELAŞI

(după ce bea o canistră  cu  Coca :

                              (Acelaşi joc, în salturi scurte şi repezi, cu microfoane la două găuri ) :

Hai să poezim,

şi să ne iubim,

până îi halim,

că la vremuri noi,

 noi vom fi tot noi,

hai să cenaclim,.

să ne porcăim,

să vadă Niuyorku,

ce-i în stare porcu !

Şi sub cerul dalb

Io, Marele Alb !

Falangele din tribune:

Urrra !  Guuurrra !

O fostă preşedintă la kultură, (care a promovat cultul urii, dar şi-al gurii, carvazîcă ):

 -Vaaaai , tu, Găunescule, dacă ştiam eu când mi-o trăgeai în pivniţă la sediul judeţean, ce   va fi şi ce  tace gura dar  traduce curu’ ….…eheee, ţi-o tăiam,că şi-aşa abia ieşea de sub sertarele de slănină ! Cum dracu’ făcuşi că tot tu, totuşi  iubihirea ta, violator mic  şi  macru ??! Cum faci, mă ? Nu ţii minte că ţi-am băgat în dubă şase blănuri Vidra , două tone de salam de Haţeg şi un  kilometru de VIRŞLI  de la Ţebea ?!  Ingratule, uitaşi, mmmmuah !?

GĂUNESCU:–Mişule, de ce n-o saturi tu, mă, ia  adu-mi-o după spectacol, să o angajez la  stenograme şi dacă nu face nici faţă, nici spate, nici nudli cu  amigdalele, o bagi la criogenic, ca stoc biologic pentru fixarea virusului gripei aviare ori a vacii nebune !Sati, cretinule, că  te degradez, cei 44 de mucenici care au fost activişti şi ţi-am ordonat să-i  înflitrezi în opoziţie, au dat ceva date, funcţionează ?  Executarea !

Mişu (filând  un  copoi care îl filează ) :

Păi bossu,  aţi ordonat să-i fac cârtiţe, pentru turul doi al alegerilor, dacă veţi rămâne doar cu  Vadim sau Stolojanin ! Vă belesc ăia, scuzaţi, nu chestia, ci pe matale ! 

Un cetăţean

(intrat prin spate,scăpat de la lucru, schimbul trei :

 Măăăăăăă ! Trisexuaţilor, curtea marţiană, măăăă! Cetăţeni ai patriei voastre noi, deşteaptă-te, române !Io mi-s liber-schimbist  şi mă trag din tată-n fiu, aşa că  atenţiuneee !

Pentru liniştea voastră, fac un apel, veniţi cu toţii la sala de apel, că avem un patron miliardar indian englez cu sânge bengalez …taaare bun,  acum am rămas doar 2ooo din cei 23 de mii de salariaţi, dar va angaja o sută de paznici, că se fură fierul vechi , ca să-l cumpere tot patronii, aşa că ne scapă de şomaj. Ia la mini, Găunescu nu vă scapă, votaţi cu sindicatu, că văăăăă  fac pe toţi lideri şi  cu buticuri personale !

Tribuna :

Te pişi pe tine

Te pişi pe tine !!

Ruşinică   !!

Porta voce 1 : Ia , neamuleee ! Termopaneeee !

Porta voce 2 : Târnăcoape !!! Negociem tîrnăcoapeee , ia de vă faceţi case de lux ! Pipiţe dă grupănsex  şivibratoare de la gîgăuzi !

Porta voce 3 : Investim în nevesteee ! Ne vestim în investiţii şi refacm supoerstiţii !! Vindem viermi de mătase, gărgăuni, cartoaneee, ia neamule secondhandicapaţi dă  tehorii literanliceee !!!

Porta voce 4 : Târnacoapeee , cât încape, ciururi, greble şi tenebre , ia la mandea, metatexteee !

GĂUNESCU :

(doinind transpus :

Hai mândruţo-n cucuruz

Ca să facem un abuz

Că-n acest autobuz

Corpul  meu ieşit din uz

Face „zdrang „ şi-i găgăuz !

(Cere un prosop şi îl îmbibă, îl aruncă-n mulţime, este sfîşiat în delir. Prosopul)

-Gata , încetaţi focul ! De ăsta nu mă tem eu, e o muscă  !

 Pompieri ! Sunaţi-mă, sunt fierbinte ! De dorul vostru, de dorul  patriei, de dorul  gaiţelor , potârnichilor, găinuşelor, mistreţilor, caprelor, purceluşilor, Io, Marele Alb, vă recit ceva spontan :

(fluier de os, mult zice duios )

Uaaau ! Dorule, gaiţă dulce !

Nimeni n-are ghiers mai …muah !

….Doru-mi-i de mine însumi

De m-apucă râsu-plânsumi !!!

 Încetaţi focul ! Jos cei de sus !

Vă ordon, treceţi  Prutul

înapoi !

Găgăuzii sunt cu noi !

Tre-ce-ţi Prutu în- na- poi

Găgăuzii e cu noi !

Tavarişci , liubimi moi !

Nu mai vrem alt Cernobâl

Nici  molotov , nici fitil,

Nici Metodiu, nici Chiril !

Eu sunt Bossul cel viril

De la Nistru pân-la Nil

Rânza mea de şapte kil

O voi face big trotil

Să –i arunc pe toţi ….pe toţi….ăăă…ă

(Tuţărul, îl ajută ) …ăăăă….

….în Clinton Bill!

Jos cu ei, la Cernobîl !!!

Îndrăgostește-te de banal. Îndrăgostește-te în miros de carii și fast-food. În motorină (că e mai ieftină), în zgârcenie și în ceea ce trebuie.

Îndrăgostește-te în "tz"și în două puncte cratimă paranteză închisă. Îndrăgostește-te pe facebook și pe statusuri în whatsapp. În selfies, plimbări pe la mall, grătare și piepturi de pui la grătar cu cartofi prăjiți și salată verde. 

Îndrăgostește-te în forme fără fond. Cuvinte goale care nu înseamnă nimic. Doar persoanele se schimbă. Îndrăgostește-te de "iubi", "puf" sau "dragoste". Iubește-le banalul și păstrează-le pentru mesajul de la fix. 

Îndrăgostește-te în luni, zile, ore care par prea multe câteodată și prea puține totodată. 

Uită stelele, rock-ul și bărboșii. Alege incolorii, insipizii, inodorii. 

Îndrăgostește-te-n banal. Fii geloasă pe banal. Îmbrățișează banalul, plușurile și florile scumpe.

Suferă în banal. Sună. Plângi. Ascultă versuri banale. 

Culcă-te. Pune punct. Și trezește-te în banal. Azi. Mâine. Mâine.