Quantcast
Channel: Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Viewing all 9188 articles
Browse latest View live

Georgian Ghiță: „Cutia de chibrituri”

0
0

 

 

M-am ascuns lâng-o cutie de chibrituri

De multe ori îmi imaginez că nu eşti tu,

că e doar lumina care cade pe covor

sfâşiată precum un trup ce se zbate în visare

Tremur, izbit de amorul anarhic,

înstrăinat ca o candelă sudată

de vitraliile unui lăcaş tot mai gol

Un fragil păcat la buza oaselor,

mă-nţeapă cu-atâta vânt şi-atâta singurătate,

încât sufletu-mi pare foarte greu

de parcă atârnă de el un înger

Gândul începu să-şi dea ultima suflare,

aşezat pe mâna catranului miop

sărutându-şi ecoul strigătului de ajutor.


Constantin P. Popescu - Recenzie la volumul "Recurs la memoria nopţii" de Emilia Dănescu

0
0

 

Emilia Dănescu, Recurs la memoria nopţii”, ed. Singur, 2012

 

            Un nou volum de versuri cu rimă, o altă carte a editurii Singur, purtând nr. 26 în cadrul programului Întoarcerea poetului risipitor, îngrijit şi susţinut de Ştefan Doru Dăncuş, poartă paşii cititorului pe drumul sufletesc al unei poete - Emilia Dănescu - ce se află la a doua experienţă editorială, după volumul de debut, Zestrea toamnei. Un drum, intitulat Recursla memoria nopţii, descoperit din trăiri înţelese, exprimate poetic spre dăruire, împărtăşire dintr-un prea-plin care îşi cere dreptul la viaţă. Poeziile Emiliei Dănescu sunt ambrozii întru veşnicie (pag. 8, Cânt), chemări ale dragostei în perpetua tânjire către fiinţa iubită, recreată poetic astfel. Un rondel (Aureola ta, pag. 6) exemplifică această virtute a iubirii. Ideea efemerităţii oricărei zidiri omeneşti ce nu are drept temelie dragostea ca undă divină se desprinde din câteva poeme, semn al profundei meditaţii poetice: Clădim castele din nisipuri, / A doua zi cad sfărâmate, / Dar ridicăm noi alte ziduri / În calea lumilor famate (pag. 7, Blestemul iubirii); sau: Castele de nisip am construit, / Degeaba, tălpi de piatră le-au strivit! (pag. 9, Castele de nisip). Expresia zidirii poetice a Emiliei Dănescu îşi găseşte exprimarea în versuri precum: Cu palmele întinse peste timp, / Când florile de măr pe tâmple-or ninge, / Iubirea-mi va fi veşnic anotimp / Şi puritatea ei nu se va stinge (pag. 22, Flori de măr). Sunt versuri ronde pe hârtie (pag. 13, Crez literar), pe calea cărora poeta le aduce la lumină pentru cititor, cu bucuria unică a înălţării sufleteşti. Fie poezii inspirate de o călătorie, fie de amintirea unei prietenii poetice, descoperim idei născute din atente observaţii ale vieţii: Ne-ascundem făptura-n oglindă, / Uitând-o părăsită zile-ntregi. (pag. 30, Jocul de-a viaţa, prietene!). Unele poeme sunt rugăciuni, altele sunt încărcate de tristeţe sau de luciditate: Timpnu mai au deloc poeţii, / De petrecut şi de amor, / Când, ocolind vâltoarea vieţii, / Se sting încet, pe limba lor. (pag. 38, Menirea de poet). De asemenea: Mă-ntorc la mine, cea de altădată, / Să dau o şansă timpului trecut, / Iar cartea asta să se scrie-ndată, / Luând de mână îngerul căzut (pag. 37, Mă-ntorc la mine).

            Poezia ce dă titlul volumului se găseşte la pag. 52 şi defineşte drumul poetei: Locuiesc într-o copilărie târzie, / Veşnicia mă ţine de mână, / Scrijelesc cuvinte şi semne pe hârtie / Şi memoria nopţii le-adună (Recurs la memoria nopţii). Sunt versuri ca de romanţă, cu refrene ale melancoliilor de toamnă târzie, ca şi în volumul de debut, când ritmurile naturii se încetinesc în aşteptarea iernii (vezi pag. 24, Graiul copacilor). Paradoxală îmbinare de feminitate delicată şi furtunoasă pasiune, cântul Emiliei Dănescu e trist şi frumos: Mi-e sufletul o scoică / Şi perla un blestem, / Să-mi fii precum o doică, / Iubire, când te chem! (pag. 25, Iubire).

            Ideea principală a volumului e ideea iubirii etern re-descoperite, de care autoarea se simte bucuros-vinovată, la fel ca A. Păunescu. Ultimul rondel al cărţii nu este întâmplător: De dragoste sunt vinovată, / Pe viaţă voi fi condamnată / Să rătăcesc printre cuvinte, / Cântând iubirea mea cuminte (pag. 66, Vinovată de dragoste). Este sentimentul înălţător al sufletului din furtuni, imboldul poetic şi totodată sursa primordială a existenţei, depăşind orice rătăcire. De fapt, poeţii sunt risipitorii, rătăcitorii care totdeauna ajung şi se întorc mai bogaţi, îmbogăţindu-i pe ceilalţi cu zidirile lor, oricât de nesfârşit ar fi drumul. Este Întoarcerea poetului risipitor, o cale pe care Emilia Dănescuîşi aşterne paşii prin acest al doilea volum.

 

Constantin P. Popescu

Despre azi si maine

0
0

     Am bucuria apelor care curg din înălţimea cerească a sufletului şi mă înfăşoară destinul ca o manta de neprihănire. Îmi vine să trezesc din somnul vieţii pe toţi ce vor să caute fericirea. Azi şi mâine. Iată o menţiune destul de filozofică. Asta dacă vrei să aprofundezi cu inima şi mintea şi să pui voinţa la înaintarea spre optimismul adevărat şi nu spre falsul entuziasm al gândirilor aşa zise pozitive.

     Dacă azi e soare şi lumina te învăluie până în adâncul sufletului, mâine ar putea fi înourat şi atunci lumina din interior ar trebui să fie întipărită pe faţă pentru a putea simţi vântul răcoros adus de nori pentru a-ţi crea ambianţa necesară unui simţământ binecuvântat. Candida privire a florilor ar trebui amestecată cu mireasma parfumului lăsată de urma paşilor îngereşti ale sufletelor curate de pe pământ.

     Azi înseamnă acum, exact în momentul acesta. Mâine înseamnă mai târziu, cândva, în anumit moment. Iubirea aşteaptă, ea nu fuge şi nu se mâhneşte în faţa amânărilor şi a ezitărilor. Niciodată însă nu există azi şi mâine atunci când iubeşti cu adevărat. E lesne de înţeles că veşnicia e însăşi dragostea îmbrăcată în haine mereu de sărbătoare. Simfonia unei trăiri curate persistă peste vreme şi e cântată cu gingăşie de orchestra ochilor, buzelor şi a chitării inimii care cântă chiar şi cu lacrimi în strune.

    Azi şi mâine. O noţiune temporală ce te îndeamnă la cugetarea. Şi stă sub cascada clipelor care udă impetuos tâmpla pe care curge liniştit gândurile spre privire, limpezind-o. Cum am putea să ne raportăm, oare, la secundele nebănuit de grăbite ale ceasornicului pământean? Să nu pierdem niciodată trenul unei zâmbiri frumoase îngemănate cu seninătatea curcubeului. Să nu regretăm trecerea timpului care plouă parcă, cernindu-ne tâmplele şi transformându-ne din copii în adulţi cu vise şi dorinţi ce ţin în braşele lor finite, fiinţe iubite şi amintirile cele mai frumoase.

    Fiecare “azi” se transformă în mod misterios în “mâinele” ce ne presează sub greutatea atâtor neîmpliniri sau responsabilităţi. Luptăm cu înverşunare unul împotriva celuilalt şi uităm cât de finite ne sunt cărările şi umbletele pâmântene şi cât de limitat poate fi momentul şi unic! Cât de scurtă pare viaţa dacă stai puţin să contempli asupra trecerii ei! Se zice că în clipa în care te simţi presat de timp îmbătrâneşti. Dar, oare, aşa să fie? Oare, chiar îmbătrânim cu adevărat sau ne lăsăm în mreaja deşertăciunii (fiinţelor noastre de lut care se schimbă ca şi frunza, toamna) care reuşeşte să ne deznădăjduiască şi ne face să nu mai trăim cu bucurie aici pe acest pământ atât de efemer! Vârstele sunt ca nişte paşi în vreme; asemeni paşilor pe care îi parcurgem în fiecare zi pentru a ajunge la ţintele propuse.

    Azi şi mâine. Ce faci sau ai făcut azi, la sfarşitul unei zile? Ai iubit pe toată lumea? Ai făcut măcar un bine? Ai reparat un rău pe care l-ai făcut ieri pentru a fi mai plin de pace mâine? Am iertat cu adevărat pe toţi ce ne-au făcut rău? Da. Trebuie iertaţi pentru totdeauna pentru ca pacea divină să o avem în inimă şi să ne dea armonia vieţii şi zâmbetul adevărat pe buze. Da. Şi azi şi mâine. Gânduri azi, gânduri mâine.

   Aşteptăm azi un mâine mai fericit şi mai plin de speranţe. Cei care trăiesc alături de fiinţa iubită speră să realizeze cât mai multe lucruri. frumoase. Şi sunt posibile toate lucrurile dacă sunt făcute prin spiritul dragostei adevărate. Alţii care sunt singuri aşteaptă azi şi mâine să întâlnească marea dragoste alături de care să trăiască sau să-şi continue viaţa într-un chip creator. Cu mulţumirea şi evlavia în suflet..

   Dar între azi şi mâine suntem toţi care împreună putem trăi în armonie dacă avem în noi acea pace care întrece orice pricepere omenească. Adică pacea coborâtă din cer , care ne leagă de cer şi care ne dezleagă de timp şi spaţiu trăind astfel liberi şi neîncorsetaţi de nicio piedică în calea vieţii. Azi şi maine. Să iubim, să sperăm, să credem cu putere că suntem în mâna Creatorului. Să ne punem pe altarul Dragostei divine simţind astfel fiorul bucuriei, biruinţei şi a bunelor simţiri care cântă mereu acelaşi moment la plus infinit, oprind timpul într-un azi plin de împlinirile materiale şi spirituale.

Constantin P. Popescu: Camelia Iuliana Radu, „Tangerine Tango”, ed. Singur, 2012

0
0

                                      Camelia Iuliana Radu, „Tangerine Tango”, ed. Singur, 2012

     

Mărturisesc surpriza inițială a titlului: “Tangerine Tango”; m-a dus cu gândul fără să vreau la Led Zeppelin, dar surpriza a fost mai plăcută descoperind în autoare – Camelia Iuliana Radu– o poetă sensibilă și talentată, pentru care îngrijitorul proiectuluiÎntoarcerea poetului risipitor, poetul ȘtefanDoru Dăncuș, a ales a face o excepție de la regulă. Nu e o poezie cu rimă, așa cum a propus editorul, dar acest volum, al 22-lea al proiectului, are substanță. O substanță de Tangerine Tango, culoare cu privire dreaptă (pag. 8, Invocație), despre care am aflat destul de târziu că este culoarea anului 2012 în modă și nu numai, o nuanță de portocaliu, care alcătuiește o vie linie de trecere prin toate capitolele cărții. La rândul lor, titlurile și poeziile conținute în capitole sunt un fel de temă în temă, adică alcătuiesc un pretext al modei vestimentare. O posibilă motivație feminină, pentru că există o fină intuiție a poeziei dincolo de realitatea văzută, de iluzie, mai exact. Camelia Iuliana Radu se lasă în voia acestui val de intuiție poetică, fără a avea a se teme de ceva, cu un curaj aproape copilăresc și nevinovat, ca și cum ar mușca de exemplu dintr-o mandarină (oranj). 

      Cu tenta portocalie în fața ochilor, suntem ademeniți într-o călătorie necesară poetei: ...frumusețea / - dansatoare îmbătată de muzica timpului, // A fost nevoie să plec, / să am distanța necesară vederii mele (pag. 36, Urna cu vise). Ținuturile explorate sunt cu atât mai atrăgătoare cu cât sunt mai îndepărtate și mai exotice, de la Tibet, China, Japonia până în Scandinavia: Scandinavia mă aduce mai aproape, / curățindu-mi sângele, atunci când / virusul de asfalt își face loc (pag. 38, Lanuri de stele date în pârg). Avem alăturări contrastante: frunze în flăcări lângă o răcoare stranie, ascunsă în miezul de focși altele; avem o broderie de sentiment, vis și poezie capabile să producă tresăriri în emoția celui ce citește (oare nu aceasta este adevărata menire a poeziei?). Aproape oranj (pag. 27) poartă în vers mandarina, Bucegii, Japonia, Tibetul, India, până îți vei aduce aminte că poeziile sunt cutii de carton / în care se ascund toate sângerările lumii (pag. 28). Timpuri și viziuni îndepărtate, caleidoscopice, sunt evocate în poemul următor, Paznicul bibliotecii (pag. 29), dedicat Zilei Mondiale a Poeziei, 21 martie, în a cărui alcătuire descoperim și înțelepte reflecții: Chiar și aleșii pot trișa, / vechile năravuri nu se vindecă nici într-o mie de vieți, / le porți cu tine, până în ziua în care / lucrurile simple se vor întoarce. // tot ce ai urgisit prin minciună va pleca de la tine, / se va întoarce în miezul lucrurilor, / pentru că nu le-ai avut nicicând (pag. 30). Urmează o altă reușită, Fereastra, dedicată lui Nichita Stănescu, azi, 31 Martie: Între asfalt și frunzele copacilor era o fereastră, / Puteai să o intitulezi “Peisaj cu bărbat blond fumând” / dacă te uitai de departe... // te scufundai într-o sugestie / și parcă, între ramuri și privirea lui, / un pod verde cernea umbre peste trotuare (pag. 31).

      Volumul - cel de-al șaptelea al autoarei, o cifră cu încărcătură magică – este o posibilă interfață între rutina zilelor și suflet, o ușă deschisă cu cheia bine stăpânită a revelației poetice, în starea de percepție deosebită, de conștiință deosebită chiar, pe care o reprezintă poezia. Modernă și actuală, încărcată de șarm și emoție, de imagini uneori cosmice, alteori contradictorii, dar cu toate surprinzătoare ca o colecție nouă de modă. Titlurile celor cinci părți - Tendințe, Atelier pentru design interior, Haute couture, Prêt-à-porter și Colecții de toamnă - sunt adevărate simboluri în conținut, un fel de fină ironie adresată lumii actuale, căreia Camelia Iuliana Radu preferă să-i dezvăluie chipul ascuns în iluzie, cu toate riscurile, bucuriile și durerile inevitabile unei astfel de întreprinderi. Este minunată împletirea de detașare și implicare în același timp, de regăsire și abandonare perpetuă, ca forme de trezire a conștiinței prin arta poeziei.

      Închei cu un citat din ultima poezie a volumului: Se cască gura unei tendințe oranj, / prinde în ea trupul voinței, îl mestecă până rămâne / un bol alimentar iute-fierbinte. // Nu mai știu unde sunt, / am alunecat în sensul de după sens, / pândea de atâta vreme înțelegerea mea, / simțurile amorțite – sau o iluzie despre lume - / și deodată, / din oglindă, / a sărit privirea cu care mă înhaț, / un dans în doi, patetic, / cu foamea pre foame călcând (pag. 62, Tot ce aș vrea să văd). Poezia Cameliei Iuliana Radu degajă un iz de meditație aproape inițiatică, ducând gândul către același etern creuzet al înțelepciunii – Tibetul – unde culoarea dominantă este și Tangerine Tango.

      O (altă) reușită a poetei și a editurii Singur.

                                                                                            

Dominic Diamant: O POVESTE DE POVESTE

0
0

UN CANDIDAT PROSPER LA FERICIRE

           

           

                                                                                    Motto : »Doamne…ridică-mă

                                                                                                Şi fă-mă fericit… »

                                                                                                            Eugen Ionescu       

  1. 1.

           

Am trăit şi am trecut prin atâtea,bucurându-mă de prezenţa în două secole, întristându-mă şi îngrozindu-mă de cele văzute,dinamica vieţii m-a balansat de la un pol la altul al existenţei şi de la Nadirul la Zenitul ei,m-am exprimat, cu şi fără har,sub masca de clovn a prostologiei,minunându-mă şi minunând,încât,ajuns la această vârstă onorabilă,ar fi păcat şi nedemn de mine să depun armele.

Cerebelul meu nu s-a uzat într-atât, încât bibilica să nu-mi mai poată  produce surprize.

Eu nu m-am hodorogit într-atât,încât să mă lungesc pe marginea şanţului şi să cer îndurare.   

Lumea,fie ea şi sub spectrul (zodia) Apocalipsei,nu s-a bulversat într-atât, încât să nu te mai poţi mişca pe căile ei.

În consecinţă,am suficiente motive să nu renunţ la marea mea pasiune şi iubire,cultivarea cuvântului liric,slujirea cu devoţiune a limbii  strămoşeşti.

Fie ca Tu,Doamne,să mă auzi şi să-mi acorzi în continuare nesperatul privilegiu de a mă bucura încă de viaţă şi de a-mi împărtăşi bucuria cu semenii mei !

                                                -xxx-                                  21  noiembrie 2012

« Romanul care nu s-a scris »  e chiar în scrierile mele ce împlinesc un nobil vis pierzându-mi urma printre stele.

Iar în acest roman de vis e prezentată cu fervoare iubirea care s-a înscris pe-orbita  ei nemuritoare.

Opusculul testamentar în poezia lui cuprinde tot focul unui temerar cu pulsul lumii suferinde.                                      -xxx-

 

E de tot hazul şi necazul să prezint o situaţie ce mă reprezintă în ipostaza mea crepusculară.N-aş face-o dacă m-ar lăsa indiferent.Mai mult ca sigur că mă afectează,de-i găsesc justificarea şi locul aici.

            În mintea mea ca un dospit ghiveci

Confuziile-n trombă se adună

Şi, strânse ca seminţele-n dovleci,

Fac împreună casa cea mai bună

            De vină-s neuronii decrepiţi

Ce-au împânzit memoria-mi profundă

Cu o reţea haotică de biţi

De-i imposibil să mai corespundă

            De-aici,comportamentul meu hilar(bizar)

Care produce doar amuzamente

În arealul din Dejagaskar

Doar eu sunt rece la evenimente

            Puţin îmi pasă mie că ai mei

S-asociază şi îşi râd de mine

Căci, fericiţi,ignoră că şi ei

Sînt programaţi la fel, când ceasul vine.

                                                -xxx-                                         

Există oameni care,să-i pici cu ceară,nu pot vedea mai departe de vârful nasului.Au dus-o bine în comunism prin faptul că se aflau în sistem şi aveau partea lor de pradă iar acum,la 23 de ani de aşa-zisa lui cădere,nu contenesc să se laude cu trecutul lor glorios.

În această situaţie se află şi un vecin de pe strada mea,cu care,mi-amintesc bine,am mai  avut divergenţe şi confruntări.Tipul,care e supranumit de noi Inspectorul,e cunoscut în tot cartierul, pentru imaginea lui statuară şi impozantă,pentru predispoziţia lui la gargară gregaro-hilară cu oricine se întâlneşte în frecventele-i peregrinări pe străzi şi prin pieţe.

Ei bine,datorită faptului că în timpul comunismului a lucrat la CFR pe un post care-i permitea multe,bibicul nu mai conteneşte cu întâmplările sale pline de succes.Cum lucra în sectorul comercial,iniţia şi participa la tot felul de acţiuni care şi acum îi trezesc nostalgia.

Nu de mult, racolându-mă pe stradă,mi-a povestit întreaga tărăşenie cu o călătorie până la Praga,la un meci de futbol,aranjată de el cu superiorii lui.Cum au obţinut cinci vagoane,bine garnisite cu vagonul-restaurant şi cu toate ingredientele ce le-au permis o călătorie ca-n filme,care nu se poate uita.

Astăzi mi-a stricat ziua din nou,povestindu-mi despre altă călătorie.Pe un traseu Bucureşti-Timiş,de pildă,vagonul-restaurant deţinea 200 de kg.de carne,care se consuma integral.Şi aici puncta,cu toată mândria şi satisfacţia,cât şi cum se lăfăia împreună cu tot personalul garniturii de tren,cum până şi femeile de serviciu erau mulţumite de rezultatul prestaţiei lor,obţinând nu numai de-ale gurii ci şi câte-o sumă de bani bine-venită.

La intervenţiile mele surescitate prin care susţineam că traiul lor de barosani se baza pe crimele sistemului,rămânea ferm pe poziţie,acuzând sistemul capitalist actual,cu nimic mai presus decât cel comunist.Ca să nu mai spun că,nevăzând mai departe de lungul propriului nas, o ţinea una şi bună,cum că el n-ar fi avut nimic de-a face cu comunismul,lucrând în comerţ.Ca şi când acest sector n-ar fi făcut parte din sistem.

Ca personajul meu,care nici nu se afla măcar pe o treaptă superioară  din sistem,sunt încă destui indivizi.Aceştia au rămas iremediabili nostalgici şi nu-i poţi scoate din ale lor, oricâte eforturi ai depune.Ei vor regreta până la moarte înlesnirile şi avantajele pierdute.Iar nebunia de acum,tot de sorginte comunistă şi cu personaje asemenea,îi scandalizează şi-i nemulţumeşte la culme.

                                                -xxx-

Am citit în revista “Constelaţii diamantine” articolul lui Adrian Botez despre „Antologia Paradoxistă Internaţionlă”,volumul VII,a lui Florentin Smarandache şi,drept urmare,a rezultat următoarea zicere paradoxistă                          

Paradoxal e însuşi acest paradoxal / Ce însoţeşte schemele strict paradoxale /Pentru că-n contradicţia-i n-are un rival / Iar când te simţi în slavă, îmi eşti luat la vale.

-xxx-                                            22 noiembrie 2012

            Aud la radio,la micul dejun,ce discuţii se poartă, referitor la lecturi şi importanţa lor.

E de tot râsu-plânsul.Societatea noastră se află într-o degringoladă de proporţii,din care nu văd cum am putea ieşi,cel puţin deocamdată.Totul e pervertit,deşănţat,decăzut şi degenerat,astfel încât,practic,nimeni nu mai ştie ce strategii ar trebui aplicate pentru o redresare.Şi, cu cât se tergiversează în luarea măsurilor,cu atât dezastrul în care ne scufundăm e mai adânc.

            Mi-am îngăduit să creez pe această temă poezia ce urmează.

                                    UN SPORT EXTREM…

O rundă de lecturi particulare

                        E-un sport extrem de nobil şi frumos

                        Căci practicat statornic,îţi năzare

                        Spre culmi de vis şi nicidecum în jos

                                    Septuagenara mea-ndeletnicire

                        Mă-ndrituie să mă pronunţ sfios

                        Nu ştiu o altă probă, să aspire

                        Participanţii cu mai mult folos

                                    Specialist în slalom la-nălţime

                        Pe culmi la care nici că am visat

                        Deliciul extazelor sublime

                        Mă înfioară,veşnic însetat

                                    Nu ţin cu pumnu-n pieptu-mi a mă bate

                        Să mă dau grande ca un arogant

                        Dar mi-am găsit deplina libertate

                        În stadiul suprem de diamant.

                                                -xxx-                                          

            Doru Sazartinus s-a întors din Australia după un sejur de aproape trei săptămâni.Mi-a făcut o vizită şi m-a năucit literalmente cu poveştile lui.Altă lume,altă mentalitate,alte obiceiuri.Şi totul la preţuri destul de usturătoare.

            Încât mă întreb,tot nedumerit,de unde o fi având omul acesta atâţia monei care să-i permită o asemenea aventură antipodică.Pentru că,după modul cum mi-a descris lucrurile,cu atâtea schimbări de avion,cu atâtea deplasări dintr-un loc în altul prin oraşele australiene,a fost o mare şi adevărată aventură.Bravo lui,ce-aş putea să spun ? Când l-am întrebat ce i-a rămas de văzut,dând tot eu răspunsul în glumă,referindu-mă la cosmos,mi-a răspuns că are în vedere ca în 2017 să ajungă pe coasta estică a Statelor Unite.Păi,şi de data asta,ce-aş putea zice decât să–l ajute Cel de Sus şi Maica Domnului,că e un  băiat de nota 10.

                                                -xxx-                                           23 noiembrie 2012          

            Azi am scris drept comentariu la articolul „România profundă” de C.Stănescu,în rev.”Cultura” următorul catren

                              Cine nu crede-n ţara lui profundă

                     Nu de sub ierburi şi din cimitire

                     E-un om pierdut,pustiul îl inundă

                     Şi moare,neputând să mai respire.

                                                -xxx-                                                24 noiembrie 2012     

            Mă bucur că astăzi,graţie înţelegrii şi sprijinului acordat de d-l Cătălin,fiul meu,care m-a dus cu maşina,am reuşit să ajung în Curcania,fie şi numai pentru mai puţin de o oră.Astfel m-am pricopsit cu 30 litri de vin şi 10 l de ţuică,pe care i-am aranjat ca într-un bar, pe o poliţă din magazie.Afacerea m-a costat ceva,dar merită.De sărbători vom avea şi noi licori la masă.

            Totodată am reuşit să le duc şi cărţulia „Ca-n ultima clipă”,cu dedicaţiile respective.Vreo douăzeci de exemplare.Pomana mea !

            Pe la orele 16 m-am trezit cu un telefon de la Constantin Lămureanu din   Constanţa,fostul meu editor,care a ţinut să-mi mulţumească pentru exemplarul trimis.

                                                            -xxx-                                    25 noiembrie 2012     

            Am reluat ideea din comentariul la “România profundă” de C.Stănescu din rev.”Cultura” şi am dezvoltat-o în versurile ce urmează :

                                    SUNT PERSONAJE CE NU CRED…

                        Sunt personaje ce nu cred o iotă

            În semenii din patria profundă

            Ce-având în necredinţă o marotă

            În propria micime se a(scu)fundă

                        Considerând că-s tipi dintr-o bucată

            Justiţiari,acuză cu-o fervoare

            Pe care n-au avut-o niciodată

            Doar să braveze,falnici,cât îi doare

                        Sărmani de ei,aceştia ignoră

            Viaţa în cu(ră)minţenie şi trudă

Departe de-orice faună şi floră

            Ce-n showuri orgiastice asudă

                        Cine nu crede-n ţara lui profundă

            Nu de sub ierburi şi din cimitire

            E-un om pierdut,pustiul îi inundă

            Şi moare,neputând să mai respire.

                                    -xxx-                                                         

            Poezia a fost publicată în numărul de azi al revistei „Singur”.De ce nu m-aş bucura, dacă trece vremea mea ?

            Şi-acum să ne mai jucăm puţin.A se observa cuvintele din versuri formate prin îmbinări şi scrise cu litere mari.

                        Unde NI-S TRUbadurii de-altădată

            Unde NI-S TRUfandalele de vis ?

            NebuNII-S TRUpa ce o face lată

            Iar buNII STRUmfi nu au nimic de zis

                        NI-S TRUfele culese de cadâne

            Acolo unde tipii NI-S TRUfaşi

            DeNIS TRUfiei inamic rămâne

            Cu cei ce NI-S TRUdiţi şi nevoiaşi

                        O,DE S-Ar face pe pământ dreptate

            Le-aş ferici să văd cum întregesc

            Moldaviile silnic disparate

            Înfloritor,pământul românesc (strămoşesc)

                                    -xxx-                                               26 noiembrie 2012

            M-am cam săturat de monotonia şi stereotipia creaţiilor mele.Vreau altceva,mai acaparant,mai seducător şi tulburător totodată.M-am tot gândit şi am găsit.Iată minunea.

                                                O POVESTE DE POVESTE

                                                 -Incredibilă dar adevărată-

                                                                                   

                                                                                    Moto Suntem datori cu tot ce-avem

                                                                                                Iubirii.Doar ea ne izbăveşte

 de păcat”.

                                                                                                                        D.Diamant                             I-am pus gând rău acestei fermecătoare şi unice scriitoare chiar în momentul când am terminat de citit prima ei carte.O revelaţie,o minune !

Modul absolut personal şi original în abordarea veşnic actualei probleme a erosului,cu o intrigă şi un deznodământ insolite,cu personaje puternice,excelent conturate şi valorificate în pagină,cu întâmplări imprevizibile şi paradoxale,pline de suspans şi poezie,implicând firesc tragicul şi absurdul,ei bine,mărturisesc că a declanşat în sufletul meu cele mai tainice resorturi,neîncetând, după aceea,s-o caut şi s-o urmăresc în toate publicaţiile,evenimentele literare şi-n biblioteci.Persoana în chestiune a ajuns să mă obsedeze până şi în vise.

Nu mă preocupa într-atât frumuseţea ei evidentă şi incontestabilă,etalată pe coperta cărţii,cât înzestrarea ei cu cele mai alese însuşiri, ce-ar fi putut tulbura până şi o piatră inertă şi rece.Cu cât mă apropiam mai mult de universul ei lăuntric,atât de luminos şi cuceritor,cu atât simţem că devin mai dependent de existenţa ei unică.

Din păcate nu puteam anihila depărtarea dintre noi,situându-ne la antipozi,chiar dacă m-aş fi bucurat de ultimele recorduri ale tehnologiei din comunicare.Eram încă imobilizat la pat,în urma acccidentului suferit care se putea finaliza mult mai rău.Şi-i mulţumeam Creatorului pentru îndurarea Sa,acordându-mi privilegiul de a mă bucura în continuare de marele miracol al vieţii.    

Surpriza descoperirii ei devenea şi mai emoţionantă, văzând cu câtă acribie şi profesionalism îşi susţine prestaţiile hermeneutice şi po(i)etice.Prezenţa în publicaţiile literare şi de specialitate era tot mai prodigioasă.Iar demonstraţiile şi argumentaţia fără cusur erau greu dacă nu imposibil de combătut.

O adoram resemnat ca pe o rară minune dumnezeiască,nelipsindu-mi cu totul o fărâmiţă de speranţă într-o posibilă,eventuală întâlnire face a face,cine ştie unde şi când pe lumea asta.

Ca să le pună capac la toate şi să mă dea definitiv pe spate,tânăra magiciană edita carte după carte,într-un ritm ameţitor,făcând furori în toate colţurile lumii.Întrucât nici un opuscul nu semăna cu celălalt şi toate purtau aceeaşi puternică şi inconfundabilă amprentă stilistică.De parcă însăşi divinitatea cu cohortele-i angelice s-ar fi pogorît asupra ei,investind-o cu acele haruri miraculoase,extrem de rare şi tulburătoare.

Tot mai des mă trezeam suferind în tăcere pentru faptul că nu ştiu şi nu pot ajunge să mă bucur cu făptura care mi-a stârnit o asemenea devastatoare pasiune.Simţeam cum mă topesc ca o lumânare de dorul ei crescând copleşitor.

Până şi scrisul,întrucât şi eu sunt un onest slujitor al lirei,un ilustru anonim,mi-a devenit mai nervos,mai vibrant şi nestăpânit,nemaiputându-mi controla întrutotul seismele profunde pline de efuziuni şi nostalgie.

Acceptarea acestei fecunde entităţi în universul meu lăuntric,atât de entuziastă, mi-a influenţat şi schimbat întregul comportament,de nu mă mai pot stăpâni,inundat de o năvalnică şi alinătoare lumină.Dorul mă sfâşie,iubirea mă înalţă,plutesc ca un fulg.

                                                -xxx-

Scriu ca un posedat,mobilizat de gândul că, poate, şi ea mă va descoperi şi va vibra cu aceeaşi frecvenţă.Trimit cu îndârjire publicaţiilor,îmi editez cu o fervoare rar întâlnită cărţile,doar-doar se va întâmpla minunea.

Nu ştiu cât de inspirat sunt,cât de mult m-a hărăzit de Cel de Sus,câte şanse de reuşită pot avea,dar gândul că Ea m-ar putea descoperi şi iubi,îmi dă aripi şi mă încarcă ,nici nu vă puteţi imagina,cu o energie fantastică.

Pe măsură ce cărţile mele apar şi se vând ca pâinea caldă,suferinţa provocată de accident se diminuează,piciorul afectat se reface iar speranţa mea creşte tot mai mult.Am dreptul să mă gândesc că ar fi posibil să ne întâlnim şi să ne cunoaştem.Nu atât pentru a ne deda deliciilor erotice cât pentru  a trăi împreună momente unice de exaltare spirituală neîngrădită de nimeni şi de nimic.

Timpul se derulează inimaginabil de iute şi trepidant.Cu evenimente incredibile,năucitoare şi stresante.Ai putea crede că lumea a luat-o la vale şi se rostogoleşte ca un bulgăre uriaş,fără a putea fi oprit de cineva.N-am nici cea mai mică idee despre proiectele mele viitoare.Recunoaşterea şi confirmările îmi par atât de iluzorii.Singurul motiv care mă ţine în viaţă,dându-mi puteri să cred în sacralitatea şi frumuseţea ei nemărginită,este existenţa tinerei femei creatoare care mi-a cucerit definitiv sufletul.Pentru ea aş fi în stare să muncesc zi şi noapte,scriind şi iar scriind capodopere,numai să intru în graţiile ei.

                                                -xxx-

Aflu cu maximă surprindere şi nelinişte că peste două săptămâni se va desfăşura cu mare tamtam un târg internaţional de carte,unde vor fi invitate personalităţi dintre cele mai marcante ale scrisului de pretutindeni.Doamne,nu se poate ! îmi scuip înfrigurat în sân.Dacă e invitată şi Ea…Simt că emoţia mă gâtuie,abia de mai pot respira.

Încet-încet îmi revin şi încerc să-mi pun ordine în lucruri.Vorbesc cu editorul ultimei mele cărţi,făcându-l să înţeleagă că problema m-ar interesa din pură curiozitate.Confratele,fiind şi el scriitor,rezonează şi-mi dă asigurări că-mi va fi alături la o nouă lansare de carte.Ar fi tocmai momentul potrivit  să sparg orizontul de aşteptări.

Mă interesez asiduu şi aflu până la urmă că şi distinsa mea scriitoare de la antipozi este invitată de onoare. Simt că sunt terminat.N-am mai păţit aşa ceva de când mă ştiu.Doamne,o voi vedea în toată splendoarea ei ! Dă-mi putere să pot face faţă evenimentului,să nu mă fâstâcesc,să nu mă pierd ! E vital pentru mine.

                                                -xxx-

A sosit şi ziua cea mare.Târgul şi-a deschis porţile,grandios şi generos.E o animaţie şi-un zumzet cum nu s-a pomenit.

Editorul meu s-a ţinut de cuvânt şi-mi face companie la standul obţinut.Vizitatorii se perindă în valuri,constată şi cumpără ce le place.Nimeni nu ştie ce e în sufletul meu.Nici măcar editorul.Atât ar mai trebui,să devin şi ţinta ironiilor sale.

Cum exemplarele rămase disponibile pentru vânzare s-au epuizat repede,mă despart de editor în cei mai buni termeni şi mă fac nevăzut în mulţimea vizitatorilor.

Nu fac prea mulţi paşi prin aglomeraţie şi,Doamne,îmi stă inima-n loc.La un stand bine mobilat se află chiar Ea,adorata şi inaccesibila.Iradiind de tinereţe şi frumuseţe.Cum să mă apropii şi s-o abordez într-un mod elegant,care să nu deranjeze şi să bată la ochi ? Doamne,ajută-mă,nu mă lăsa !

Îmi fac loc,ajung în faţa ei şi,ca potopit de lumină,solicit o carte cu dedicaţie.Când mă priveşte,rămân trăznit.

-Dar eu vă cunosc ! Nu sunteţi distinsul şi inegalabilul  autor al  capodoperei „Iubirea –izvorul şi chintesenţa vieţii”, tradusă în atâtea limbi ? Şi,scrutându-mă,o văd cum se îmbujorează şi-i curge o lacrimă pe obraz.Să ştiţi că vă iubesc şi pentru acest motiv am acceptat invitaţia la Târg.Sperând din tot sufletul să vă întâlnesc.Iată că bunul Dumnezeu a vrut să ne întâlnim şi să ne cunoaştem ! Şi,vizibil transfigurată,mi-a cerut îngăduinţa de a mă săruta şi îmbrăţişa.

A fost momentul astral al vieţii mele.Îmbrăţişarea şi sărutul au durat o veşnicie.În faţa tuturor vizitatorilor care au rămas mască şi au izbucnit la unison în aplauze furtunoase şi interminabile.

Pe feţele noastre se putea uşor distinge lumina fericirii.Mai cu seamă când am auzit din guriţa ei că e dispusă să rămână  cu mine sau,dacă accept,să plecăm împreună.Şi,cum cunoştea  la perfecţie limba română,fiind un hobby al ei, am rămas înmărmurit auzind-o

-Hai,ti rog,în Haiti !

Cum aş fi putut s-o refuz ?  Am lăsat totul în grija susţinătorilor noştri şi,peste o oră de aşteptare,ne aflam la bordul unui avion de mai mare frumuseţea cu direcţia Haiti.

                                                -xxx-

P.S.-                            Eu am înnebunit de tot

                        Cum nebunia să o scot

                        Din cerebelul meu altfel

                        Decât ca un Mefistofel

                        Creând şi tot scriind de zor

                        Până devin nemuritor.?

                                                -xxx-                                  27 noiembrie 2012 

Poeme de Georgian GHIȚĂ

0
0


1. Metastaza iubirii

Ai fireşte ochi albaştri, gura dulce, părul lai,

Şi un voal croit cu grijă de vreun maestru de strai

Paşii tăi, expresia-ntreagă, trandafirii de pe buze,

Mi-amintesc neîncetat de cea mai scumpă dintre muze.

Tot ce vede ochiul meu în mirifica-ţi făptură,

Mai întâi mă copleşeşte, şi-apoi mă umple de ură

Ah! Aş pune totul, pe un proaspăt postament,

Şi-aş lăsa pe el sărutu-mi, ca un simplu ornament.

Iar cum aura-ţi celestă te încinge-aşa soresc,

Aş dori desigur, veşnic, negreşit să te privesc!

Nu eşti spin, eşti floare rară, clipa vie dintr-o poză

Poezia şchiopătează şi-uneori se schimbă-n proză.

 

2. Ca şi când

Pentru tine totul e ca şi când am fi pe o arcă,

E ca şi când am călători perpetuu către moarte

Cu pânzele jos, de amor şi de sfadă făcuţi leoarcă,

E ca şi când nu am avea nici o salvare aparte.

E ca şi când am trăi în vis şi cuvintele noastre,

Ar fi fluturi tineri ce se plimbă pe un prilej înserat

E ca şi când stelele ar rupe grilajul boltei albastre,

E ca şi când sentimentele defilează moderat.  

E ca şi când totul e inutil şi absurd, şi fără fler,

E ca şi când nu există adevăr şi nici minciună

Urăsc acest ’ca şi când’, şi-aş vrea să mă dezic de el,

Urăsc că nu putem ieşi din poveste împreună.


3. Nopţi

Nopţi de trudă, nopţi ca varul,
Limpezi cum sunt norii toamna
Nopţi ce Luna îşi vrea darul,

Prefăcându-se în doamna.

Nopţi de chin şi râvnă pline,
M-aţi vrăjit o viaţă-ntreagă

Tinereţea mea cea tristă,

Parc-o văd într-o teleagă.

Mofturi agăţate-n stele,
Vi le dau, sunt ale voastre

Toate gândurile mele,
Toate nişte nopţi albastre.


Stau mereu cuprins de doruri,
Fermecat de slabe vise
Nopţi ca îngerii în stoluri,

Zboară cu-aripile-nchise.

Pătrund zorii şi anină,
Cu-ale lor capcane grele

Fluturi palizi de lumină,
Pe obrajii feţei mele.


4. Lumini de sânge

În bezna umedă, lumini de sânge,

Roiesc profund ca nişte ochi alerţi

Iar mâna mea sălbatică, le frânge,

Lăsând în urmă numai stropi inerţi.

E ceas târziu şi vraja nu mai bate,

Lumini se sting, dar altele apar

Sclipesc încet pe un crâmpei de noapte,

Căldura lor e rece, zâmbesc, apoi dispar.

Noapte fără vis, repaus trecător,

Parfum lugubru se-aşterne-n zare

Îngeri însetaţi, zbătându-se pe-un nor,

Cad unul după altul în uitare.


5. Melancolicul străjer

Liniştea se strânge-n tâmple,

Ceasuri dulci încep să vină

Picur de argint, scânteie,

Steaua nopţii cea senină.

Braţele-şi încrucişează,

Clipa se opreşte-n loc

Peste frunte-abandonează,

Diademe moi de foc.

Starea grea de caznă trece,

Ca un brav soldat răpus

Cu un ochi ceva mai rece,

Priveşte totul din apus.

Iar începe să vegheze,

Intre Ea şi ‘naltul cer

Prins ca între piuneze,

Melancolicul străjer.


6. Suspin de toamnă

Pe buzele-mi coapte ca două gutui,

Se plimb-amintiri şi picuri destui

Şi braţul sculptează o coală mai rea,

Iubirea azi tace, tăcerea e grea.

Nesigur ca robul, ce calc-un rubin,

Din visul de toamnă, astăzi mă-nchin

E totul în jur înecat în parfum,

De-ai fi iubito lângă mine acum...

Tăcut şi singur privesc în declin,

Nuanţă de fapt cu ton de suspin

Prin ochii nopţii, jilavi şi căprui,

Doar Luna renaşte pe-un ram de gutui.

Doar acolo

0
0

 

unde simţi

cum respirã pãmântul

unde mama

te-a luat de mânã

şi te-a învãţat

sã mergi copãcel

doar acolo apele îşi simt

limpezimea

şi porţi pe buze strãlucirea

din cântecul inimii

doar acolo ţi-e drag

soarele

cum coboarã în amurg 

vara

doar acolo

la tine acasã

eşti zeu.

 

 

Dragoş Lucica

Gheorghe Mizgan: VOLUME DE POEZIE de la Ed. Singur LANSATE LA GAUDEAMUS BUCUREŞTI 2012

0
0

 

Târgul de carte GAUDEAMUS, 25 noiembrie 2012, Lansări Editura SINGUR

 

 

 

 

 

 

 

 

            În cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, 2012, ediţia XIX-a, Complexul Expoziţional ROMEXPO, Bucureşti, conform comunicatului de presă privind Editura Singur, semnat de Emilia Dănescu, pentru duminică, 25 noiembrie 2012, a fost prevăzut următorul porgram: ora 10.30 – prezentări de carte: Antologia Poeme hai-hui, vol.1 şi vol.2, Editurile Grinta & Singur; ora 11.00 – lansări de carte: Marilena VELICU - ,,Lasă-mă să cred’’(poezie) şi Gheorghe MIZGAN - ,,Roua din cuvânt’’(poezie); ora 12.00 – lansare/ prezentare volume de poezie cu rimă cuprinse în Proiectul, scriitorului Ştefan Doru Dăncuş, întitulat ,,Întoarcerea poetului risipitor’’, cuprinzând un număr de 35 de volume de poezie: 1.Adrian ERBICEANU – Printre silabe, 2.Eugen EVU – Aumbre, 3.Vali NIŢU – ciclul eu-lui, 4.Rodica CERNEA – O pleoapă peste lumea mea, 5.George COANDĂ – Secretul clepsidrei, 6.Mariana ROGOZ STRATULAT – Tăceri, lacrimi şi iubire, 7.Harry DANCIU – Alt fel de nume, 8.Florin GRIGORIU – Oglinda rondelului, 9.Gheorghe MIZGAN – Dilema clepsidrei, 10.Violetta PETRE – Când dimineţi se-ascund, 11.Constanţa ABĂLAŞEI-DONOSĂ – Poezii pastelate, 12.Cristian Gabriel GROMAN – Gânduri, 13.Marilena VELICU – Vise prăfuite, 14.George FILIP – Fântâna dorurilor, 15.Ion ROŞIORU – Trecutul afectiv se pierde, 16.Llelu Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU – Nisipuri pe vânt, 17.Ioana VOICILĂ DOBRE – Poeme desuete gravate în suflet, 18.Gheorghe VICOL – Invitaţie, 19.Leonard Ionuţ VOICU – Singur şi departe, 20.Melania RUSU CARAGIOIU – Pinteni de năluci, 21.Lia Filoteia RUSE – Mirare, vrajă, vis, 22.Camelia Iuliana RADU – Tangerine tango, 23.Luminiţa AMARIE – Destin făcut dintr-un cuvânt, 24.Valentin MACAVEIU – Poeme de umplut volumul, 25.Constantin MIRONESCU – Fanta de lumină, 26.Emilia DĂNESCU – Recurs la memoria nopţii, 27.Stelian PLATON – Nu suntem îngeri, 28.Mihaela BANU – Ne învârtim în cercul vieţii, 29.George ANIŢESCU – Catrenele anotimpurilor, 30.Elena SPIRIDON – , 31.Mărioara FLAIŞ – Revărsări spre revărsat..., 32.George IONIŢĂ – Cuvinte tăcute..., 33.Dominic DIAMANT – Ca-n ultima clipă, 34.Vasile TĂRÂŢEANU – Între spovedanie şi rugă, 35.Ştefan Doru DĂNCUŞ – Întoarcerea poetului risipitor. Prezintă: Mihai ANTONESCU, Dan ŞALAPA, Georgeta Muscă OANĂ, George COANDĂ, Vali NIŢU, Constantin P. POPESCU, Violetta PETRE, Rodica CERNEA, Emilia DĂNESCU, Ştefan Doru DĂNCUŞ şi autorii participanţi. Standul Editurii SINGUR, Târgovişte, a fost amplasat la nr.15, parter, alături de Editurile: EIKON, CASA CĂRŢII DE ŞTIINŢĂ, LIMES şi CHARMIDES. La ora 11.00, într-o atmosferă festivă, în care cărţile dominau retina, într-un decor floral şi în prezenţa oamenilor iubitori de poezie, scriitorul Ştefan Doru Dăncuş a declarat deschiderea oficială a lansărilor de carte, punând întrebările provocatoare: ,,De ce se scrie poezie? De ce îşi aruncă autorii banii pe cărţi? Şi, de ce această obsesie a scrisului?’’ Marilena VELICU, la lansarea cărţii ,,Lasă-mă să cred’’(poezie), a declarat: ,, scriu ca să mă eliberez, scriu pentru că iubesc poezia, pentru că iubesc rima în primul rând, aşa cum l-am iubit pe Eminescu şi îi iubesc poeziile lui’’. Gheorghe MIZGAN, la lansarea cărţii ,, Roua din cuvânt’’(poezie), a spus: ,,Pentru mine scrisul este o compensare, o echilibrare a spiritului, a sufletului. În poezie găsesc refugiu...îmi place ca poezia să transmită ceva cititorului. Poezia există în forma ei mai mult sau mai puţin abstractă, sub forma tipărită ori pe display, prinzând viaţă cu fiecare citire, versurile încărcându-se de vibraţie într-o percepţie proprie fiecărui cititor’’. Printr-o punte spirituală a antologiilor ,,Poeme hai-hui’’, vol.1 şi vol.2, s-a trecut la lansarea volumelor de poezie cuprinse în proiectul ,,Întoarcerea poetului risipitor’’. Au fost prezenţi, vorbind despre cărţile lor şi recitând poezii: Vali NIŢU - ,,Ciclul eu-lui’’, Rodica CERNEA - ,,O pleoapă peste lumea mea’’, Mariana ROGOZ STRATULAT - ,,Tăceri, lacrimi şi iubire’’, Florin GRIGORIU - ,,Oglinda rondelului’’, Gheorghe MIZGAN - ,,Dilema clepsidrei’’, Marilena VELICU - ,,Vise prăfuite’’, Luminiţa AMARIE -,,Destin făcut dintr-un cuvânt’’, Constantin MIRONESCU -,,Fanta de lumină’’, Emilia DĂNESCU - ,,Recurs la memoria nopţii’’. Pentru Gheorghe MIZGAN a fost prezent scriitorul Lucian GRUIA, prefaţatorul volumului de poezii ,,Roua din cuvânt’’, care a vorbit despre autor şi despre cele două cărţi prezentate şi lansate la GAUDEAMUS. Spre finalul lansărilor de carte de poezie, într-un cadru festiv în care poezia era la ea acasă, pentru colecţia formată din cărţile apărute în cadrul Proiectului ,,Întoarcerea poetului risipitor’’, cu argumente concrete, scriitorul Florin GRIGORIU a propus să fie declarată ,,COLECŢIA ANULUI’’. În încheiere, într-o armonie desăvârşită, Grupul Folk ,,CANTOS’’ format din Codruţa şi Mihai LOJEWSKI (flaut, voce şi chitară), urmat de Eugen AVRAM (chitară şi voce), ne-au încântat cu recitalul muzical, încununând atmosfera de sărbătoare a poeziei. După sesiunea de autografe, a urmat agapa, unde într-o atmosferă cordială, pălinca de Bistriţa şi vinul de Lechinţa şi-au dat mâna cu plăcintele de Maramureş şi de Dobrogea pe mesele din Piaţa Presei Libere, Bucureşti. Gaudeamus igitur!

 

Pentru mai multe fotografii (c) Emilia Dănescu, daţi click pe link-ul:

https://picasaweb.google.com/107051095116030871434/LansariDeCarteSINGURLaGaudeamus25112012

 


Laurenţiu-Ciprian TUDOR: Eveniment cenaclu literar "Caii verzi de pe pereţi" - Braşov

0
0


Librăria OKIAN Brasov, Editura si Fundatia ARANIA Brasov,
prin  
Grupul de litere-sunete-si-culori ”CAII VERZI DE PE PERETI”,
a organizat joi 29 noiembrie 2012, orele 17,00, in cadrul  Librăriei Okian, strada Muresenilor, nr. 1,

o intalnire cu poetul Adrian Munteanu si

POVESTEA PREMIULUI NUX

 
Invitat de onoare : cvartetul ”GUADEAMUS” al Filarmonicii Brașov
 
                              Moderator : Laurentiu-Ciprian Tudor

 

 

POVESTEA PREMIULUI NUX

 
   Cu o luna in urma, Comitetul de organizare al primei editii a Targului International de Carte de la Milano ( MILANO BOOK FAIR- 2012), manifestare aflata sub patronajul Comisiei Europene, i-a decernat poetului Adrian Munteanu marele premiu al manifestarii,

PREMIUL EUROPEAN DE POEZIE NUX

Premiul s-a acordat pe baza unei monitorizări făcute timp de mai mulţi ani, poetul român având 7 volume de sonete publicate în perioada 2005-2011. Potrivit Comunicatului emis de organizatori, premiul Internaţional de Literatură NUX este acordat „scriitorilor curajoşi aleşi de Comitetul Intern al Târgului de carte, care s-au distins în lumea artistică şi au adus o contribuţie culturală majoră pentru umanitate”.
 Ca o incununare a tuturor evenimentelor legate de manifestarea de la Milano, cu cateva zile in urma Adrian Munteanu a primit, oficial, invitatia de a face parte din Comisia Europeana a Premiului Literar International NUX, alaturi de scriitorii Douglas Preston, Wolfgang Hohlbein si profesorii Giuseppe Serpillo Salbati si Francesca Paci. Potrivit invitatiei primite de la Milano, cei nominalizati vor alcatui „cea mai severa comisie a literaturii europene”.
 
In cadrul intalnirii de joi, ora 17, de la Libraria Okian, s-au derulat  parcursul intamplarilor de pana la primirea recentului premiu, s-a prezentat pliantul bilingv difuzat cu ocazia Targului milanez de carte, au fost infatisate fotografii, au fost difuzate inregistrari video din momentul premierii, au fost prezentate statueta, diploma si catalogul manifestarii.
Poetul Adrian Munteanu a completat prezentarea cu un recital de sonete. I-au fost alaturi si au sustinut un recital, membrii cvartetului Gaudeamus, al Filarmonicii Brasov, unul dintre cele mai iubite si apreciate colective muzicale cu care a inregistrat succese pe diferite scene.

 

 

 

MILANO BOOK FAIR

 

Milano 8 Novembre 2012

Giuria Premio Internazionale NUX 2013

 

Pregiato dr. Adrian Munteanu

E' con onore che la invitiamo a fare parte permanente della Commissione Europea del Premio Letterario NUX. Lei assieme a Douglas Preston, Wolfgang Hohlbein, il professor Giuseppe Serpillo, la professoressa Francesca Paci e altri illustri ricercatori, sarete il punto di forza di una nuova letteratura europea.

Lei potrà segnalarci scrittori meritevoli edi vero talento (non ci interessano la quantità di pubblicazioni ma la qualità delle stesse) che porteremo davanti alla commissione e potrà giudicare liberamente i lavori degli scrittori concorrenti al Premio di Poesia Europea NUX, al Premio Letterario Internazionale 2013.

Sarà cosa gradita ricevere la sua preziosa conferma in modo da poterle mandare informazioni sul lavoro.

distinti saluti

Milan 08 noiembrie 2012

Juriul Internațional NUX Premii 2013

Milano Book Fair 2013

 

Stimat Dr.Adrian Munteanu

In mod calduros va invitam sa faceti parte din Comisia Europeana a Premiului Literar international NUX. Sinteti persoana ce a mai pregatita in materia poetica literara din tara dumneavoastra si cel care poate partecipa cu opinii deschise la manifestatia Milano Book Fair 2013.

Dumneavostara împreună cu Douglas Preston, Wolfgang Hohlbein, profesor Giuseppe Serpillo salbati, d-na profesor Paci Francesca și alți cercetători distinși, ve ti face parte din ce a mai severa comisie a literaturii europene.

Puteți sa ne semnalati scriitori din tara dumneavoastra, oameni care au intradevar talent, nu-i necesar sa aiba zeci de publicatii dar putine si de calitate, si sa-i propuneti comisiei de colegi care ca dumneavoastra, fac parte din juriul international. Deastfel sinteti liber de a judeca operele scriitorilor care concurează pentru Premiul European de Poezie NUX, Premiul Internațional literar 2013.

Asteptam sa confermati acesta sarcina in mod de a va trimite regulamentul.

 

Cu stima

Salutari

 

 

MJM Srl - Div. SIL Via Farga, 20 - 20821 Meda Mb tel. 0039.0362.1788682 www.milanobookfair.com fax 0039.0362.1788758 marketing@milanobookfair.comufficio.tecnico@milanobookfair.com


Editura SINGUR la Salonul Editorial ION HELIADE RĂDULESCU Ed. a XI-a - Târgovişte 4-7 decembrie 2012

0
0

 

CONSILIUL JUDETEAN BIBLIOTECA JUDETEANA

DÂMBOVITA „ION HELIADE RĂDULESCU”

DÂMBOVITA

SALONUL EDITORIAL

« Ion Heliade Rădulescu »

Editia a XI-a

 

P R O G R A M

Târgovişte

4 - 7 decembrie 2012

Orele: 1000-1800

Sediul Bibliotecii Judetene

 

Marţi, 4 decembrie 2012

 

_ Ora 1030

Deschiderea SALONULUI EDITORIAL

Cuvânt de deschidere din partea directorului Bibliotecii Judetene

„I. H. Radulescu” Dâmbovita, conf. univ. dr. Erich Agnes

Alocutiuni din partea:

_ Consiliului Judetean Dâmbovita

_ Directiei pentru Cultura si Patrimoniul Cultural National a

Judetului Dâmbovita

_ Universitatii „Valahia” din Târgoviste

_ Societatii Scriitorilor Târgovisteni

_ Ora 1100

• Editura TRITONIC lanseaza volumele:

_ Doza mea de New York

Autor: Andi Lupu

Prezinta autorul si Bogdan Hrib – editor

_ Blestemul manuscrisului

Autori: Bogdan Hrib & Razvan Dolea

Prezinta autorii

_ Ora 1230

• Grupul editorial Valahia University Press & Bibliotheca

lanseaza volumele:

_ Din abecedarul credintei – reflectii noutestamentare

asupra notiunii de Împaratia lui Dumnezeu

Autor: Florin Vârlan

_ Testul Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxa Româna

Autor: Anton Savelovici

_ Ora 1400

• Editura Muzeului National al Literaturii Române lanseaza:

_ Colectia Aula Magna (monografii de scriitori, lucrari de

doctorat)

_ Cronologia vietii literare românesti – proiect editorial al

Muzeului National al Literaturii Române si al Academiei

Române

_ Revista Manuscriptum

_ Revista DICE (Diversité et identité culturelle en Europe),

revista anuala bilingva, care dezbate tema diversitatii si

identitatii în contextul culturii europene

Invitati: prof. univ. dr. Lucian Chisu, director al Muzeului

National al Literaturii Române, Radu Baiesu, redactor

sef al Editurii Muzeului National al Literaturii Române,

dr. Nicolae Iliescu, secretar stiintific al Sectiei de

Filologie si Literatura din cadrul Academiei Române,

prof. univ. dr. Gheorghe Bârlea.

_ Ora 1600

• Editura Singur lanseaza volumele:

_ Tangerine Tango (poezie)

Autor: Camelia Iuliana Radu

_ Antidemocratica (pamflet)

Autor: Dan Salapa

_ Chiriasii de pe strada Olimpului (roman)

Autor: Ania Dana Cazan

_ Ciclul eu-lui (poezie)

Autor: Vali Nitu

_ Când dimineti se-ascund (poezie)

Autor: Violetta Petre

_ Taceri, lacrimi si iubire (poezie)

Autor: Mariana Rogoz Stratulat

_ Secretul clepsidrei (poezie)

Autor: George Coanda

_ Recurs la memoria noptii (poezie)

Autor: Emilia Danescu

Prezinta: George Coanda, Vali Nitu, Constantin P. Popescu,

Stefan Doru Dancus

 

Miercuri, 5 decembrie 2012

 

_ Ora 1100

• Prezentarea activitatii de cercetare stiintifica a Centrul Judetean

de Cultura Dâmbovita

• De Mos Nicolae” - întâlnire interactiva cu un grup de elevi ai

Scolii Coresi” din Târgoviste.

Moderatori: cercet. st. dr. Adriana Cuciureanu, referent

etnografie Anca Rizoiu

_ Ora 1300 - 1600

• Editura Cetatea de Scaun lanseaza volumele:

_ Evanghelia dupa Maria din Magdala : poeme nebune,

sonete stricate si alte blasfemii curate

Autor: Sebastian Dragan

_ Gemenea - file de monografie. 500 de ani de atestare

documentara

Autor: Iulian Oncescu

Prezinta: prof. univ. dr. Ion Stanciu si lect. univ. dr.

Iulian Oncescu

_ The Romanian-Latvians relations : diplomatic

documents : 1919-1944

Editori: Silviu Miloiu, Eriks Jekabsons,

Laima Jekabsone, Alexandru Ghisa

_ Generalul Titus Gârbea. Memorial si însemnari zilnice.

(Vol. II.)

Editor: Silviu Miloiu

_ Generalul Titus Gârbea. Memorial si însemnari zilnice.

(Vol. III.)

Editor: Silviu Miloiu

_ România si politica securitatii colective. Pactul Briand

– Kellogg

Autor: Daniela Elena Nica

_ Documente fundamentale ale regimului comunist din

România : (1948-1989)

Editor: Cezar Stanciu

_ Extrema dreapta în Bucovina

Autor: Radu Florian Bruja

Prezinta: editorul Dan Margarit

_ Constitutiile României. Studii.

Coord.: Gheorghe Sbârna

_ Amorsarea Revolutiei din România anilor '80

vazuta prin ochii Securitatii

Autor: Florin Banu

_ Pe luna decembrie nu mi-am facut planul. Românii în

Epoca de Aur

Autor: Liviu Taranu

_ Cinci milenii de razboi secret. O enciclopedie a

spionajului

Autor: Alexandru Popescu

_ Ora 1600

• Editura CECCAR lanseaza volumul:

_ Contabilitatea si fiscalitatea imobilizarilor corporale de

la A la Z. Spete practice si exemple rezolvate

Autor: Cristian Rapcencu

Prezinta: Doina Leustean, director executiv al

Filialei C.E.C.C.A.R. Dâmbovita

_ Ora 1700

• Editura Eikon lanseaza volumele:

_ Fratele fiului risipitor

Autor: Aurel Cioran

_ A fost o viata sau un vis? (carte si CD audio)

Autor: Lucia Stanescu

_ Vietile cartarilor contimporani dupa Magda U

Autor: Magda Ursache

_ Omul din Calidor

Autor: Petru Ursache

_ Je ne regrette rien (Proza scurta) / Je ne regrette rien

(Short stories). Editie bilingv bilingva româna-engleza

Autor: Mihaela Albu

_ Întoarcerea în Ithaca. Cultura româna din exil si din

afara granitelor. Realizari, recuperare, restituire.

Coord.: Mihaela Albu, Codruta Mirela Stanisoara,

Camelia Zabava

_ Repere culturale australiene

Autor: Elena Florea

_ Si atunci ar fi trebuit sa vorbesc… (Elegii) / À ce

moment j’aurais dû parler (Élégies)

Autor: Dan Angelescu

_ Ispitirea aldinelor

Autor: Gilda Monica Bularda

Prezentarea altor noutati editoriale

Participa: Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Dumitru

Ungureanu, Cristian Craciun, Stefan Doru

Dancus, Valentin Ajder

 

Joi, 6 decembrie 2012

 

_ Ora 1000

Deschiderea lucrarilor sesiunii de studii si

comunicari a Bibliotecii Judetene „I. H.

Radulescu” Dâmbovita

_ Ora 1030

Lansari – lucrari din domeniul bibliologiei:

_ Bibliotheca XXI. Management & Marketing

Autori: Gheorghe Buluta, Victor Petrescu,

Octavian Mihail Sachelarie

_ Editura Bibliotheca

_ Târgoviste centru tipografic european

Autor: Agnes Erich

_ Editura Bibliotheca

_ Internet-ul si domeniile.ro

Coord. Doina Banciu

_ Editura Agir

_ Triunghiul cunoasterii - carte, lectura, biblioteca

Autor: Octavian Mihail Sachelarie

_ Editura Paradigme

_ Ora 1130

Moment muzical sustinut de elevii Liceului de Arte

„Balasa Doamna” Târgoviste, coordonati de prof.

Heliana Munteanu.

_ Ora 1145

Sesiune de comunicari pe sectiuni:

_ Biblioteca încotro?

_ Actualitatea fenomenului modernizarii în România

 

Vineri, 7 decembrie 2012

 

_ Ora 1000

Moment muzical sustinut de Formatia corala a

Penitenciarului Margineni

_ Ora 1115

• Editura Casa de Pariuri Literare:

Întâlnire cu Ion Cucu. Lansarea volumelor autorului:

_ Fotograf la 10 presedinti

_ Sala oglinzilor

_ Cum ar arata viata fara fotografie

Proiectia filmului documentar „Sala oglinzilor”

Prezinta: un cristian, redactor Observatorul cultural si

Marian Baciu, regizor si scenarist

_ Ora 1400

• Editura Bibliotheca lanseaza volumele:

_ Adio fantastic secol XX

_ Cronografii melancolice

Autor: George Coanda

_ Secunda celestra

_ Ultimul impact

Autor: Vali Nitu

_ 101 poeme

Autor: Grigore Grigore

_ Paradis. Iesire din Paradis (roman)

Autor: Mihai Stan

_ Colonia (trilogie). Sarutul copacilor

_ Noi exilati la Pontul Euxin

_ Moartea unui presedinte

Autor: George Toma Veseliu

_ Literatura româna veche. Studii si articole

Autor: Victor Petrescu

_ Târgoviste. Calatori straini. Cronicari

_ Târgovistea în literatura. 1800-1918

Autori: Victor Petrescu, Mihai Stan

_ Cronologia lumii literare românesti

Autor: Marin Neagu

_ Cartea de management

Colectie coordonata de prof. univ. dr. Ion Stegaroiu,

editata de Universitatea „Valahia” din

Târgoviste si Societatea Academica de

Management din România

Volume semnate de: Laurentiu Baranga, Gabriela

Istrate, Daniel Dumitru Stan, Dragos Mihai

Panagoret, Andreea Cojoaca, Nicolae

Alexandru Pana, Octavian Adrian Popescu,

Vali Nitu, Nicoleta Florea

 

 

Edituri, institutii editoare si distribuitori

participanti la Salonul editorial

 

• Editura ALL

• Editura Bibliotheca

• Editura Casa de Pariuri Literare

• Editura CECCAR

• Editura Cetatea de Scaun

• Editura Eikon

• Editura Muzeului National al Literaturii Române

• Editura Nemira

• Editura Singur

• Editura Transversal

• Editura Trei

• Editura Tritonic

• Grupul Editorial Corint

• Grupul Editorial RAO

• Grupul editorial Valahia University Press & Bibliotheca

• Arhiepiscopia Târgovistei

• Complexul National Muzeal „Curtea Domneasca” Târgoviste

• Centrul Judetean de Cultura Dâmbovita

• PROLIBRIS Târgoviste

• ABC Distributie Carte

 

 

BIBLIOTECA JUDETEANA

„ION HELIADE RADULESCU” DÂMBOVITA

TÂRGOVISTE – str. Stelea, nr. 2, 130018,

Tel.: 0245/612316; Fax: 0372/870442.

www.bjdb.ro; office@bjdb.ro


Frumusețea poemului tău

0
0

    Tu ești cel mai frumos poem pe care nu l-am scris, fiind mai totdeauna ocupat cu mărunte și lipsite de importanță treburi, cum ar fi visele. Emoțiile acestui poem sunt adânci ca marea, cerul sau noaptea. Nu, n-am să-l scriu niciodată, ar fi zadarnic și trecător ca tot ce e omenesc. Dar înălțările lui vor rămâne peste mări, ceruri și nopți, încălcând totdeauna regulile oricărui joc.

    Nicio filosofie a lumii, oricât de șlefuită de ani i-ar fi înțelepciunea, nicio știință, oricât de precise i-ar fi teoremele demonstrate de savanți, nu va trece prin veșnicie cum trece frumusețea poemului tău, pe care n-am să-l scriu pentru a nu-i știrbi nepământeana fragilitate cu umila mea pretenție de poet. Exaltările și neliniștile lui mi-au devenit neasemuit de dragi și nu mai am nimic a învăța din filosofii deșarte, etern rătăcitoare în frumusețea căutării sau în căutarea frumuseții, ori din mereu învechite științe. Ce importanță are dacă aș fi putut să le cunosc și eu dar nu le știu? În locul acestor comori, mie mi-a fost dăruită una mult mai de preț. Foamea și setea de frumusețea poemului tău aș dori să nu-mi fie astâmpărate niciodată, oricât de mult m-ar devora, cheltuindu-mi nopțile, insomniile, visele. Încă nu știu dacă e trezirea a ceva adânc, dormind în mine de veacuri, sau e darul tău, ori poate amândouă deopotrivă. Mă întreb deseori dacă mi-a fost îngăduit a contempla doar frumusețea poemului tău sau Frumusețea însăși. N-aș putea răspunde, atât de copleșitoare e această prezență. Simt o îngrijorătoare senzație că ar putea fi nesfârșită. Cred că a greșit cel care - pentru o mult prea veche și niciodată știută vinovăție - ne-a despărțit în femeie și bărbat: ne-a lăsat frumusețea pentru a ne reîntregi. Zadarnică pedeapsă! Oare știa? Frumusețea poemului tău îmi spune că nu.

    Iertată să-mi fie nerăbdarea cu care am deschis adesea mai degrabă gura decât urechea și ochiul către frumusețea poemului tău. Au curs ani lungi, în care nerăbdarea aceasta a fost plătită cu triste tăceri. Frumusețea poemului tău mă împidică să pot pedepsi ceva sau pe cineva altfel decât cu iertare, cu amărăciune știind că toate cele împotriva firii se pedepsesc singure. Cum aș putea pedepsi pe cel ce mi-a dezvăluit cuvintele, fie ele citite ori scrise, crezând că m-a sortit astfel unui blestem interzicându-mi tăcerile?

    Nu am avut omeneștile răbdări și vremea necesară în viața aceasta pentru a citi toate poeziile de dragoste ale lumii, dar frumusețea poemului tău, cuprinzând veșnicia lor în clipa lui stelară, mi-ar dărui puterea de a le rescrie pe toate, de la întâiul și până la ultimul vers, adăugând poate unul singur. Nu știu câtă vreme voi mai hoinări prin lume în forma acestei triste figuri al cărei cavaler totdeauna am fost; acum aș vrea să fiu doar un elev cuminte, încercând să scriu silitor nesfârșitele tale dictări, într-o limbă nouă, nedescoperită, mulțumind pentru toate acestea mării, cerului și nopții.

    (Scrisoare încredințată pe tainice și misterioase căi, întru scriere pentru Silvia, de către Jorge Luis Borges. Târgoviște, 2012 Decembrie 1, spre seară)

Primim de la Nicolae Posta: Ziua naţională a României la Pietroşiţa

0
0

 

FUNDAŢIA RENAŞTEREA PIETROŞIŢEI – RURALIA

 
 

Sediul social: Şoseaua Joseni – Muzeul Etnografic, 0288 Pietroşiţa, Jud. Dâmboviţa, România

 

ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

 

1 Decembrie 2012 sărbătorit la Pietroșița

 

            Ca și în anii anteriori, Primăria și Consiliul Local Pietroșița au sărbătorit Ziua națională a României alături de o parte din cetățenii săi, de instituțiile locale sau de oamenii de suflet ai comunei grupați in jurul fundației “Renașterea Pietroșiței-Ruralia”. Evenimentul a avut loc în centrul comunei, la Monumentul dedicat eroilor comunei, monument amplasat în curtea Căminului Cultural.

            După intonarea Imnului Național, preoții parohi Eugen Popescu (parohia Pietroșița 1 – Joseni) și Octavian Bunea (parohia Pietroșița 2 – Luncă) au ținut o slujbă de pomenire a fiilor comunei căzuți, de-a lungul timpului, în luptele desfășurate de Armata română. Apoi, primarul comunei, profesorul Leonard Ion Dicu a făcut un scurt parcurs în istoria zilei de 1 Decembrie, discurs urmat de o serie de cântece patriotice interpretate de un mic grup de elevi ai Școlii Generale “Sfântul Nicolae”, grup coordonat de doamna profesor Elena Anghel, director al școlii.

            Veteranul Petre Iliescu, în vârstă de 93 de ani, a povestit atât despre ororile celui de-al doilea război mondial la care a participat și pe Frontul de est și pe cel de vest, cât și de emoțiile revederii vechilor zone de luptă din Slovacia și Cehia, revedere prilejuită de expediția organizată de fundația Ruralia în 2010.

            Momentul festiv a continuat cu depunerea de coroane din partea Consiliului Local Pietroșița, a Primăriei Pietroșița, a Fundației “Renașterea Pietroșiței-Ruralia”, a filialei PNL Dâmbovița. De asemenea, reprezentanții fundației au venit cu cadouri pentru localnici. Dacă la 1 decembrie 2011 au fost donate câteva zeci de steaguri tricolore pentru cetățenii comunei, astăzi a fost momentul ca reprezentanții școlii să primească peste 50 de cărți pentru biblioteca școlară. Copiii participanți au primit și mici cadouri din partea autorităților locale.

            Ziua națională a României s-a încheiat cu un pahar de șampanie oferit de Primărie pentru reprezentanții autorităților locale și invitați.

            “La mulți ani, România ! “, o urare spusă din toată inima de locuitorii frumoasei comune de la poalele Bucegilor.

 

Posta Nicolae

Membru fondator

“Renașterea Pietroșiței-Ruralia”

                                                          

 

 

 

 

 

Gabriela Genţiana GROZA - PELERINI ROMÂNI PE PĂMÂNTUL FĂGĂGUINŢEI

0
0

 


Gabriela Genţiana GROZA

 

PELERINI ROMÂNI PE PĂMÂNTUL FĂGĂDUINŢEI


Demult am dorit să străbat locurile unde s-a născut Iisus, a crescut, a făcut minuni, a pătimit, s-a îngropat, a înviat şi s-a urcat la ceruri. Clipa fericită a sosit în viaţa mea acum, în amurgul vieţii. Am fost cu atât mai mulţumită cu cât am plecat cu soţul meu cu care sunt împreună de 48 de ani. Slăvit să fie Domnul că ne-a ocrotit până în acest ceas, ca să ne bucurăm în acelaşi timp de momente deosebit de emoţionante! Căci ce este mai înălţător decât să te afli într-un grup de 41 de pelerini din Cluj-Napoca, Dej, Aiud, Alba Iulia, Sibiu, Turda, Bucureşti, Tecuci şi Buzău, un grup aparent heterogen dar alcătuit din oameni educaţi, trăitori ai fenomenului religios, cum rar am putut să văd, o comunitate alcătuită ad-hoc, cu un singur gând, înălţarea sufletească în cadrul pelerinajului în perioada 12-18 noiembrie 2012, în Ţara Sfântă.

 

La plecare cu autocarul din faţa Mitropoliei am avut privilegiul să ne binecuvânteze Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului. Părintele Ioan Buftea de la biserica Sfântul Nectarie din Dej a condus pe tot parcursul pelerinajului grupul nostru, dovedindu-se un preot cu mult har şi cu deosebită disponibilitate sufletească. Alături de noi au fost şi părintele Marian Tocheş, cumnatul dânsului şi Cristian, absolvent al Facultăţii de Teologie. Pe tot traseul străbătut cu autocarul, şi mai apoi la toate obiectivele vizitate, preoţii au făcut rugăciuni împreună cu noi, fiind parcă enoriaşii aceleiaşi biserici plecaţi la Locurile Sfinte. Doamnele preotese s-au apropiat cu multă dragoste şi înţelegere de noi. Iată câteva dintre momentele pelerinajului nostru.

 

Am plecat cu avionul din Bucureşti şi am sosit pe aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv. Ne-am deplasat pe coasta Mării Mediterane la splendidul oraş-port Haifa, al treilea ca mărime din Israel, la poalele Muntelui Carmel. Aici am vizitat Mânăstirea Steaua Mării (Stela Maris) care are altarul deasupra peşterii Sfântului Ilie Tesviteanul. Am admirat grădinile pe terase suspendate şi Templul Cultului Baha’i aflat în patrimoniul Unesco. A urmat deplasarea noastră spre localitatea Tiberias. Am plecat apoi la Cana Galileii unde am intrat în biserica în care a avut loc prima minune săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos, transformarea apei în vin.

 

Traseul a cuprins în continuare localitatea Nazaret unde am intrat în biserica catolică Buna Vestire, cea mai mare clădire de cult din Orientul apropiat. Am vizitat Biserica ortodoxă Sfântul Arhanghel Gavriil. La Ierusalim era aşteptat să vină Patriarhul Moscovei. În contextul situaţiei dificile din Orientul Mijlociu, vizita Preafericitului Kirill, Patriarhul Moscovei, la Ierusalim, are menirea să întărească relaţiile dintre ortodocşii ruşi şi cei din Patriarhia Ţării Sfinte. Ne-am aflat apoi pe Muntele Tabor unde am vizitat biserica ortodoxă ridicată pe locul unde s-a petrecut minunea „Schimbării la faţă a lui Iisus” care îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. „Şi a strălucit faţa lui ca Soarele, iar veşmintele s-au făcut albe ca zăpada” (Matei, 17,2).

 

Cu emoţie firească, am fost pe Muntele Fericirilor, apoi am intrat în biserica Tabgha unde Hristos a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor. Pelerinii români au vizitat în continuare „Cetatea Domnului’’, localitatea Capernaum, acolo unde Iisus a predicat. Ne-am deplasat apoi cu o copie a „bărcii lui Iisus’’ pe Marea Galileii unde am întâlnit un comandant care ne-a făcut să ne simţim mândrii că suntem români, arborând drapelul ţării noastre în timp ce noi intonam imnul românesc.

 

Starea de exaltare sufletească s-a accentuat odată cu deplasarea pelerinilor la Bethleem unde ne-am recules cu pioşenie în biserica ortodoxă în care se află cripta unde s-a născut Domnul. Am vizitat de asemenea biserica romano-catolică „Sfânta Ecaterina” şi „Grota Laptelui”, locul unde Fecioara Maria l-a alăptat pe pruncul Iisus. Am continuat drumul în deşert cu minibuze arabe până la mânăstirea Sfântul Sava şi mânăstirea Sfântul Teodosie, apoi am fost la „Zidul Plângerii”, locul din Ierusalim care e cel mai iubit de evreii din întreaga lume. Este la intersecţia a două mari culturi şi credinţe: cea evreiască şi cea musulmană. Zidul reprezintă ce a mai rămas din templul lui Solomon. Tradiţia este ca evreii să vină aici şi să deplângă starea Ierusalimului şi dărâmarea Templului Sfânt.

 

Pe tot parcursul zilelor de pelerinaj am beneficiat de explicaţiile furnizate de George şi Gabriela, doi ghizi care au trăit cândva în România. Întâlnirea a fost benefică de ambele părţi, bucurându-ne deopotrivă, ei şi noi, de a ne fi aflat împreună pentru o săptămână. De o probitate profesională deosebită, cu o disponibilitate ieşită din comun, cei doi au rămas în amintirea pelerinilor. În situaţii dificile ca aceea a unei urgenţe medicale, George şi Gabi, ca şi Nicoleta, cadru medical dintre pelerini, şi-au afirmat calităţi pe care le au numai oamenii cu suflet nobil. Alături de neobositul preot Ionuţ, am reuşit astfel să trecem şi urgenţa medicală care putea avea urmări grave, având în vedere că eram în loc străin, în clipe de confruntări între palestinieni şi evrei, despre care aveam să aflăm mai multe la întoarcerea în ţară.

 

În traseul nostru am urcat pe Muntele Măslinilor de unde ni s-a desfăşurat în faţa ochilor panorama Ierusalimului şi a Sfintei Cetăţi. Am vizitat mânăstirea rusă „Eleon”, biserica „Pater Noster” (Tatăl nostru), Biserica „Dominus Flevit” (Domnul a plâns), Grădina Ghetsimani cu Biserica Naţiunilor, Biserica „Mormântului Maicii Domnului” şi Peştera Ghetsimani. Am intrat apoi în Cetatea Sfântă prin Poarta Sfântului Ştefan. Cu multă evlavie, pelerinii români au parcurs pe jos Via Dolorosa cu cele 14 staţii în care s-a oprit Domnul până la Sfântul Mormânt. Am urcat pe Golgota, ne-am închinat la Piatra Ungerii şi am vizitat paraclisele sfinte. Am vizitat Muntele Sionului, Biserica „Adormirii Maicii Domnului”, Foişorul „Cina cea de Taină” şi Mormântul marelui rege David. În zilele de pelerinaj am vizitat Ein Karem - patria Sfântului Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut de o femeie. Am intrat în Biserica „Sfântul Ioan” şi am văzut Fântâna Fecioarei Maria. Am continuat drumul deplasându-ne la Tel Aviv, Jaffa, am vizitat Biserica „Sfântul Mihail” şi Biserica catolică „Sfântul Petru”. A fost apoi un moment deosebit la care au participat câţiva dintre pelerini, la ora 23,30, la Sfânta Liturghie de la miezul nopţii la Sfântul Mormânt, unde s-au cuminecat.

 

În periplul nostru am intrat în oraşul Ierihon, am văzut Dudul lui Zacheu, Biserica şi Căminul românesc de la Ierihon şi pustia Quarantaniei. Am coborât la Iordan. Am intrat în apa râului în care s-a botezat Iisus. Am vizitat Mânăstirea „Sfântului Gherasim” de la Iordan. Cu maşini de teren arabe am mers la Hozeva şi am vizitat Mânăstirea cu moaştele Sfântului Ioan Iacob Românul de la Neamţ. Am trecut pe lângă Qumran, apoi la Marea Moartă în apa sărată a căreia am făcut baie.

 

Am vizitat şi mormântul Sfântului Gheorghe şi ne-am deplasat apoi în program liber în Cetatea Sfântă. Mi-a rămas întipărită în minte figura luminoasă a părintelui Gherasim de la Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, care ne-a cucerit prin felul original de a ne prezenta locurile unde păstoreşte şi are o misiune importantă în contact cu pelerinii dar şi cu românii aflaţi în Ţara Sfântă.

 

În zilele de pelerinaj am simţit Mâna Sfântă a Domnului Iisus Hristos deasupra capetelor noastre. Prin mila lui am sosit acasă mai luminoşi şi îmbogăţiţi sufleteşte, pregătiţi să străbatem mai lesne drumul de loc uşor al vieţii fiecăruia dintre noi.

 

Gabriela Genţiana GROZA

Cluj-Napoca

Noiembrie 2012

George PETROVAI - YASUNARI KAWABATA

0
0

 

George PETROVAI

 

YASUNARI KAWABATA ŞI DRUMUL PROZEI SALE

DE LA MODERNISM LA CLASICISM


 

Înainte de-a intra în subiectul propriu-zis despre proza japonezului

Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru literatură pe

anul 1968, se cuvine să pregătesc terenul, adică să spun câteva

cuvinte despre clasicism şi clasic.

 

După cum se ştie, clasicismul european este un curent postrenascentist,

ai cărui reprezentanţi urmează linia inaugurată de Petrarca în ceea ce

priveşte atenţia acordată scriitorilor antici. Iată de ce pentru autorii

clasici natura este doar un element decorativ, căci sursele lor predilecte

de inspiraţie se cheamă antichităţile greacă şi latină. În plus, arta clasică

se conformează unor norme estetice prestabilite, aşa ca norma celor trei

unităţi (de timp, loc şi acţiune), potrivit căreia acţiunea trebuie să fie

unitară, să se desfăşoare în acelaşi loc şi pe durata unei singure zile.

 

Acest curent se confundă practic cu clasicismul francez, şi asta deoarece

Franţa a fost ţara care a oferit climatul cel mai favorabil pentru dezvoltare

a clasicismului european. Clasicismul este un curent eminamente

intelectualist, deoarece tipul uman clasic se caracterizează prin

predominarea generalului asupra particularului şi prin supremaţia

raţiunii asupra pasiunilor, fapt care conferă personajelor mult

voluntarism.

 

Teatrul a fost genul literar prin excelenţă cultivat de scriitorii francezi

din secolul al XVII-lea: Pe de o parte tragedia clasică, reprezentată cu

strălucire de poeţii Pierre Corneille şi Jean Racine, pe de altă parte

comedia clasică, specie care dobândeşte un atare prestigiu prin geniul

lui Molière, încât putem afirma că prin arta comicului el se apropie de

contemporaneitate, în timp ce tragedia se îndreaptă spre trecut.

 

Însă clasicismul european este departe de-a întruchipa clasicismul din

totdeauna şi de pretutindeni. Nu voi insista asupra perioadei clasice a

culturii antice greceşti (sec. V-IV î.e.n.), nici asupra epocii de aur a

culturii latine – epoca principatului lui Augustus (43 î.e.n.-14 e.n.), dar,

în ton cu linia prezentului eseu, voi zăbovi niţel asupra clasicismului

chinez şi japonez, perioade aflate la mare distanţă în timp şi spaţiu de cel european:

            1)Perioada dinastiei Tang (618-907), perioada de apogeu a

civilizaţiei chineze, în care poeţii Li Bai şi Du Fu s-au afirmat ca două

piscuri ale poeziei clasice chineze;

            2)Perioada Heian (795-1185) sau perioada clasică a culturii şi

artei japoneze.

           

Conceptul clasic nu este nici el mai simplu şi mai uşor de mânuit.

Întrebuinţându-l pentru caracterizarea globală a vieţii spirituale, în opinia

lui Nae Ionescu avem de-a face cu producţiile clasice atunci când forma

este în echilibru cu fondul. Notă: Când forma prevalează asupra fondului,

ne spune gânditorul român, se afirmă barocul, iar când fondul prevalează

asupra formei, de aceasta stă să plesnească, se impune romantismul. Dar

una este periodizarea mai mult sau mai puţin artificială, şi cu totul altceva

realitatea culturală a fiecărui popor în parte. Căci dacă istoricii şi criticii

literari atribuie periodizării globale, în principal celei europene, o cono-

taţie prioritar cantitativă (îi ajută la o mai lesne încadrare a materialului

pe care-l manevrează), nu acelaşi lucru se întâmplă în culturile naţionale,

unde periodizarea urmăreşte în primul rând dimensiunea calitativă şi

abia pe urmă pe cea cantitativă.

 

Iată motivul pentru care în fiecare cultură naţională se distinge o

perioadă clasică sau de maximă înflorire artistică, specifică ariei de

circulaţie a limbii respective. Iar această perioadă se raportează la

clasicismul francez din secolul al XVII-lea în virtutea regulei de aur,

potrivit căreia valorile culturale din totdeauna şi de pretutindeni fac

parte din zestrea cea mai preţioasă a omenirii şi că izvoditorii acestor

valori trebuie cinstiţi pe măsura faptelor lor. În schimb toţi producătorii

de frumos din fiecare cultură naţională, privesc la perioada clasicismului

lor atât ca la un etalon al echilibrului şi armoniei, cât şi ca la un adevărat

far călăuzitor, care – indiferent de mijloacele utilizate – îi ajută să urce

înspre culmile creaţiei umane.

 

În conformitate cu acest principiu, clasicismul românesc se cheamă

Eminescu, Creangă şi Caragiale, iar puţin mai târziu Brâncuşi şi Enescu,

clasicismul rusesc îmbrăţişează întregul secol al XIX-lea (Puşkin,

Lermontov, Gogol, Turgheniev, Goncearov, Dostoievski, Lev Tolstoi,

Anton Cehov, respectiv Piotr Ilici Ceaikovski), clasicismul italian

înseamnă cu siguranţă superba triadă Dante-Petrarca-Boccaccio,

cel spaniol vizează secolul de aur al ibericilor (Cervantes, Lope de Vega,

Calderon), cel englez nu poate fi conceput înafara tripletei de aur a

teatrului elisabetan (Cristopher Marlowe, William Shakespeare,

Ben Jonson), iar clasicismul german face corp comun în primul rând cu

titanismul lui Goethe şi Schiller.

 

Până şi clasicismul francez suferă corecţii atunci când uriaşa cultură a

Hexagonului este privită din această perspectivă. Căci or fi Corneille,

Racine şi Molière clasici prin definiţie, dar la fel de clasici (de data asta

prin vocaţie), ba poate chiar mai mult sunt Voltaire, Balzac, Stendhal,

Flaubert, Maupassant, Zola şi Anatole France.

 

*

După cum spuneam mai sus, perioada Heian, când capitala este mutată de la Nara la Heiankyo (Kyoto de azi), poate fi socotită pe drept cuvânt perioada clasică a culturii şi artei japoneze, ba după opinia autorizată a Stancăi Cionca, excelenta traducătoare şi comentatoare a unora dintre cărţile la care se va face referire în continuare, ea este chiar “perioada de aur a istoriei japoneze”! În continuare, Stanca Cionca ne spune şi de ce: “Este o epocă de înflorire a unei literaturi de mare rafinament, în care prospeţimea şi spontaneitatea senzaţiilor întâlneşte un clasic simţ al echilibrului şi o eleganţă căutată a expresiei”.

 

De precizat că sub influenţa culturii şi civilizaţiei chineze, care devenise covârşitoare încă din secolul al VII-lea, Japonia – ne înştiinţează Stanca Cionca în Prefaţa la cartea Însemnări de căpătâi a curtezanei Sei Şōnagon – „împrumutase într-un proces abrupt întreaga structură politică şi administrativă a statului chinez, copiind sistematic formele unei civilizaţii superioare şi mult mai vechi decât a sa, de la organizarea curţii până la universitatea imperială, de la proprietatea asupra pământului până la calendar, arhitectură, sistem poştal şi articole vestimentare”.

 

Fireşte, de la acest atotcuprinzător proces de imitaţie nu se putea sustrage Heiankyo (capitala liniştii şi păcii), care a fost construit începând cu sfârşitul secolului al VIII-lea şi în final s-a vădit a fi “o copie de dimensiuni reduse a Ciangan-ului, oraşul de scaun al Chinei în epoca Tang” (S. Cionca). Iar la curtea imperială, dincolo de luptele din interiorul clanului Fugiwara, Sei Şōnagon (“sfetnic mic”) în calitate de doamnă de onoare a împărătesei Sadako, ne înlesneşte pătrunderea în intimitatea aristocraţiei strânsă în jurul unui împărat-copil: un împărat care se joacă cu mâţa şi o nobilime parazitară, care dacă nu dovedeşte nici o tragere de inimă la abordarea şi rezolvarea problemelor de stat, în schimb se arată foarte pasionată de joc, conversaţii galante, poezie şi arte precum muzica (autoarea, la auzul muzicii în palat, este în stare să sară din aşternut chiar şi la miezul nopţii) şi dansul (la curte se dansa după moda chinezească şi coreeană). Dar preocupările de căpetenie ale acestei societăţi se îndreaptă spre îmbrăcăminte şi, mai cu seamă, spre literatură. Textul Însemnărilor de căpătâi acordă mult spaţiu descrierilor vestimentare, întrucât în acel veac în care gustul ales devenise supremul criteriu de valoare, combinaţia culorilor avea o atare importanţă, încât cea mai mică greşeală în potrivirea cămăşilor şi rochiilor (aşezate una peste alta precum foile de varză), putea pune în grav pericol reputaţia unei doamne.

           

Remarcabilă este atenţia acordată poeziei şi povestirilor de către această societate. Poezia era practicată de toată lumea, încât nu numai că ea devenise o etapă obligatorie în orice intrigă amoroasă, dar devenise totodată un adevărat vehicul al comunicării de la un palat la altul. Nivelul literar atins de povestiri (monogatari) în secolul al X-lea se explică pe de o parte prin influenţa exercitată de nuvelistica epocii Tang, pe de altă parte prin introducerea scrierii kana (silabică). Iar proza vremii a ajuns să fie predominant feminină prin curtezanele Murasaki Shikibu, Sei Şōnagon şi Izumi Shikibu, tocmai datorită scrierii kana, scriere folosită mai ales de femei, deoarece bărbaţii continuau să scrie chinezeşte, aceasta fiind limba utilizată în actele oficiale.

           

Stanca Cionca ne mai spune şi cărui fapt se datorează importanţa pe care Însemnările de căpătâi o deţin în literatura japoneză: „Până astăzi numele autoarei e pomenit alături de al doamnei Murasaki, creatoarea capodoperei necontestate a prozei clasice, Genji, iar textul Însemnărilor, model de stil şi de limbă curată, aproape lipsită de sinisme, este locul clasic al multor imagini poetice încorporate de-a lungul secolelor în tradiţie, canonizate de tehnica haiku-urilor, rămase vii până în ziua de astăzi”.

 

            Cu toate că urmează secţia de limbă şi literatură engleză atât la colegiu (perioada 1917-1920), cât şi la facultate (1920-1924) şi cu toate că în perioada sa modernistă de pe la începutul anilor ’30 (în calitatea de reprezentant al mişcării noului senzualism) a permis pătrunderea în proza sa a tehnicilor moderne (cubism, futurism, expresionism, dadaism, impresionism propriu esteticii haiku-urilor), precum şi a influenţelor occidentale (s-a simţit puternic atras de Dostoievski şi a publicat traduceri din Cehov şi Galsworthy), totuşi – parcă pentru a confirma zicala: Sângele apă nu se face – Yasunari Kawabata rămâne un scriitor tipic japonez.

 

Ceea ce înseamnă că proza sa (o proză de lungimi diferite, greu de asimilat cu schiţa, nuvela sau romanul) urmează coordonatele fundamentale ale prozei japoneze, stabilite în urmă cu mai bine de un mileniu în Jurnalul curtezanei Izumi Shikibu, în Povestirile despre Genji ale doamnei Murasaki Shikibu şi în Însemnările de căpătâi ale lui Sei Şōnagon. După părerea Stancăi Cionca, scrierile lui Yasunari Kawabata rulează pe două coordonate majore ale prozei clasice: “sentimentul acut al naturii” şi “afirmarea senină a vieţii, dublată discret de recunoaşterea perisabilităţii tuturor lucrurilor, de familiaritatea uimitoare cu moartea”.

 

Dacă sentimentul plenar al naturii îl însoţeşte pe bătrânul Eguchi, personajul principal din Frumoasele adormite, atât în amintire şi în vis (aflat în luna de miere, el “găsise o floare ca o dalie roşie care înflorise mare în faţa casei”, iar la Kyoto admirase “cameliile în plină floare”), cât şi în stare de trezie (întins în pat lângă trupurile fetelor adormite, Eguchi aude zgomotul valurilor din apropiere ca venind de departe), în romanul Vuietul muntelui natura este o însoţitoare permanentă, cel puţin pentru bătrânul Ogata Shingo, prin florile de cireş (“Shingo contempla cireşii înfloriţi din grădină”), prin crinii negri pe care Kikuko, nora lui Shingo, îi aranjează în vază, prin copacul din vechiul parc imperial “spre care Shingo se simţi atras”, prin murmurul valurilor şi conturul arborilor care “desenau în aer mici munţi” în nopţile cu lună plină, dar mai ales prin vuietul micului munte, de fapt “o colină ce pornea din curtea casei”.

 

În Autobiografie literară, Kawabata prezintă viaţa ca “un vânt şi un curent al apei pe care plutim”. În consecinţă, completează Stanca Cionca, “evenimentele se succed molcom în povestirile sale, se aneantizează într-o pasivitate atotcuprinzătoare, refuzând să se constituie în conflicte”. De altminteri, întrucât în toate scrierile lui Kawabata lipseşte elementul surpriză pentru cititor, căci povestirile lui se derulează liniar, se poate vorbi de incapacitatea specific japoneză “de a construi o proză pe un nucleu de acţiune” (S. Cionca). Dar chiar dacă scrierile lui Kawabata se caracterizează printr-un spaţiu epic aproape gol (acţiunea redusă la cîteva date ia chipul non-acţiunii!), fapt care deplasează centrul de greutate înspre detaliu, lipsa lor de forţă epică nu exclude viaţa intensă, astfel că în Ţara zăpezilor, de pildă, viaţa este o trăire fără finalitate, cu momente închise în ele însele, care au capacitatea de iradiere proprie haiku-urilor. De altfel haiku-ul, această formă fixă de poezie formată din 17 silabe dispuse în trei versuri (5-7-5), este mereu prezent în proza lui Kawabata, îndeosebi în tulburătorul poem Frumoasele adormite, unde succesiunea rapidă a propoziţiilor conferă textului cadenţa specifică versurilor japoneze, lipsite de ritm şi rimă: “Fata dormea cu spatele la el. Nu sforăia, dar avea o răsuflare de somn adânc. Părea că are un corp bine făcut”...

           

De precizat că două din instrumentele utilizate cu multă măiestrie de scriitorul nostru – simbolistica insistentă a lucrurilor şi fragilitatea – sunt de fapt derivate din haiku-uri. Astfel, pentru Kikuji, personajul principal din Stol de păsări albe (Sembazuru), lumea obiectelor se transformă într-un univers de simboluri şi semne, care îl ajută să cunoască trecutul tatălui său, un trecut încărcat de incitanta sa iubire pentru doamna Ōta. O mare încărcătură de simboluri, taine şi amintiri înceţoşate revine perechii de ceşti Ryonyû – una neagră, cealaltă roşie. Privindu-le, lui Kikuji i se pare că ele întruchipează sufletele celor doi îndrăgostiţi: ceaşca neagră sufletul tatălui său, cea roşie sufletul doamnei Ōta.

 

Fragilitatea este însuşirea cu care de regulă Kawabata îşi înzestrează personajele feminine. Dar nu fragilitatea singură, ci asociată fie cu tandreţea, aşa ca în cazul doamnei Ōta, unul din cele mai reuşite personaje feminine ale scriitorului, fie asociată cu nevinovăţia şi o nemărginită capacitate de îndurare, amestec din care în Vuietul muntelui se conturează modesta şi preasupusa Kikuko, cea care aduce cu sine o adiere de poezie şi prospeţime în acest roman al totalei nerealizări. Având parfumul şi strălucirea zâmbitoare a unei flori, iată motivul pentru care sensibilul Shingo îşi iubeşte nora mai mult decât propria fiică, şi nici prin cap nu-i trece măcar s-o dojenească pentru avortul provocat, atâta timp cât îl consideră pe fiul său Suichi “o fiinţă nemernică”, totalmente corupt (umblă beat şi are metresă) după războiul din care de-abia scăpase cu viaţă.

 

Dragostea şi moartea sunt cele două teme predilecte ale lui Yasunari Kawabata, de unde sporul de intensitate al trăirii imediate din opera sa, transmis de sentimentul permanent şi inexorabil al morţii. Dar nici urmă de nelinişte sau teamă occidentală în faţa morţii! Dimpotrivă, în spirit autentic japonez, Kawabata drapează moartea într-o aură poetică. Asta şi datorită faptului că încă din fragedă copilărie, moartea îi devenise cutremurător de familiară: mai întâi îi mor ambii părinţi, apoi bunicul şi sora, aşa încât la vârsta de 16 ani rămâne complet singur. În aceste condiţii, nu-i de mirare că înainte de-a cunoaşte dragostea el a făcut cunoştinţă cu resemnarea budistă, stare mental-spirituală care cu siguranţă l-a ajutat să treacă peste toate încercările vieţii, să cunoască gloria literară şi să atingă vârsta de 73 de ani, vârstă la care (era anul 1972) se sinucide într-o vilă de lângă Tokio. La vârsta de 19 ani, într-o călătorie întreprinsă la Izu împreună cu o trupă de muzicanţi itineranţi, Yasunari Kawabata simte primii fiori ai dragostei pentru o dansatoare de numai 14 ani, experienţă erotică înfăţişată în povestirea Dansatoarea din Izu.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       Şi moartea sunt prezente şi în Sembazuru. După moartea domnului Mitami, doamna Ōta îşi prelungeşte dragostea în legătura inclusiv trupească cu Kikuji, fiul defunctului, apoi – cuprinsă de remuşcări, ori poate din teamă pentru iubirea pe care nu şi-o poate înăbuşi – ea se sinucide. Dragostea doamnei Ōta pentru tată şi fiu aminteşte de tragica pasiune a poetei şi curtezanei Izumi Shikibu pentru prinţul Tametaka, iar după moartea prinţului (înfruntând toate bârfele şi acuzele) pentru fratele mai mic al acestuia. Dar apogeul artistic în tratarea celor două subiecte este atins de Kawabata în Frumoasele adormite, carte târzie (apărută în anul 1961), care prin aroma de fantastic degajată prin toţi porii ei, ne duce de îndată cu gândul la cunoscuta nuvelă La ţigănci a compatriotului nostru Mircea Eliade.

           

Pentru bătrânii care vizitează această pensiune, mai bine zis această casă bizară, frumoasele adormite întruchipează pretexte pentru visări şi reîntoarceri în vechi amintiri. Astfel, bătrânul Eguchi în cele cinci nopţi petrecute în pat, la început cu o singură fată, apoi cu două, are la îndemână cadrul adecvat ca să-şi revadă prima lui dragoste – acea fată cu care admirase din tren curcubeele. Dar fata cu curcubee este moartă de zece ani, el însuşi ajuns aproape septuagenar se gândeşte ba la moarte, ba la sinucidere, mai ales când în dimineaţa de după ultima noapte petrecută la pensiune, el descoperă că una din cele două frumoase murise în somn, moarte care vine după aceea a unui bătrân client.

---------------------------------------

Bibliografie:

1.Kawabata, Yasunari - Sembazuru●Vuietul muntelui, Editura Minerva, Bucureşti, 1973

2.Kawabata, Yasunari – Frumoasele adormite, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009

3.Şōnagon, Sei – Însemnări de căpătâi, Editura Univers, Bucureşti, 1977

 

George Petrovai

Sighetul Marmaţiei                                                                                    

noiembrie 2012      

 

Genţiana GROZA - Cenaclul POESIS

0
0

 


Genţiana GROZA prezintă:

 

CENACLU „POESIS” LA

COLEGIUL NAŢIONAL

„GEORGE COŞBUC”                               

(LECŢIA DE HAIKU)

 

 

 

Paul ALDEA

  

lumina lunii                                               

reflectându-se-n apă-                                                                                                                                                                               

priviri de copil                                             

 

the moonlight

reflecting by water-                                              

looks of a child

 

 

Roxana BOTA

 

chiciură-n arbori                                                                                                                                                                                             

pe străzi liniştite-                            

Someşul curgând                                 

 

hoar frost on trees

in the calm streets-

Someş is running

 

                                  

Maria CIORBA

 

ţigle ruginii-                                                

vrabie rătăcită-n                                         

amiaza târzie                                                         

 

rusty tiles-     

a wild sparrow                                            

in the late noon

 

 

Ioana DAVID

  

vântul fioros                                               

alungând orice fiinţă-                                                                                                                                         

drum înceţoşat                                           

 

the terrible wind

driving away any existence-                                            

road with the fog

 

 

Greta DĂDĂLĂU  

 

noapte de iarnă-                                        

promoroaca sclipeşte                               

sub un felinar                                              

 

winter night-

white frost is twinkling  

under a street lamp

 

 

Cristina GROZA

 

cer înstelat-                                                 

pe apa curgătoare                         

frunze arămii                                             

 

starry sky-

on the running water

copper coloured leafes

 

 

Andreas MĂRGINEAN

 

pădure deasă-                                            

bufniţa jucându-se                                               

cu un şoricel                                                          

 

bushy wood-                                   

the owl is playing

with a little mouse

 

 

Aida MIRON

 

zeci de vrăbii-                                       

soarele topind gheaţa                          

de la ferestre                                                     

 

tens of sparrows-

the sun is thawing ice

at the windows

 

 

Patricia NĂSĂUDEAN

 

picuri de rouă-                                                       

omizile pe copaci                           

amestec de umbre                        

 

drops of dew-

caterpillars on the trees

as mixture of shadows

 

 

Ştefania NECHITA

 

noapte de iarnă-                                        

pe aleea îngustă                                        

pătură de nea                                             

 

winter night-

on the narrow alley

a layer of snow

 

 

Paula NISTOR

 

fulgii jucăuşi                                              

dispar cu tot cu iarnă-       

vor veni -napoi?                 

 

sprightly flakes

disappearing together the winter-

are they coming again?

 

 

Petra DANCS

 

livada de meri-                               

pe ramuri cu chiciură                    

razele calde                                                

 

orchard of apple trees-

on brances with hoar frost

warm sunrays

 

 

Maria Petra ROTARIU

 

iepure sărind                                                          

la marginea pădurii-                                 

brazii plini de nea                          

 

jumping hare

at the end of the wood-

fir trees full of snow

 

 

Ana Romana MORAR-SĂLĂJAN

 

bradul strălucind-                                      

miros de scorţişoară                      

în casa bunicii                                

 

shining fir tree-

scent of cinnamon

grandmother's indoors

 

 

Robert SCHNEIDER

 

noapte magică-                                          

bradul împodobit                                       

şi multă nea                                               

 

magic night-

adorn fir tree

and much snow

-------------------------------------------------------------

Poeme selectate de Gabriela Genţiana Groza

HAIKU CENACLUL „POESIS”

Traducere Gabriela Genţiana Groza

Cluj-Napoca

toamnă, 2012


Corneliu LEU - Despre sensibilităţi democratice sau încercare de a le explica unui prieten străin(2)

0
0


Corneliu LEU

DESPRE SENSIBILITĂŢI DEMOCRATICE, SAU INCERCARE DE A LE EXPLICA UNUI PRIETEN STRĂIN (2)

 

Rezultă astfel că laminarea aspiraţiilor de libertate ce ne caracterizează, de autocefalie în sensul larg, atât administrativ cât şi spiritual pe care îl are aceasta, s-a produs la noi prin experienţa unui timp îndelungat în care ne-am menţinut ca sedentaritate organizată obşteşte. Sigur, nu suntem un caz unic, dar tocmai lucrul acesta trebuie înţeles în contextul unor dorinţe sincere de progres comun: Specificitatea care conduce oriunde la anumite trăsături de psihologie naţională. Şi cum, în cazul de faţă este vorba de a noastră, avem dreptul, şi chiar obligaţia să subliniem pentru alţii, că ea a fost mereu culivată pe direcţia libertăţilor dinafară, de vreme ce a rezistat milenar sub „prelucrarea” permanentă la care ne supuneau trecătoarele seminii ce-şi căutau propriile avantaje în defavoarea noastră.

 

Observatorul obiectiv al unui asemenea fenomen îşi va da seama de modul cum năvala unora produce rezistenţa celorlalţi, apăsarea vasalităţii trezeşte energii întru neatârnare, birurile puse de unii aduc revolta altora, monopolurile suprastatale produc reacţia pieţelor naţionale, imperialismele conduc la războaie iar dominaţia politică la revoluţii. Există nuanţe pe care, în funcţie de asemenea înfruntări, le capătă înţelegerea democraţiei ca atare sau a condiţiilor de existenţă democratică pe plan naţional şi internaţional. Iar, în ceea ce ne priveşte, da: avem o sensibilitate la ingerinţele pe care, de prea multe ori şi le-au manifestat alţii in ceea ce ne priveste pe noi, destinul nostru şi drumul pe care oricine are dreptul să şi-l caute prin efort propriu şi chibzuială personală. Mânuind fie armele rezistenţei fie cele ale oprimării, fiecare îşi oţeleşte mijloacele de înfruntare iar temperaturile înalte ale acestora au produs dintr-un punct de vedere sau altul, acea călire specifică a unor trăsături existenţiale de care, vrea nu vrea, ar trebui să ţină seama oricine! Iar în relaţii care se pretind a fi democratice, putem spune că ar trebui să ţinem seama oricare despre oricare, înţelegând şi respectând ceea ce s-a dezvoltat la unii într-un timp sau în situaţii care altora poate că nu le-au fost cunoscute. Iar sensibilităţile specifice, pe cât mai mult se deosebesc, pe atât nu se pot comenta sau tocmi şi tot pe atât trebuie mai respectate pentru a nu ofensa prin necunoaştere. Acesta ar fi principiul civilizat de coexistenţă, doar prin el se poate evita radicalizarea conflictelor, iar nerespectarea lui confirmă intenţii nedemocratice sau atacuri la adresa existenţei democratice pe care are dreptul să o pretindă omenirea. Mai ales din partea unor politicieni de nivel european!

 

Pe noi, asta ne-a învăţat să ne şi apărăm când agresiunea avea aspecte vitale, să şi ştim a convieţui, când coabitarea ne respecta cât de cât libertăţile şi proprietatea, să ne îndârjim în spiritualitatea noastră când fundamentele ei erau atacate şi să deprindem de la alţii ceea ce făcuseră ei mai bine devenind mai de folos şi pentru noi. Iar, în ceea ce priveşte discuţia de faţă, aceste baze de pornire stabilindu-se, putem trage unele concluzii privind tentativele de astăzi al unui ajutor partizan dinafară pentru menţinerea în funcţie a Preşedintelui, adâncind oarecum elementele faţă de care avem distanţa de obiectivare a celor două decenii care au trecut de la ajutorul tot partizan şi tot dinafară, care i s-a dat Patriarhului întru menţinerea sa.

 

Pentru că fenomenul cel mai vizibi, cel mai frumos şi cel mai răscolitor, manifestându-se cu adevărat spontan, concomitent, paralel şi în nici un caz având vreo legătură cu cei care „stimulau” mai degrabă caracterul de lovitură de stat al evenimentelor din Decembrie 1989, a fost plecăciunea deschisă şi elocventă a unui întreg popor faţă de religia sa tradiţională. La care se întorcea făţiş în proporţii de masă demonstrând, în ciuda oprimării, a interdicţiilor şi a încerărilor de reeducare ateistă, că sufletul său îi păstrase toate rezonanţele de speranţă creştină. Dacă există o latură a evenimentelor de atunci care să ne permită să credem că a fost vorba şi despre nişte aspecte sincere, nemanipulate, cu adevărat revoluţionare şi cu adevărat aducătoare de mântuire pentru populaţia oprimată atunci, categoric lucru că este vorba de cea spirituală, pe plan spiritual manifestându-se actul revoluţionar al unui popor care arăta că nu putuse fi dezbătut din credinţa Bisericii sale. Şi putem spune că în toate locurile unde cu naivitate se credea sincer în revoluţie, aceasta se petrecea sub semnul alungării antihristului cu crucea, a intensificării actului liturgic şi a manifestării făţişe a dragostei creştine faţă de semeni. Indiferent de manipulările politice de la centru (sau centre!), poporul credea, se bucura deschis de libertatea pe care o căpătase pentru a-şi manifesta credinţa, iar această credinţă se transforma în revoluţie adevărată pentru sufletele care căutau adevărul. Mai era un pas doar până când starea de fapt ar fi ajuns cu adevărat la o revoluţie, tocmai prin această credinţă care ar fi putut să se aşeze pe temeiurile de nezdruncinat ale moralei creştine; până când slujitorii bisericeşti cei cu harul sufletului curat să-şi dea seama că venise momentul propovăduirii acesteia cu toate valorile ei obşteşte revigoratoare, iar societatea românească ar fi pornit pe o altă cale a demnităţii ei, a hărniciei şi austerităţii creştine, a afirmării binelui în viaţa cea de toate zilele.

 

Fapt pentru care îndrăznesc să reiterez părerea că decăderea morală din societatea noastră de astăzi provine şi din dezamăgirea politică de atunci, când flacăra reîntoarcerii noastre la Cele Divine era atât de puternică încât ar fi fost capabilă să ardă multe năravuri urâte ce ni le aduseseră deceniile de sub antihrist. Da: dezamăgire politică tocmai pe acel înalt plan spiritual care a schimbat complet raportul de forţe, atrăgând celor avizaţi atenţia că soarta noastră se decide udeva în afară, indiferent de simţirile din interior. Iar când acest „afară” era chiar mult hulita pentru noi mână a Kremlinului, atunci blazarea din dezamăgirea sufletelor ce nu-şi găsesc mântuirea e şi mai mare!... Pentru că simţirile din interiorul ortodoxiei noastre deveneau mândre de grava penitenţă prin care bătrânul patriarh îşi recunoştea păcatul trăgându-i după el, întru imacularea ierahiei bisericeşti şi pe ceilalţi care păcătuiseră. Dar au rămas derutate, nemulţumite, blazate, revenind la elementele formale ale ritului şi legăturilor doar materiale cu Biserica, atunci când acesta a fost ajutat să se răzgândească şi s-a întors în scaun reaşezăndu-i mai temeinic şi pe ceilalţi câţiva interesaţi să-şi spele păcatele nu cinstit, ci prin compromisuri de la adevărata tradiţie morală. Ba chiar ajungând a face o glorie din actele compromiţătoare, nu doar procomuniste ci direct filosovietice, ale unei alte generaţii care-i slujise înaintaşului său binecunoscut drept Patriarhul Roşu.

 

Iată cum, o intervenţie străină, în slujba unor interese străine a produs cel mai negativ ecou naţional decăzându-ne societatea într-o imoralitate din care ne vom ridica tot mai greu. Trecând peste acel moment, sau văduviţi fiind de acel moment când redresarea sufletească era dorinţa tuturor, iar redresarea sufletească prin redăruirea spirituală în Biserică era calea spre care mulţi se îndreptau, am ajuns o societate întoarsă la starea de oameni slăbiţi în a cultiva vreo doctrină cu tărie, îndepărtaţi de idealul moral, ca şi de idealul social al unei adevărate activări de iniţiativă naţională. Iar, fiindcă am afirmat deja că stare aceasta se agravează atunci când vedem că, iarăşi şi iarăşi, destule dintre aspiraţii ne sunt manipulate de forţe ce depăşesc voinţa naţională umilind-o, atenuând-o şi încercând să o anihileze, nu ne rămâne decât să facem apel la memoria recentă a mobilizării politice pe care au manifestat-o românii la Referendum. Să rugăm intervenţiile străine să se gândească la asta şi să-i obligăm pe cei ce nu se sfiesc de ingerinţe, să înţeleagă că pot fi acuzaţi de acte dizolvante privind încrederea românului în democraţie.

 

Pentru că nouă nu ne este indiferent, aşa cum n-ar trebui să-i fie niciunui european cu simţire democratică, faptul că, în vara lui 2012, blazata democraţie românească, tot decăzând prin absenteism şi compromiţătoare acceptare a corupţiei guvernamentale, a fost capabilă de un reviriment. Poate mic, poate timid, dar în nici un caz nesemnificativ. Ea şi-a manifestat dorinţa de acţiune şi chiar voinţa politică în mai multe medii şi în etape succesive, iar intervenţiile unor lideri europeni, pe care mi-ar place să-i cred doar dezinformaţi, n-au făcut decât să dezumfle micul balon de oxigen pe care noi ni l-am descoperit prin forţe proprii. Tuturor acestora le recomand să mediteze în responsabilitate la parabola cu politicile religioase provocând dezarmarea credinţei, pe care le-am făcut-o cunoscută pentru cultura lor generală în materie de democraţie reală. Adică acea democraţie care cunoaşte şi respectă nuanţele de concepţie existente într-o obşte mai mare sau mai mică, încercând să le conjuge prin rezolvări pluraliste, şi nu să le favorizeze pe unele în detrimentul altora.

 

Eu am explicat toate acestea pentru prietenul meu care se ocupă de istoria Democraţiei Creştine, dar nu cred că poate exista politician adevărat propagator al acestei simţiri democratice, pentru care să fie indiferent dacă într-o ţară de douăzeci de milioane de locuitori, a şaptea din Europa, valorile democraţiei au succes sau n-au succes, sunt credibile sau nu sunt credibile, pot determina progres social sau, dimpotrivă, pot îndepărta populaţia de interesul pentru slujirea lor. În paralel cu obligaţiile noastre faţă de democraţia unei Uniuni politico-administrative din care facem parte, cred că este momentul să punem piciorul în prag pretinzând reciprocitatea acestor obligaţii şi refuzarea politicienilor care le încalcă, indiferent de ţara şi interesele pe care ei le reprezintă.

(va urma)

Corneliu LEU

Bucureşti

noiembrie 2012

Georgeta RESTEMAN - ŞI ÎN CIPRU ROMÂNII AU TALENT

0
0

 


Georgeta RESTEMAN

 

ŞI ÎN CIPRU ROMÂNII AU TALENT

 

MINI MISS & MISTER

DIASPORA ROMÂNĂ DIN CIPRU 2012

 

Nicosia, Cipru, 24 noiembrie 2012. A fost o zi frumoasă, ca de primăvară românească, pentru că a început sezonul ploilor mediteraneene şi toată natura s-a trezit din „tăcerea” la care a fost condamnată de arşiţa necruţătoare din anotimpul cald, în timp ce în România noastră. toamna arămie îşi strânge catrafusele şi se pierde treptat sub cojoacele iernii ce va să vină... Teatrul de Comedie (SATIRIKO TEATRO) din capitala cipriotă, o clădire impunătoare, zugravită în culori vii şi tare vesele, aşa cum o cere însăşi destinaţia ei, a fost în această sâmbătă de sfârşit de toamnă însufleţit de membri comunităţii româneşti din insula Afroditei, pentru că a găzduit o manifestare ai cărui protagonişti, cine credeţi c-au fost? – copilaşii românilor din Cipru! Şi nu orice fel de copii, ci aceia cărora Dumnezeu le-a dăruit nu numai frumuseţe chipurilor, dar mai ales, haruri minunate pe care le-au etalat, cum au ştiut ei mai bine, în faţa unei numeroase asistenţe, români şi ciprioţi deopotrivă, în cadrul concursului celor mai talentaţi copii români din insulă, intitulat „MINI MISS & MISTER DIASPORA ROMÂNĂ DIN CIPRU 2012”, aflat la prima ediţie.

 

În jur de 40.000 de români vieţuiesc astăzi în Cipru, unii ajunşi aici cu voie - prin căsătorii încheiate cu cetăţeni ciprioţi, alţii, în schimb, de nevoie... în căutare de lucru şi în speranţa unui trai mai bun, măcar la nivelul decenţei. Nu cunosc statisticile oficiale cu privire la numărul copiilor cetăţenilor români de pe insulă, dar cele şase şcoli româneşti care funcţionează aici în Nicosia, Limassol, Larnaca, Pafos, Dali, Paralimni, constituie o dovadă vie a faptului că nu sunt puţini, şi mai ales că părinţii doresc ca odraslele lor să înveţe şi la şcoala românească, pentru a nu-şi uita limba, tradiţiile şi cultura.

 

Concursul copiilor români talentaţi a fost iniţiat şi organizat de Ziarul românesc „RO-MANIA”, cu sprijinul Alianţei Românilor din Cipru, al Ambasadei României la Nicosia şi al nenumăraţilor sponsori, datorită cărora fiecare participant, câştigator sau nu al unui loc pe podium, a plecat acasă de la Satiriko Teatro cu un cadou frumos şi cu o diplomă de participare. Sufletul evenimentului, inimoasa şi neobosita Veronica Ivanov, redactor şef al ziarului, a declarat: „Ziarul a iniţiat acest concurs de talente pentru copiii de origine română care locuiesc în insulă, din dorinţa de a cunoaşte preocupările şcolare şi extra-şcolare ale noii generaţii de români din Cipru. Prin acest eveniment, ziarul «RO-MANIA» şi-a propus să marcheze cei 5 ani de funcţionare, precum şi 9 ani de la înfiinţarea Şcolii Româneşti din Cipru. În 2004 şi-a început activitatea prima şcoală, în incinta Ambasadei... astăzi s-a ajuns la 6 şcoli în toate marile oraşe din insulă. În momentul de faţă, peste 200 de copii învaţă în aceste şcoli limba, istoria şi geografia României. La preselecţia organizată în zilele de 17 şi 18 noiembrie, au participat peste 110 copii din principalele oraşe din insulă: Limassol, Pafos, Paralimni, Larnaca, Dali şi Nicosia. Doar 67 de copii din 110 au fost aleşi să participe în finală. Concursul a constat din câteva probe, împărţite pe categorii de vârstă. Pentru primele categorii, 3-4 ani şi 5-7 ani au susţinut doar 2 probe, cea de prezentare şi cea artistică, iar pentru categoriile III şi IV, 8-10 ani, respectiv 11-15 ani, copiii au avut de trecut şi o probă de cultură generală, cu întrebări adresate de juriu.”

 

Am avut plăcerea să fac parte din juriul concursului compus din doamna profesor Simona Simionescu – preşedinta juriului, doamnele Mihaela Matsa şi Mădălina Modestou, domnii Ovidiu Plosca, din partea Ambasadei României la Nicosia şi domnul Leonaordo Cican, artist plastic. Misiunea noastră a fost mai dificilă decât vă puteţi închipui, pentru că, toţi cei 67 de participanţi au fost nemaipomeniţi. Pe parcursul a patru ore, în sala Teatrului Satiric din Nicosia am trăit cu toţii o reală sărbătoare românească.

 

O comunitate românească unită prin sufletele neîntinate ale copiilor şi-a dat mâna într-o lume minunată, o lume a copilăriei celor care ne-au făcut să râdem şi să plângem în aceeaşi măsură. Din respect şi dragoste faţă de toţi participanţii nu voi da niciun nume, pentru că, aşa cum am spus în faţa întregii audienţe, eu îi consider pe toţi câştigători. Fiecare, în felul şi după străduinţa şi priceperea sa, a adus un strop de Românie pe scena Satiriko Teatro din Nicosia: poezia românească, prin versuri ale Luceafărului poeziei româneşti şi ale altor poeţi dragi nouă, a căpătat valenţe deosebite în rostirea copilaşilor români de-aici. M-au impresionat copiii din familiile mixte, româno-cipriote sau din alte combinaţii de naţionalităţi, care, deşi în majoritatea timpului vorbesc altă limbă decât limba română, au pus atâta suflet în ceea ce au pregătit, încât mie mi-au aşezat, nu o dată, lacrimi sub gene. Poveştile lui Creangă, cu Nică a Petrei şi pupăza din tei au înviat pe scenă graţie scenetei prezentate de copilaşi. Nici folclorul autentic nu a lipsit, apoi dansul, gimnastica ritmică, tinerele talente care au interpretat melodii aparţinând mai multor genuri muzicale, toate împreună transformând evenimentul într-un spectacol inedit.

 

Tinerii artişti plastici au urcat primii pe scenă, s-au prezentat fiecare, frumos, apoi şi-au ocupat locurile la mesele de lucru amplasate într-un colţ al sălii primitorului edificiu cultural nicosian, unde urma să îşi demonstreze talentul de mici artizani ai penelului, în timp ce colegii lor de la secţiunea muzică, recitare, teatru, dans au evoluat pe scenă. spectator. Cei care au “spart gheaţa” au fost elevii şcolii din Nicosia, apoi au urmat elevii celorlate şcoli româneşti din insulă: Limassol, Pafos, Larnaca, Dali, Paralimni. Au fost nemaipomeniţi micuţii românaşi, s-au întrecut pe ei înşişi în strădania lor de a se încadra în rigorile unei competiţii: sinceri, luminoşi, plini de emoţie şi bucurie, având toţi împreună şi fiecare în parte o strălucire deosebită, înviorând atmosfera cu surâsuri şi glasuri îngereşti. Timp de patru ore am asistat la o demonstraţie de voinţă, talent, seriozitate, patriotism, izvorâte din dragostea de obârşii, de limbă, de neam şi de frumos. Cei mai buni au fost răsplătiţi cu medalii şi cadouri, iar patru dintre copilaşi au intrat în posesia unor premii speciale acordate de juriu. Toţi finaliştii acestui concurs au primit diplome şi cadouri din partea sponsorilor.

 

Pe scena Teatrului Satiric din Nicosia au dansat pentru concurenţi şi publicul spectator, elevii şcolii de dans Rymvos din Nicosia, a evoluat campioana Ciprului la gimnastică ritmică, micuţa, pe jumătate româncă, Anastasia Poyiadji şi a cântat o viitoare stea a muzicii uşoare, tânăra şi talentata Christina Matsa, de asemenea de origine română. În foaierul teatrului au fost expuse lucrări ale unor artişti români care trăiesc în insulă Elena Grigore – metal sculpture, Mihaela Chiriac - pictură şi Ramona Chirnogeanu – pictură. Dar n-aş vrea să uit, pentru nimic în lume, o minune de fetiţă, care la numai trei anişori a reuşit să smulgă publicului ropote de aplauze cântând “Bade palărie nouă”, de-ţi venea s-o mănânci!

 

Alături de membri comunităţii române din Cipru participanţi la eveniment a fost prezent Consulul României la Nicosia, domnul Valentin Ciprian Muntean, precum şi trimisul special al Patriarhiei Române în Cipru, preotul dr. Petre Matei, care a primit din partea organizatorilor o plachetă, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul acordat în permanenţă comunităţii şi Şcolii Româneşti din Cipru.

 

Este fantastic să asişti la o astfel de manifestare şi să trăieşti emoţia alături de tinerele vlăstare în care inima bate româneşte, să le priveşti mimica, să le simţi ambiţia, dăruirea şi să citeşti pe feţele lor bucuria şi dorinţa fiecăruia de a fi cel mai bun! Este minunat să te afli pe un petec de pământ pe care-l poţi asemui cu o batistă aruncată pe obrazul mării şi să simţi cum o comunitate îşi apără cel mai de preţ avut – cultura – şi îşi împuterniceşte fiii pentru a-i păstra şi duce mai departe valorile: artele plastice, literatura, muzica, dansul. Este o binecuvântare pentru aceşti părinţi români faptul de a avea alături de copilaşii lor un colectiv didactic deosebit: profesori dedicaţi, serioşi, interesaţi şi pricepuţi în a educa micuţii noştri compatrioţi în lăcaşele româneşti de învăţământ din insulă.

 

Şi… poate cel mai important lucru de menţionat: este de admirat şi apreciat faptul ca o mână de oameni minunaţi să aibă puterea şi voinţa de a organiza astfel de manifestări, de a atrage sponsori, de a aduna toată suflarea românească din insula Afroditei şi a-i impulsiona pe românii din Cipru ca să păstreze şi să transmită mai departe, prin copilaşii lor, limba, tradiţia şi cultura noastră naţională. Şi aceşti oameni deosebiţi, fără de străduinţa şi dăruirea cărora acest concurs nu ar fi avut loc, sunt: doamna Veronica Ivanov, redactor şef al ziarului RO-MANIA-“motorul” şi sufletul comitetului de organizare, doamna Christina Todea-Christodoulou, preşedinta Alianţei Românilor din Cipru, Mădălina Modestou, Geanina Petrea, Cornel Leanca, Todor Zdravkov, Eva Ivanova, Simona Chrisostomou, Veselin Petrov şi alţii.

 

Felicitări copilaşilor talentaţi şi premiaţi, felicitări tuturor participanţilor, voi toţi aţi fost câştigători, doar că unii dintre voi mai trebuie să munciţi pentru a ocupa un loc pe podium! Felicitări colectivului didactic al Şcolii Româneşti din Cipru, părinţilor care au avut grijă ca să transmită urmaşilor dragostea şi respectul faţă de cultura şi tradiţia neamului românesc! Tot respectul şi recunoştinţa organizatorilor, cinste vouă! Un sincer “mulţumim frumos” reprezentanţilor Ambasadei României în Cipru, preotului dr. Petre Matei şi tuturor celor care au grijă ca noi, românii să nu ne uităm rădăcinile, oriunde ne-am afla! Felicitări, din toată inima, tuturor românilor de aici, din Cipru, de la mic la mare!

 

Minunată zi, 24 noiembrie 2012! Ca o binecuvântare a sfârşitului de toamnă, timp de câteva ore am retrăit alături de conaţionalii mei într-o lume mirifică, frumoasă şi bună, sinceră şi deschisă, lumea copilăriei! Tot ceea ce am văzut şi am simţit în sala Teatrului Satiric din Nicosia în această zi mi-a confirmat o dată pentru totdeauna faptul că, indiferent unde s-ar afla, românii sunt frumoşi, românii au talent!

 

Georgeta Resteman

Limassol, Cipru

26 noiembrie 2012

Maria Diana Popescu: Alex Vâlcu între realism jurnalier şi metonimie lăuntrică

0
0

  

 

Fantastic surprinzător al realului, scriitorul Alex Vâlcu consemnează împrejurări şi tipologii dintre cele mai diverse şi le trimite la Editura Amurg Sentimental, cu titlul „Amintiri din mileniul II". Aşezată de la prima pagină sub semnul declamaţiilor memorialistice, cartea străpunge coaja întîmplărilor, amintirilor şi lăuntrului, conducînd cititorul înspre nucleul lor esenţial, în acelaşi timp oferindu-i o viziune din interior asupra unor teme inteligibil alese. „Amintiri din mileniul II", izvorîtă dintr-o puternică afectivitate, îi oferă posibilitatea să construiască liber acea psihologie alimentată de francheţea simţirii, de dezmorţirea ironiei, de acţiunea plină de tonalităţi ludice şi de modalităţi originale de colportaj. Animaţia narativă, dialogul şi fermitatea discursului epic, în toate modurile de expunere, creează o anume deschidere între realismul jurnalier şi metonimia sufletească.

Interesul pentru lectura cărţii se dilată pe parcurs, precum mişcarea punctului pe traiectoria spiralei căutîndu-şi centrul, în speţă, relatările pline de savoare, izbutind evidenta atingere a centrului. Una dintre temele clasice, care vine în epica sa împreună cu o astfel de tipologie, este tema raţiunii ca o constrîngere, căreia îi adaugă, la antipod, comicul drastic sau emoţionant, nuanţarea plasticităţii, subiectivismul, jocul arbitrar cu forma şi limbajul, cu idei, digresiuni şi imagini. Această scindare a eului în viaţă şi în cuprinderea ei, în fiinţarea reală şi în jucarea fiinţării ca dorinţă şi crez, în simţire şi în intelect analitic, construiesc de fapt experienţa sa creatoare. Alex Vâlcu nu numai că a trăit într-o lume dublă, dar a trăit dublu în simţire, oglindindu-şi permanent eul în alt eu, cu tot ceea ce regretă, ironizează sau binecuvîntă.

Hedonist rezervat, care consideră că principala funcţie a scrisului este aceea de delecta cititorul, Alex Vâlcu propune instantanee de tot hazul şi idile marcate de ecuaţii ce balansează permanent spre sine: „În ianuarie, în seara înainte de „Iordan" am fost la cârciumă şi cel mai bătrân dintre noi, Vasile Pataşon, vecinul şi prietenul meu a spus că în ziua Iordanului eu voi fi popa. Vasile avea tot ce trebuie unui popă. Era un obicei (este şi acum), băiatul care în acel an pleacă militar, în ziua Iordanului este popă. Şi cum popa face cinste, am făcut cinste în contul banilor pe care îi vom lua a doua zi. Am făcut-o lată. A doua zi am fost cu iordanul. Am intrat în curţile oamenilor şi am iordănit copii, femei, bărbaţi, băieţi, fete. Am primit şuncă, şorici, tobă, cârnaţi, carne şi bani. Unii ne-au dat, şi ţuică, şi vin după cum am dorit. Toţi eram chercheliţi. Seara ne-am dus la cârciumă, am plătit datoria şi am continuat petrecerea până a doua zi dimineaţa. Când am plecat nu mai aveam nimic din „ale gurii"şi nici bani." Formula cărţii sale este binevenită în condiţiile vîrstei contemporane a prozei. Imaginarul, inspiraţia, coeficientul sporit de inovaţie şi umor, creează numaidecît interesul pentru lectură. Întîmplările haioase trăite de autor permează cu bovarimsmul de rigoare întreg volumul, prin relatări întoarse asupra propriului eu şi asupra relaţiei sale cu existenţa.

Sinceritatea relatării experienţelor-limită, ca formă de interfaţă umană, este legată simbiotic de lanţul călătoriei autorului prin lumea spectrelor, situată de cele mai multe ori la confluenţa unor proiecţii reale, a unor treziri interioare, a unor refugii în forme libertine de existenţă. În încercarea de a duce pînă la consecinţe ultime filonul „autenticist", Alex Vâlcu mizează pe adjectivele stărilor afective, înlocuind iubirea cu înflăcărarea simţurilor, printr-un cult al căutării întîmplărilor erotice sau erotizante. Astfel a reuşit să capteze acea literatură a individualităţii denotative, accentuînd ecartul dintre eul empiric şi auctorialul, sortiţi să se caute mereu.

Umorul conţine un gen de alunecare neobservată de la o stare la alta, dintr-o pagină în alta. Parcă autorul regretă că timpul e prea scurt şi nu poate spune mai multe. Foarte bine îi reuşesc cadrele cantonate în lumea armatei şi a satului, relatate cu mult umor, unde sincretismul funcţionează optim, fără prea mari stridenţe: „Pentru că în unitate veniseră elevi militari, trei săptămâni am fost trimişi la o unitate din oraş. Acolo am dus-o rău de tot. Era frig de ne clănţăneau dinţii în gură deşi ne mai dăduseră câte o pătură în plus. Ni se fura ţinuta, bocancii, dar nimeni nu ne băga în seamă. Într-o dimineaţă m-am trezit cu un bocanc mai mare şi unul mai mic. Până nu am făcut cinste nu am putut să-i schimb". Personajele sale intră într-o problematică morală şi metafizică, evenimentele se înşiră purtate de un insistent declamaţionism, amintirile se întorc la el precum păsările călătoare primăvara, iar Alex Vâlcu se vrea a fi un Coelho la scara unei literaturi care-şi aşteaptă cititorii: „A venit ziua când Alina şi fratele ei, Marian, au fost nevoiţi să plece la Bucureşti. I-am condus la gară şi până la venirea trenului am plâns toţi fără încetare. Eram disperat, prima mea dragoste pleca şi ştiam că va fi foarte greu să o mai văd. M-am urcat cu ei în tren, trenul s-a pus în mişcare, dar eu nu voiam să mă desprind din braţele Alinei. Când trenul a început să prindă viteză, am sărit şi plângând în hohote mă uitam la mâna care flutura o batistă albă. Nu ştiu cât am stat acolo, trenul se dusese demult." Uneori infatigabil în lupta cu licenţiozitatea, înşiră în pas alergător zalele unui lanţ de năzbîtii şi întîmplări care l-au marcat în diverse moduri. În pătimaşele reîntîlniri cu propriul eu, scriitorul Alex Vâlcu a găsit formula potrivită mişcărilor lăuntrice ale creativităţii, asociind emoţia lucrurilor trecute cu umorul pătrunderii esenţelor senzualizate.

SĂRBĂTORI PE DATORIE ŞI ECUSOANE CU CIP, de Maria Diana Popescu, Agero

0
0

 

 

Tot mai puţină siguranţă, tot mai multe invazii: instabilitate, corupţie, criză, imoralitate, politică, alegeri, vrăjitori, războaie cu partituri false, colonizare, crime, droguri, arme, sărăcie, profeţi şi învăţători mincinoşi. Rusul Aleksandr ne invită în oraşul Simferopol din peninsula Crimeea, la un curs de pregătire pentru sfîrşitul lumii. Sfatul său este ca oamenii să-şi plătească datoriile înainte de pretinsa apocalipsa din 21 decembrie, altfel, vor fi judecaţi în viaţa de după. Din propoziţiune se înţelege că nicăieri nu vom scăpa de mîna lungă a bancherilor. Alianţa descendenţilor mayaşi condamnă folosirea miturilor apocaliptice în scopul obţinerii de profituri. Reacţia vine după ce Ministerul Culturii din Guatemala a anunţat că, în 21 decembrie va organiza un eveniment cu tema „apocalipsa în direct”, la care vor participa peste 90.000 persoane.

           Simple reţete de scos bani! Sub ameninţarea prăbuşirii afacerilor, comersanţii din întreaga lume profită de pe urma naivităţii oamenilor. Şi ai noştri au inventat o „reţet㔠de succes pentru a-şi salva afacerile: sărbătorile de iarnă pe datorie sau cum să mănînci în decembrie şi plăteşti în ianuarie. Nici Ministerului Sănătăţii nu se lasă. Livrează gratuit populaţiei reţeta proprie: vaccinarea antigripală a copiilor, bătrînilor şi bolnavilor cronici. Cît (ne) scoate din buzunar ministerul, cît iroseşte pentru un milion de doze de vaccin? 11 milioane de lei, un buget similar celui de anul trecut.

          Bună afacere! Normal, serul care conţine mercur de calitate va curăţa uşor categoriile vulnerabile, spre bucuria guvernului care va plăti mai puţine pensii şi alocaţii. „Specialiştii din sănătate” vor declara: bolile alea cronice, nu vaccinul i-au redus la tăcere. Se ştie cine beneficiază de profitul mascaradei cu imunizarea! Sugerez celor din minister să-şi vaccineze în avans părinţii, bunicii şi proprii copii, să nu uite de guvernaţi, iar ei să fie primii la vaccinat. Nu de alta, dar e vorba de puterea exemplului.

          Rog Ministerul Sănătăţii să manifeste grijă faţă de clasa politică aflată în campanie. Cum aleşii noştri au mult de lucru în teritoriu, în frig şi în condiţii vitrege, poate şi la deszăpezit în curînd, să folosească pentru ei dozele de vaccin. Persoanele vîrstnice vor manifesta solidaritate, donîndu-şi doza de vaccin celor ce se rotesc de o interminabilă tranziţie la Vîrf. Ei, da!, vîrfurile planetei pretind că deţin cheia viitorului, că pot comunica cu alte lumi şi că în cîteva zeci de ani cosmosul ar putea fi populat, iar staţiunile spaţiale vor fi destinaţii de concediu ale pămîntenilor. Şi tot ei, cei care au tîrît omenirea în mlaştina exagerărilor istorice, ei, care reglează monedele, controlează pacea, războiul, comerţul mondial şi masa de rezerve planetare, se confruntă acum cu mari probleme la ei acasă. În jur de douăzeci de state au solicitat guvernului federal  american, prin intermediul unor petiţii, retragerea din componenţa Statelor Unite ale Americii şi crearea de guverne proprii.

            Aşa cum arată astăzi lumea, ierarhizată inechitabil, doar cei din vîrf - beneficiarii planurilor financiare care controlează politica, ştiinţa, medicina, tehnologia, comunicaţiile, aerul, apele şi uscatul - ar trebui vaccinaţi urgent. Poate astfel vom scăpa de ameninţările unui război microbiologic, la fel de mari precum cele ale războiului nuclear. Sau de cupiditatea şi cruzimea companiilor farmaceutice, cu uriaşe determinări financiare, în experimentarea medicamentelor noi.

        Ce facem însă cu ingeniozitatea omului de ştiinţă care a creat mijloace de control minuscule, incredibile cu două decenii în urmă, dar dăunătoarea siguranţei individuale: cipurile RFID, devenite elemente uzuale în acest mileniu electronic, inserate în paşapoarte, carduri bancare şi legitimaţii, vor înlocui codurile de bare ale produsele din comerţ. În SUA, mai multe şcoli au obligat elevii să poare ecusoane cu cip RFID, care monitorizează deplasarea lor în campusul şcolar din momentul în care sosesc pînă la încheierea cursurilor. Din cauze religioase şi de intimidate, mulţi părinţi au refuzat cipul, motivînd c㠄îl simbolizează pe Satan, fiind Semnul Bestiei prevestit în Biblie”. Deocamdată, experimente la scară mică. Nu se ştie cu ce ne vor dota miliţienii planetei peste zece ani sau peste douăzeci, ştiind că le e din ce în ce mai greu să controleze populaţia globului. 

           În concluzie, dacă lansezi în eter o gogoriţă, trebuie s-o argumentezi foarte bine. Este singurul mod în care poate deveni credibilă. Mă refer la un site specializat în studierea paranormalului, care susţine că Agenţia Spaţială Americană a filmat în dreptul Soarelui un „înger de lumin㔠uriaş, de două ori mai mare decît dimensiunea planetei noastre. Proprietarul site-ului prezintă trei ipoteze: un OZN, un înger sau o „fiinţă de lumin㔠care trăieşte în interiorul Soarelui. De fapt N.A.S.A. lucrează de ceva vreme la nişte holograme cu temă biblică, pe care să le poată proiecta pe cer la momentul oportun, spre intimidarea şi controlul popoarelor. 

 

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Dreptul de aproba copierea și difuzarea materialelor și articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right(autorul/autoarea), care trebuie contactati si informati in timp util, în virtutea drepturilor individuale de autor. Orice preluare și difuzare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei este considerată furt intelectual și va fi urmărită penal.

Iadranca Ramona Purza: 4 poeme

0
0

 

Logica timpului

Mă bucur că mi –au spus unii

Că am cinci anişori,

Pentru că şi sufletul are vârsta lui

Şi n-aş putea răbda să mi se spună

Că am 60, 80 sau o sută de ani !

Plus că, dacă ai cinci ani

Mai poţi să creşti,

Dar la 60, 80 sau o sută

Fără oprire rugineşti !

Am zâmbit când am aflat câţi ani imi dau,

Pentru că o fetiţă de cinci anişori

E mai sexy decât o mamaie de o sută !

Aşa că, omule,

Înainte de a-mi spune cum sunt,

Gândeşte-te că s-ar putea

Ca mie să îmi placă mult de tot

Vorba ta

Emisă fără cap !

 

Munca

 

   Povara ta de zi cu zi,

   Preschimbă-o-ntr-o plăcere

   Şi-aşa mereu vei răsări

   Fără nicio durere!

   Munceşte mult şi cu talent,

   Pe brânci, cu implicare,

   Presară lin, dar curgător

   Seminţe de iertare.

   Căci dragostea e un război,

   Cu bune şi cu rele –

   N-ai voie să dai înapoi,

   Renunţă la a cere.

   Eşti firav, slab, dezorientat,

   Umil, fără avere,

   Prea bun de te-ai fi arătat

   Te-aş pierde din vedere !

   Aşa cum eşti, iobag sau domn,

   Eşti om şi ai o chemare –

   Chemarea ta e să iubeşti

   Cu 10 la purtare !

  Punct şi de la capăt

 

   Doresc, gândesc, ochesc,

   O limită-mi face cu ochiul.

   „Nu, nu vei reuşi, eşti atât de departe...”

   Pare a-mi spune ea.

   Degetele-mi strigă de durere, ochii-mi scapără,

   Învolburatul suflet nu cedează

   Morţii la ţărmul limitei.

   Izbânda! ... şi gândul se varsă în realitate.

   Trec o graniţă...

   Apare alta, mai mare, mai tăioasă, mai   puternică,

   Încordarea se amplifică, dar sufletul e încă tânăr.

   Mă întreb de ce jocul acesta continuă ?!

   Limitele trec, în faţa ta apar noi obstacole.

   Ca într-un infinit al razelor pieirii,

   Fără să ştii, în cursa de a stinge cu râvnă ambiţiile firii,

   Fiinţa ţi-a alunecat în prăpastie

   De prea mult alergat.

   Învaţă

(prima lecţie)

   Să asculţi,

   Să preţuieşti,

   Să munceşti,

   Să taci,

   Să iubeşti,

   Să dăruieşti,

   Să citeşti.

   Învaţă !

 

Viewing all 9188 articles
Browse latest View live